Audiența generală de miercuri

Triduum-ul pascal
miercuri, 28 martie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să mă opresc ca să medităm asupra Triduum-ului pascal care începe mâine, pentru a aprofunda un pic ceea ce reprezintă pentru noi credincioșii zilele cele mai importante din anul liturgic. Aș vrea să vă pun o întrebare: care este sărbătoarea cea mai importantă a credinței noastre: Crăciunul sau Paștele? Paștele pentru că este sărbătoarea mântuirii noastre, sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de noi, sărbătoarea, celebrarea morții și învierii sale. Și pentru aceasta eu aș vrea să reflectez cu voi asupra acestei sărbători, asupra acestor zile, care sunt zile pascale, până la Învierea Domnului. Aceste zile constituie comemorarea celebrativă a unui mare unic mister: moartea și învierea Domnului IsusTriduum-ul începe mâine, cu Liturghia Cinei Domnului și se va încheia cu vesperele din duminica Învierii. Apoi vine „A doua zi de Paște” pentru a celebra această mare sărbătoare: o zi în plus. Dar aceasta este post-liturgică: este sărbătoarea familială, este sărbătoarea societății. El marchează etapele fundamentale ale credinței noastre și ale vocației noastre în lume, și toți creștinii sunt chemați să trăiască cele trei zile sfinte – joi, vineri, sâmbătă; și duminica – se înțelege -, dar sâmbăta este învierea – cele trei zile sfinte ca, pentru a spune așa – „matricea” vieții lor personale, a vieții lor comunitare, așa cum au trăit frații noștri evrei exodul din Egipt.

Aceste trei zile repropun poporului creștin marile evenimente ale mântuirii realizate de Cristos și astfel îl proiectează în orizontul destinului său viitor și-l întăresc în angajarea sa de mărturie în istorie.

În dimineața de Paște, reparcurgând etapele trăite în Triduum, cântul Secvenței, adică un imn sau un soi de Psalm, ne va face să auzim solemn vestea învierii; și spune așa: „Cristos, speranța mea, a înviat! El va merge înaintea voastră în Galileea”. Aceasta este marea afirmație: Cristos a înviat. Și în atâtea popoare din lume, mai ales în Europa de Est, oamenii se salută în aceste zile pascale nu cu „bună ziua”, „bună seara”, ci cu „Cristos a înviat”, pentru a afirma marele salut pascal. „Cristos a înviat”. În aceste cuvinte – „Cristos a înviat” – de bucurie emoționată culmină Triduum-ul. Ele conțin nu numai o veste de bucurie și de speranță, ci și un apel la responsabilitate și la misiune. Și nu se termină cu cozonacul, ouăle, sărbătorile – chiar dacă acest lucru este frumos pentru că este sărbătoare de familie – dar nu se termină așa. Începe acolo drumul la misiune, la vestire: Cristos a înviat. Și această vestire, la care conduce Triduum-ul pregătindu-ne să o primim, este centrul credinței noastre și al speranței noastre, este miezul, este vestirea, este – cuvântul dificil, dar care spune totul -, este kerygma, care încontinuu evanghelizează Biserica și care ea la rândul său este trimisă să evanghelizeze.

Sfântul Paul rezumă evenimentul pascal în această expresie: „Paștele nostru, Cristos, a fost jertfit” (1Cor 5,7), ca mielul. A fost jertfit. De aceea – continuă el – „cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Cor 5,17). Au devenit noi. Și pentru aceasta, în ziua de Paște de la început se botezau oamenii. Și în noaptea de sâmbătă eu voi boteza aici, la „Sfântul Petru”, opt persoane adulte care încep viața creștină. Și începe totul pentru că vor deveni noi. Și cu o altă formulă sintetică explică sfântul Paul că Cristos „a fost dat la moarte pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați” (Rom 4,25). Unicul, unicul care ne justifică; unicul care ne face să ne renaștem din nou este Isus Cristos. Nimeni altul. Și pentru aceasta nu trebuie să se plătească nimic, pentru că justificarea – a deveni drepți – este gratuită. Și aceasta este măreția iubirii lui Isus: dă viața gratuit pentru a ne face sfinți, pentru a ne reînnoi, pentru a ne ierta. Și acesta este miezul propriu al acestui Triduum pascal. În Triduum-ul pascal comemorarea acestui eveniment fundamental devine celebrare plină de recunoștință și, în același timp, reînnoiește în cei botezați sensul noii lor condiții, pe care tot apostolul Paul o exprimă astfel: „dacă ați înviat împreună cu Cristos, căutați cele de sus […] și nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-3). A privi sus, a privi orizontul, a lărgi orizonturile: aceasta este credința noastră, aceasta este justificarea noastră, aceasta este starea de har! De fapt, prin Botez am înviat cu Isus și am murit pentru lucruri și pentru logica lumii; suntem renăscuți ca niște creaturi noi: o realitate care cere să devină existență concretă zi de zi.

Un creștin, dacă într-adevăr se lasă spălat de Cristos, dacă într-adevăr se lasă despuiat de omul vechi de către El pentru a umbla într-o viață nouă, deși rămâne păcătos – pentru că toți suntem păcătoși – nu mai poate să fie corupt, justificarea lui Isus ne salvează de corupție, suntem păcătoși dar nu corupți; nu mai poate trăi cu moartea în suflet și nici nu poate fi cauză de moarte. Și aici trebuie să spun un lucru trist și dureros… Există creștinii prefăcuți: cei care spun „Isus a înviat”, „eu am fost justificat de Isus”, sunt în viața nouă, dar trăiesc o viață coruptă. Și acești creștini prefăcuți o vor sfârși rău. Creștinul, repet, este păcătos – toți suntem păcătoși, eu sunt păcătos – dar avem siguranța că atunci când cerem iertare Domnul ne iartă. Cel corupt se preface că este o persoană onorabilă, dar, la sfârșit în inima sa este putreziciune. O viață nouă ne dă Isus. Creștinul nu poate trăi cu moartea în suflet, nici nu poate fi cauză de moarte. Să ne gândim – ca să nu mergem departe – să ne gândim acasă, să ne gândim la așa-numiții „creștini mafioți”. Dar aceștia nu au nimic creștin: se declară creștini, dar poartă moartea în suflet și la alții. Să ne rugăm pentru ei, pentru ca Domnul să atingă sufletul lor. Aproapele, mai ales cel mai mic și cel mai suferind, devina fața concretă căreia să-i dăruim iubirea pe care Isus ne-a dăruit-o nouă. Și lumea devine spațiul vieții noastre noi de înviați. Noi am înviat cu Isus: în picioare, cu fruntea sus, și putem împărtăși umilirea celor care și astăzi, ca Isus, sunt în suferință, în goliciune, în necesitate, în singurătate, în moarte, pentru a deveni, grație Lui și cu El, instrumente de răscumpărare și de speranță, semne de viață și de înviere. În atâtea țări – aici în Italia precum și în patria mea – există obiceiul ca atunci când în ziua de Paște se aud, se ascultă clopotele, mamele, bunicile, îi duc pe copii să-și spele ochii cu apă, cu apa vieții, ca semn pentru a putea vedea lucrurile lui Isus, lucrurile noi. În acest Paște să ne lăsăm spălat sufletul, spălați ochii sufletului, pentru a vedea lucrurile frumoase și a face lucruri frumoase. Și acest lucru este minunat! Aceasta este tocmai Învierea lui Isus după moartea sa, care a fost prețul pentru a ne mântui pe noi toți.

Iubiți frați și surori, să ne dispunem să trăim bine acest Triduumsfânt de acum iminent – începe mâine -, pentru a fi tot mai profund inserați în misterul lui Cristos, mort și înviat pentru noi. Să ne însoțească în acest itinerar spiritual Fecioara Preasfântă, care l-a urmat pe Isus în pătimirea sa – ea era acolo, privea, suferea… – a fost prezentă și unită cu El sub crucea sa, dar nu se rușina de fiul. O mamă nu se rușinează niciodată de fiu! Era acolo și a primit în inima sa de Mamă bucuria imensă a învierii. Ea să ne dobândească harul de a fi implicați interior de celebrările din zilele următoare, pentru ca inima noastră și viața noastră să fie realmente transformate.

Și lăsându-vă aceste gânduri, vă transmit vouă tuturor cele mai cordiale urări de Paște fericit și sfânt, împreună cu comunitățile voastre și cei dragi ai voștri.

Și vă sfătuiesc: în dimineața de Paște duceți-i pe copii la robit și spălați-i pe ochi. Va fi un semn al modului de a-l vedea pe Isus Înviat.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 28.03.2018
Publicarea pe acest sit: 28.03.2018
Etichete: ,

Comments are closed