Audienţa generală de miercuri

Sfânta Matilda de Hackeborn
miercuri, 29 septembrie 2010

Iubiți frați și surori,

Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre sfânta Matilda de Hackeborn, una din marile figuri de la mănăstirea din Helfta, care a trăit în secolul al XIII-lea. Altă soră din mănăstire, sfânta Gertruda cea Mare, în cartea a VI-a din opera Liber specialis gratiae (Cartea harului special), în care sunt relatate harurile speciale pe care Dumnezeu le-a dăruit sfintei Matilda, afirmă astfel: „Ceea ce am scris este foarte puțin în comparație cu ceea ce am omis. Numai pentru gloria lui Dumnezeu și utilitatea aproapelui publicăm aceste lucruri, pentru că ni s-ar părea nedrept să păstrăm tăcerea, cu privire la atâtea haruri pe care Matilda le-a primit de la Dumnezeu nu atât pentru ea însăși, după părerea noastră, ci pentru noi și pentru cei care vor veni după noi” (Mechthild von Hackeborn, Liber specialis gratiae, VI, 1).

Această operă a fost redactată de sfânta Gertruda și de o altă soră de la Helfta și are o istorie singulară. Matilda, la vârsta de cincizeci de ani, trecea printr-o gravă criză spirituală, unită cu suferințe fizice. În această condiție a destăinuit la două surori prietene harurile singulare cu care Dumnezeu a condus-o încă din copilărie, dar nu știa că ele notau totul. Când a aflat asta, a fost profund neliniștită și tulburată. Însă Domnul a asigurat-o, făcând-o să înțeleagă că tot ceea ce era scris era pentru gloria lui Dumnezeu și avantajul aproapelui (cf. ibid., II, 25; V, 20). Astfel, această operă este izvorul principal din care trebuie luate informațiile despre viața și spiritualitatea sfintei noastre.

Cu ea suntem introduși în familia baronului de Hackeborn, una din cele mai nobile, bogate și puternice din Turingia, înrudită cu împăratul Friedrich al II-lea, și intrăm în mănăstirea din Helfta în perioada cea mai glorioasă din istoria sa. Baronul dăduse deja mănăstirii o fiică, Gertruda de Hackeborn (1231/1232 – 1291/1292), înzestrată cu o personalitate excepțională, abatesă timp de patruzeci de ani, capabilă să dea o amprentă specială spiritualității mănăstirii, ducând-o la o înflorire extraordinară ca și centru de mistică și de cultură, școală de formare științifică și teologică. Gertruda a oferit călugărițelor o ridicată instruire intelectuală, care le permitea să cultive o spiritualitate întemeiată pe Sfânta Scriptură, pe Liturgie, pe tradiția patristică, pe Regula și spiritualitatea cistercină, cu predilecție deosebită față de sfântul Bernard de Clairvaux și Guillaume de St- Thierry. A fost o adevărată maestră, exemplară în toate, în radicalitatea evanghelică și în zelul apostolic. Matilda, încă din copilărie, a primit și a gustat climatul spiritual și cultural creat de sora ei, oferind apoi amprenta sa personală.

Matilda se naște în anul 1241 sau 1242 în castelul din Helfta; este a treia fiică a baronului. La șapte ani, împreună cu mama o vizitează pe sora Gertruda în mănăstirea din Rodersdorf. Este așa de fascinată de acel ambient încât dorește cu ardoare să facă parte din el. Intră acolo ca școlăriță și în anul 1258 devine călugăriță în conventul transferat, între timp, la Helfta, în ținutul familiei Hackeborn. Se remarcă prin umilință, fervoare, amabilitate, limpezime și nevinovăție a vieții, familiaritate și intensitate cu care trăiește raportul cu Dumnezeu, cu sfânta Fecioară Maria, cu sfinții. Este înzestrată cu înalte calități naturale și spirituale, cum sunt „știința, inteligența, cunoașterea literelor umane, voce de o suavitate minunată: totul o făcea potrivită să fie pentru mănăstire o adevărată comoară sub toate aspectele” (Ibid., Proemio). Astfel, „privighetoarea lui Dumnezeu” – cum este numită – încă foarte tânără, devine directoare a școlii de la mănăstire, directoare a corului, maestră a novicelor, funcții pe care le desfășoară cu talent și zel neobosit, nu numai în folosul călugărițelor, ci al tuturor celor care doreau să ia din înțelepciunea și bunătatea sa.

Luminată de darul divin al contemplației mistice, Matilda compune numeroase rugăciuni. Este maestră de doctrină fidelă și de mare umilință, consilieră, consolatoare, călăuză în discernământ: „Ea – se citește – împărțea doctrina cu atâta îmbelșugare încât nu s-a mai văzut vreodată în mănăstire, și, vai, ne este mare teamă că nu se va mai vedea niciodată nimic asemănător. Surorile se adunau în jurul ei pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, ca lângă un predicator. Era refugiul și consolatoarea tuturor, și avea, prin darul singular al lui Dumnezeu, harul de a revela în mod liber secretele inimii fiecăruia. Multe persoane, nu numai în mănăstire, ci și străine, călugărești și seculare, venite de departe, atestau că această sfântă fecioară le-a eliberat de necazurile lor și că n-au simțit vreodată atâta consolare ca la ea. A mai compus și a învățat multe rugăciuni care dacă ar fi adunate, ar depăși volumul unei psaltiri” (Ibid., VI, 1).

În anul 1261 ajunge la convent o copilă de cinci ani cu numele Gertruda: este încredințată îngrijirilor Matildei, în vârstă de doar douăzeci de ani, care o educă și o conduce în viața spirituală până face din ea nu numai discipola excelentă, dar confidenta sa. În anul 1271 sau 1272 intră în mănăstire și Matilda de Magdeburg. Locul primește, astfel, patru mari femei – două Gertrude și două Matilde -, glorie a monahismului germanic. În lunga viață petrecută în mănăstire, Matilda este chinuită de suferințe continue și intense la care adaugă pocăințele foarte dure alese pentru convertirea păcătoșilor. În felul acesta participă la pătimirea Domnului până la sfârșitul vieții (cf. ibid., VI, 2). Rugăciunea și contemplația sunt humusul vital al existenței sale: revelațiile, învățăturile sale, slujirea sa față de aproapele, drumul său în credință și în iubire au aici rădăcina lor și contextul lor. În prima carte din opera Liber specialis gratiae, redactoarele adună destăinuirile Matildei ritmate în sărbătorile Domnului, ale sfinților și, în mod special, ale Sfintei Fecioare Maria. Este impresionantă capacitatea pe care o are această sfântă de a trăi Liturgia în diferitele sale componente, chiar și cele mai simple, ducând-o în viața zilnică monastică. Unele imagini, expresii, aplicații uneori sunt departe de sensibilitatea noastră, dar, dacă se ia în considerare viața monastică și misiunea ei de maestră și directoare de cor, se înțelege capacitatea sa singulară de educatoare și formatoare, care ajută surorile din mănăstire să trăiască intens, pornind de la Liturgie, fiecare moment al vieții monastice.

În rugăciunea liturgică Matilda dă importanță deosebită orelor canonice, celebrării sfintei Liturghii, mai ales sfintei Împărtășanii. Aici este adesea răpită în extaz într-o intimitate profundă cu Domnul în Inima sa preaarzătoare și preadulce, într-un dialog minunat, în care cele lumini interioare, în timp ce mijlocește în mod special pentru comunitatea sa și pentru surorile sale din mănăstire. În centru sunt misterele lui Cristos spre care Fecioara Maria face trimitere în mod constant pentru a merge pe calea sfințeniei: „Dacă tu dorești sfințenia adevărată, stai aproape de Fiul meu; El este sfințenia însăși care sfințește orice lucru” (Ibid., I, 40). În această intimitate a sa cu Dumnezeu este prezentă întreaga lume, Biserica, binefăcătorii, păcătoșii. Pentru ea cerul și pământul se unesc.

Viziunile sale, învățăturile sale, evenimentele din existența sa sunt descrise cu expresii care evocă limbajul liturgic și biblic. Se percepe astfel profunda sa cunoaștere a Sfintei Scripturi, care era pâinea sa de toate zilele. La ea recurge încontinuu, fie valorizând textele biblice citite în liturgie, fie scoțând simboluri, termeni, peisaje, imagini, personaje. Predilecția sa este față de Evanghelie: „Cuvintele Evangheliei erau pentru ea un aliment minunat și trezeau în inima sa sentimente de o atare dulceață încât adesea datorită entuziasmului nu putea să termine citirea ei… Modul cu care citea acele cuvinte era așa de fervent încât trezea în toți devoțiunea. De asemenea, atunci când cânta în cor, era în întregime absorbită în Dumnezeu, transportată de o atare ardoare încât uneori manifesta sentimentele sale cu gesturi… Alteori, ca răpită în extaz, nu-i auzea pe cei care o chemau sau o mișcau și cu greu relua simțul lucrurilor exterioare” (Ibid., VI, 1). Într-una din viziuni, însuși Isus îi recomandă Evanghelia; deschizându-i rana din Inima sa preadulce, îi spune: „Vezi cât de imensă este iubirea mea: dacă vei vrea s-o cunoști bine, în nici un loc n-o vei găsi exprimată mai clar decât în Evanghelie. Nimeni n-a auzit vreodată exprimate sentimente mai puternice și mai gingașe decât acestea: După cum m-a iubit Tatăl, tot așa v-am iubit eu (Joan. XV,9)” (Ibid., I, 22).

Dragi prieteni, rugăciunea personală și liturgică, în special Liturgia Orelor și sfânta Liturghie sunt la rădăcina experienței spirituale a sfintei Matilda de Hackeborn. Lăsându-se condusă de Sfânta Scriptură și hrănită de pâinea euharistică, ea a parcurs un drum de unire intimă cu Domnul, mereu în fidelitate deplină față de Biserică. Aceasta este și pentru noi o invitație puternică de a intensifica prietenia noastră cu Domnul, mai ales prin rugăciunea zilnică și participarea atentă, fidelă și activă la sfânta Liturghie. Liturgia este o mare școală de spiritualitate.

Discipola Gertruda descrie cu expresii intense ultimele momente ale vieții sfintei Matilda de Hckeborn, foarte dure, dar iluminate de prezența Preafericitei Treimi, a Domnului, a Fecioarei Maria, a tuturor sfinților, chiar a surorii de sânge Gertruda. Când a venit ora în care Domnul a voit s-o atragă la el, ea i-a cerut să mai poată trăi în suferință pentru mântuirea sufletelor și Isus s-a complăcut în acest ulterior semn de iubire.

Matilda avea 58 de ani. A parcurs ultima parte de drum caracterizată de opt ani de boli grave. Opera sa și faima sa de sfințenie s-au răspândit pe larg. La împlinirea orei sale, „Dumnezeul Maiestății… unică suavitate a sufletului care-l iubește… i-a cântat: „Venite vos, benedicti Patris mei… Veniți, binecuvântații Tatălui meu, veniți să primiți împărăția… și a asociat-o la gloria sa” (Ibid., VI, 8).

Sfânta Matilda de Hackeborn ne încredințează preasfintei inimi a lui Isus și Fecioarei Maria. invită să dăm laudă Fiului cu inima Mamei și să dăm laudă Mariei cu inima Fiului. „Te salut, o, Fecioară preacinstică, în acea rouă preadulce, care din inima preasfintei Treimi s-a răspândit în tine; te salut în gloria și în bucuria cu care acum te bucuri în veci, tu care preferată dintre toate creaturile de pe pământ și din cer, ai fost aleasă încă înainte de crearea lumii! Amin” (Ibid., I, 45).

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.09.2010
Publicarea pe acest sit: 30.09.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns