Audienţa generală de miercuri

Sfântul Irineu din Lyon
miercuri, 28 martie 2007

Dragi frați și surori,

Continuând catehezele despre marile figuri ale Bisericii din primele secole ajungem astăzi la personalitatea eminentă a sfântului Irineu din Lyon. Informațiile biografice despre el provin din însăși mărturia lui, ce ne este transmisă de Eusebiu în cea de-a cincea carte a Istoriei Ecleziastice. Irineu s-a născut foarte probabil la Smirna (astăzi Izmir, în Turcia) în jurul anilor 135-140, unde încă de tânăr a fost la școala Episcopului Policarp, la rândul său ucenic al apostolului Ioan. Nu știm când a trecut din Asia Mică în Galia, dar mutarea trebuie să fi coincis cu primele dezvoltări ale comunității creștine din Lyon: aici, în anul 177, îl găsim pe Irineu enumerat în colegiul prezbiterilor. Tocmai în acel an el a fost trimis la Roma, ca și curier, cu o scrisoare a comunității din Lyon adresate Papei Eleucteriu. Misiunea romană l-a ținut deoparte pe Irineu de persecuția lui Marcus Aurelius, în care au fost uciși cel puțini patruzeci de martiri, printre care însuși Episcopul de Lyon, bătrânul de nouăzeci de ani Potin, mort datorită tratamentului dur din închisoare. Astfel, la întoarcerea sa, Irineu a fost ales Episcop al orașului. Noul Păstor s-a dedicat total ministerului episcopal, care s-a încheiat pe la 202-203, probabil prin martiriu.

Irineu este înainte de toate om de credință și un Păstor. Ca și bun Păstor are simțul măsurii, bogăția doctrinei, ardoarea misionarului. Ca și scriitor, urmărește un dublu scop: să apere adevărata doctrină de asalturile ereticilor, și să expună cu claritate adevărul credinței. Acestor scopuri le corespund tocmai cele două lucrări care ne-au rămas de la el: cinci cărți Contra ereziilor, și Expunerea predicării apostolice (care poate fi considerată totodată și cel mai vechi „catehism al doctrinei creștine”). Irineu este de fapt campionul luptei împotriva ereziilor. Biserica celui de-al II-lea secol era amenințată de așa-numita gnoză, o doctrină care susținea că, credința învățată în Biserică ar fi doar un simbolism pentru cei simpli, care nu sunt capabili să înțeleagă lucruri dificile; în schimb, cei inițiați, intelectualii – numiți gnostici – ar fi înțeles ceea ce se află în spatele acestor simboluri, și astfel ar fi format un creștinism elitist, intelectualist. În mod evident acest creștinism intelectualist se fărâmița tot mai mult în diferite curente cu teorii foarte ciudate și extravagante, dar captivante pentru mulți. Un element comun al acestor diferite curente era dualismul, adică se nega credința în unicul Dumnezeu Tatăl al tuturor, Creator și Mântuitor al omului și al lumii. Pentru a explica răul din lume, ei susțineau existența, alături de aceea a Dumnezeului bun, a unui principiu negativ. Acest principiu negativ ar fi produs lucrurile materiale, materia.

Înrădăcinându-se puternic în doctrina biblică a creației, Irineu respinge dualismul și pesimismul gnostic care disprețuiau realitățile corporale. El susține în mod hotărât sfințenia originară a materiei, a trupului, a cărnii, nu mai puțin ca cea a spiritului. Însă opera sa merge dincolo de respingerea ereziei: se poate spune de fapt că el se prezintă ca primul mare teolog al Bisericii, care a creat teologia sistematică; el însuși vorbește despre sistemul teologiei, adică despre coerența internă a întregii credințe. În centrul doctrinei sale se află problema „regulei credinței” și a transmiterii sale. Pentru Irineu „regula credinței” coincide în practică cu Crezul apostolilor, și ne oferă cheia pentru a interpreta Evanghelia, pentru a interpreta Crezul la lumina Evangheliei. Simbolul apostolic, care este un fel de sinteză a Evangheliei, ne ajută să înțelegem ce anume vrea să spună, cum trebuie să citim Evanghelia însăși.

De fapt Evanghelia predicată de Irineu este aceea pe care el a primit-o de la Policarp, Episcopul de Smirna, și Evanghelia lui Policarp ajunge până la apostolul Ioan, căruia Policarp i-a fost ucenic. Și astfel adevărata învățătură nu este aceea inventată de intelectuali dincolo de credința simplă a Bisericii. Adevărata Evanghelie este aceea răspândită de Episcopii care au primit-o printr-un lanț neîntrerupt de la Apostoli. Aceștia nu au învățat altceva decât această credință simplă, care este și adevărata profunzime a revelației lui Dumnezeu. Astfel – ne spune Irineu – nu este o doctrină secretă în spatele obișnuitului Crez al Bisericii. Nu există un creștinism superior pentru intelectuali. Credința mărturisită în mod public de Biserică este credința comună tuturor. Doar această credință este apostolică, vine de la Apostoli, adică de la Isus și de la Dumnezeu. Aderând la această credință transmisă în mod public de către Apostoli succesorilor lor, creștinii trebuie să observe ceea ce Episcopii spun, trebuie să ia aminte mai ales la învățătura Bisericii din Roma, deasupra tuturor și străveche. Această Biserică, datorită vechimii sale, are cea mai mare apostolicitate, avându-și originea de fapt de la coloanele Colegiului apostolic, Petru și Paul. Cu Biserica din Roma trebuie să se acorde toate Bisericile, recunoscând în ea măsura adevăratei tradiții apostolice, a unicei credințe comune a Bisericii. Cu aceste argumente, rezumate aici foarte pe scurt, Irineu respinge de la rădăcină pretențiile acestor gnostici, ale acestor intelectuali: înainte de toate ei nu posedă un adevăr care ar fi superior celui al credinței comune, întrucât tot ceea ce spun ei nu este de origine apostolică, ci este inventat de ei; în al doilea rând, adevărul și mântuirea nu sunt privilegiul și monopolul câtorva, ci toți pot ajunge la ele prin predicarea succesorilor Apostolilor, și mai ales a Episcopului de Roma. În mod deosebit – mereu în polemică cu caracterul „secret” al tradiției apostolice, și remarcând rezultatele multiple și contradictorii între ele – Irineu se preocupă să arate conceptul autentic de Tradiție apostolică, pe care îl putem sintetiza în trei puncte.

a) Tradiția apostolică este „publică”, nu privată sau secretă. Pentru Irineu nu există nici o îndoială că întreg conținutul credinței transmise de Biserică este acela primit de la Apostoli și de la Isus, Fiul lui Dumnezeu. Nu există o altă învățătură decât aceasta. Prin urmare, cine vrea să cunoască adevărata doctrină este suficient să cunoască „Tradiția care vine de la Apostoli și credința vestită oamenilor”: tradiție și credință care „au ajuns până la noi prin succesiunea episcopilor” (Adv. Haer. 3,3,3-4). Astfel, succesiunea Episcopilor, principiu personal și Tradiția apostolică, principiul doctrinar, coincid.

b) Tradiția apostolică este „unică”. În timp ce de fapt gnosticismul este subîmpărțit în multiple secte, Tradiția Bisericii este unică în conținuturile sale fundamentale, care – după cum am văzut – Irineu o numește regula fidei sau veritatis: și astfel, întrucât este unică, crează unitate între popoare, între diferitele culturi, între diferitele popoare; este un conținut comun ca și adevărul, în ciuda diferențelor de limbă și de cultură. Există o frază foarte prețioasă a Sfântului Irineu în cartea Împotriva ereziilor: „Biserica, deși răspândită în toată lumea, păstrează cu grijă (credința Apostolilor), ca și cum ar locui într-o singură casă; în același mod crede în aceste adevăruri, ca și cum ar avea un singur suflet și aceeași inimă; în deplin acord proclamă, învață și transmite aceste adevăruri ca și cum ar avea o singură gură. Limbile lumii sunt diferite, dar puterea tradiției este unică și aceeași: Bisericile fondate în Germania nu au primit, nici nu transmit o credință diferită, nici cele fondate în Spania sau între celți sau în regiunile orientale sau în Egipt sau în Libia sau în centrul lumii” (1,10,1-2). Se vede deja în acest moment, suntem în anul 200, universalitatea Bisericii, catolicitatea sa și puterea unificatoare a adevărului, care unește aceste realități atât de diferite, din Germania, Spania, Italia, Egipt, Libia, în adevărul comun descoperit nouă de Cristos.

c) În sfârșit, Tradiția apostolică este, după cum spune el în limba greacă, în care și-a scris opera, „pneumatică”, adică spirituală, condusă de Duhul Sfânt: în limba greacă duh se spune pneuma. Căci nu este vorba de o transmitere încredințată abilității oamenilor mai mult sau mai puțin învățați, ci Duhului lui Dumnezeu, care garantează fidelitatea transmiterii credinței. Tocmai aceasta este „viața” Bisericii, ceea ce face Biserica mereu nouă și tânără, adică fecundă de multiple carisme. Biserica și Duhul pentru Irineu sunt inseparabile: „Această credință”, citim tot în cartea a treia Împotriva ereziilor, „am primit-o de la Biserică și o păstrăm: credința, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, ca un depozit prețios păstrat într-un vas de valoare reîntinerește mereu și face să reîntinerească și vasul care o păstrează… Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu; și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și orice har” (3,24,1).

După cum se vede, Irineu nu se limitează la a defini conceptul de Tradiție. Tradiția sa, Tradiția neîntreruptă, nu este tradiționalism, pentru că această tradiție este mereu însuflețită din interior de Duhul Sfânt, care o face din nou să trăiască, o face să fie interpretată și înțeleasă în vitalitatea Bisericii. Rămânând la învățătura sa, credința Bisericii este transmisă în așa fel încât să apară ceea ce trebuie să fie, adică „publică”, „unică”, „pneumatică”, „spirituală”. Plecând de la fiecare din aceste caracteristici se poate face un discernământ rodnic privind autenticitatea transmiterii credinței în momentul actual al Bisericii. Mai în ansamblu, în doctrina lui Irineu demnitatea omului, trup și suflet, este puternic ancorată în creația divină, în imaginea lui Cristos și lucrarea continuă de sfințire a Duhului. O asemenea doctrină este ca și o „cale maestră” pentru a clarifica împreună cu toate persoanele de bunăvoință obiectul și limitele dialogului asupra valorilor, și pentru a da elan mereu nou acțiunii misionare a Bisericii, puterii adevărului care este izvorul tuturor adevăratelor valori ale lumii.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Paul Butnaru
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 28.03.2007
Publicarea pe acest sit: 28.03.2007
Etichete: ,

Lasă un răspuns