Audienţa generală de miercuri

Biserica, familie a lui Dumnezeu
miercuri, 29 mai 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Miercurea trecută am subliniat legătura profundă dintre Duhul Sfânt și Biserică. Astăzi aș vrea să încep câteva cateheze despre misterul Bisericii, mister pe care noi toți îl trăim și din care facem parte. Aș vrea să fac aceasta cu expresii prezente în textele Conciliului Vatican II. Astăzi prima: Biserica văzută ca familie a lui Dumnezeu. În aceste luni, de mai multe ori am făcut referință la parabola fiului risipitor, sau mai bine zis a tatălui milostiv (cf. Lc 15,11-32). Fiul mai mic părăsește casa tatălui, risipește totul și decide să se întoarcă pentru că își dă seama că a greșit, însă nu se mai consideră vrednic să fie fiu și se gândește că poate să fie reprimit ca servitor. În schimb tatăl îi aleargă în întâmpinare, îl îmbrățișează, îi redă demnitatea de fiu și face sărbătoare. Această parabolă, ca altele în Evanghelie, indică bine planul lui Dumnezeu cu privire la omenire.

Care este acest proiect al lui Dumnezeu? Este să facă din noi toți o unică familie a fiilor Săi, în care fiecare să îl simtă aproape și să se simtă iubit de El, ca în parabola evanghelică, să simtă căldura de a fi familie a lui Dumnezeu. În acest mare plan își are rădăcina ei Biserica, ea care nu este o organizație născută dintr-un acord al câtorva persoane, ci – așa cum ne-a amintit de atâtea ori Papa Benedict al XVI-lea – este operă a lui Dumnezeu, se naște chiar din acest plan de iubire care se realizează progresiv în istorie. Biserica se naște din dorința lui Dumnezeu de a-i chema pe toți oamenii la comuniunea cu El, la prietenia Sa, ba chiar să fie părtași ca fii ai Lui la însăși viața Sa divină. Însuși cuvântul „Biserică”, din grecescul ekklesia, înseamnă „convocare”: Dumnezeu ne convoacă, ne determină să ieșim din individualism, din tendința de a ne închide în noi înșine și ne cheamă să facem parte din familia Sa. Și această chemare își are originea chiar în creație. Dumnezeu ne-a creat pentru ca să trăim într-o relație cu El, cu ceilalți și cu creația, Dumnezeu nu ne-a abandonat. Toată istoria mântuirii este istoria lui Dumnezeu care îl caută pe om, îi oferă iubirea Sa, îl primește. L-a chemat pe Abraham să fie tatăl unei mulțimi, a ales poporul lui Israel pentru a încheia o alianță care să cuprindă toate neamurile și, la plinirea timpurilor, l-a trimis pe Fiul Său pentru ca planul Său de iubire și de mântuire să se realizeze într-o nouă și veșnică alianță cu întreaga omenire. Când citim Evangheliile, vedem că Isus adună în jurul său o comunitate mică ce primește cuvântul Său, îl urmează, împărtășește drumul Său, devine familia Sa, și cu această comunitate El pregătește și construiește Biserica Sa.

Așadar de unde se naște Biserica? Se naște din gestul suprem de iubire al Crucii, din coasta deschisă a lui Isus din care ies sânge și apă, simbol al Sacramentelor Euharistiei și Botezului. În familia lui Dumnezeu, în Biserică, limfa vitală este iubirea lui Dumnezeu care se concretizează în a-l iubi pe El și pe ceilalți, pe toți, fără deosebiri și măsură. Biserica este familia în care se iubește și suntem iubiți. Când se manifestă Biserica? Am celebrat aceasta în urmă cu două duminici; se manifestă atunci când darul Duhului Sfânt umple inima Apostolilor și îi determină să iasă și să înceapă drumul pentru a vesti Evanghelia, pentru a răspândi iubirea lui Dumnezeu. Și astăzi unii spun: „Cristos da, Biserica nu!” Ca aceia care spun „eu cred în Dumnezeu, dar nu în preoți”. Dar tocmai Biserica e aceea care ni-l aduce pe Cristos și care ne duce la Dumnezeu; Biserica este marea familie a fiilor lui Dumnezeu. Desigur, are și aspecte umane; în cei care o compun, păstori și credincioși, există defecte, imperfecțiuni, păcate – și Papa le are și are atâtea -, dar partea frumoasă este că atunci când noi ne dăm seama că suntem păcătoși, găsim milostivirea lui Dumnezeu, care iartă mereu. Nu uitați aceasta: Dumnezeu iartă mereu și ne primește în iubirea Sa de iertare și de milostivire. Unii spun că păcatul este o ofensă adusă lui Dumnezeu, dar și o oportunitate de umilire pentru a ne da seama că există un alt lucru mai frumos: milostivirea lui Dumnezeu. Să ne gândim la acest aspect.

Să ne întrebăm astăzi: cât de mult iubesc eu Biserica? Mă rog pentru ea? Mă simt parte din familia Bisericii? Ce anume fac pentru ca să fie o comunitate în care fiecare să se simtă primit și înțeles, să simtă milostivirea și iubirea lui Dumnezeu care reînnoiește viața? Credința este un dar și un act care ne interesează personal, însă Dumnezeu ne cheamă să trăim împreună credința noastră, ca familie, ca Biserică. Să îi cerem Domnului, în mod cu totul deosebit în acest An al Credinței, ca toate comunitățile noastre, toată Biserica, să fie tot mai mult adevărate familii care trăiesc și aduc căldura lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.05.2013
Publicarea pe acest sit: 30.05.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns