Audienţa generală de miercuri

Sfântul Ciril din Ierusalim
miercuri, 27 iunie 2007

Dragi frați și surori,

Atenția noastră se îndreaptă astăzi spre sfântul Ciril din Ierusalim. Viața sa este caracterizată de întrepătrunderea a două dimensiuni: pe de o parte, grija pastorală și, pe de altă parte, implicarea – împotriva voinței sale – în aprinsele controverse care frământau atunci Biserica din Orient. Născut în jurul anului 315 la Ierusalim sau în împrejurimi, Ciril a primit o bună pregătire literară; aceasta a fost tocmai baza culturii sale bisericești, centrată asupra studiului Bibliei. Hirotonit preot de Episcopul Maxim, când acest a murit sau a fost depus, în anul 348, a fost consacrat episcop de către Acaciu, influentul mitropolit de Cezareea în Palestina, simpatizant al arianilor, convins că va găsi în el un aliat. Din acest motiv a fost suspectat că ar fi primit numirea episcopală datorită concesiilor făcute cu arianismul.

În realitate, foarte curând Ciril ajunge la ciocniri cu Acaciu nu doar pe teren doctrinal, dar și la nivel jurisdicțional, întrucât Ciril revendica autonomia propriului scaun episcopal față de cel mitropolitan de Cezareea. În decurs de aproximativ douăzeci de ani Ciril a fost exilat de trei ori: prima dată în 357, cu anticipata depunere din partea unui Sinod de la Ierusalim, apoi în 360 ca urmare a unei intervenții a lui Acaciu, și, pentru a treia oară, pentru perioada de timp cea mai lungă – 11 ani – în 367, din inițiativa împăratului Valente, simpatizant al arianilor. Doar în 378, după moartea împăratului, Ciril a putut să-și reia definitiv în posesie scaunul episcopal ce-l avea, readucând astfel între credincioși unitatea și pacea.

În favoarea ortodoxiei sale, pusă la îndoială de unele izvoare din vremea sa, pledează alte izvoare la fel de vechi. Dintre acestea, cea mai mare autoritate o are scrisoarea sinodală din 382, după al doilea Conciliu ecumenic din Constantinopol (381), la care Ciril a participat având un rol semnificativ. În această scrisoare, trimisă Pontifului roman, episcopii orientali recunosc deplina ortodoxie a lui Ciril, legitimitatea consacrării sale episcopale și meritele slujirii sale pastorale, pe care moartea o va încheia în anul 378.

Avem de la el douăzeci și patru de cateheze renumite, pe care el le-a expus ca și Episcop în jurul anului 350. Introduse de o Procateheză de primire, primele optsprezece dintre ele sunt adresate catecumenilor sau celor care sunt iluminați (photzomenoi); au fost expuse în Bazilica Sfântului Mormânt. Primele (1-5) tratează fiecare, în ordinea aceasta, despre: dispozițiile anterioare Botezului, despre convertirea de la obiceiurile păgâne, despre sacramentul Botezului, despre cele zece adevăruri dogmatice cuprinse în Crez sau Simbolul credinței. Cele care urmează (6-18) formează o „cateheză continuă” despre Simbolul de la Ierusalim, în cheie antiariană. Dintre ultimele cinci (19-23), numite „mistagogice”, primele două dezvoltă un comentariu al riturilor Botezului, iar ultimele trei tratează despre mir, despre Trupul și Sângele lui Cristos și despre liturgia euharistică. Aici este inclusă de asemenea explicarea rugăciunii Tatăl nostru (Oratio dominica): ea deschide un drum de inițiere la rugăciune, care se dezvoltă în mod paralel cu inițierea la cele trei sacremente: Botezul, Mirul și Euharistia.

Fundamentul instruirii în credința creștină se desfășura și într-o nuanță polemică împotriva păgânilor, iudeo-creștinilor și maniheilor. Argumentarea era fondată pe actualizarea promisiunilor Vechiului Testament, într-un limbaj bogat în imagini. Cateheza era un moment important, inserat în contextul amplu al întregii vieți, mai ales a celei liturgice, a comunității creștine, în al cărei sân matern se realiza zămislirea viitorului creștin, însoțită de rugăciunea și de mărturia fraților. În ansamblul lor, omiliile lui Ciril constituie o cateheză sistematică despre renașterea creștinului prin Botez. Catecumenului i se spune: „Ai fost prins în plasa Bisericii (cfr. Mt 13,47). Lasă-te așadar prins viu; nu fugi, pentru că este Isus cel care te prinde în undița sa, nu pentru a-ți aduce moartea, ci pentru a-ți da învierea după moarte. Trebuie de fapt să mori și să reînvii (cfr. Rom 6,11.14)… Mori pentru păcat și trăiește pentru dreptate încă de azi” (Procatechesi 5).

Din punct de vedere doctrinal, Ciril comentează Simbolul de la Ierusalim recurgând la tipologia Scripturilor, într-un raport „simfonic” între cele două Testamente, ajungând la Cristos, centrul universului. Tipologia va fi atent descrisă de Augustin de Hippona: „Vechiul Testament este vălul Noului Testament, și în Noul Testament se descoperă cel Vechi” (De catechizandis rudibus 4,8). În ceea ce privește cateheza morală, ea este ancorată în profundă unitate cu cateheza docrinală: dogma coboară în mod progresiv în suflete, care sunt astfel stimulate să transforme comportamentele păgâne în baza noii vieți în Cristos, dar al Botezului. Cateheza „mistagogică”, în sfârșit, însemna culmea instruirii pe care Ciril nu o mai făcea catecumenilor, ci celor nou-botezați sau neofiți, de-a lungul săptămânii pascale. Ea îi conduce la descoperirea, sub riturile baptismale ale Vigiliei pascale, misterele cuprinse în ele și încă nedezvăluite. Luminați de lumina unei credințe mai profunde în puterea Botezului, neofiții erau în sfârșit în măsură să le înțeleagă mai bine, fiindu-le deja celebrate riturile.

În mod aparte, în cazul neofiților de origine greacă Ciril făcea apel la facultatea vizuală care acestora le era înnăscută. Era trecerea de la rit la mister, care valorifica efectul psihologic al uimirii și al experienței trăite în noaptea pascală. Iată un text care explică misterul Botezului: „De trei ori ați fost cufundați în apă și de fiecare dată ați fost scoși din nou, pentru a simboliza cele trei zile ale înmormântării lui Cristos, imitându-l, astfel, prin acest rit pe Mântuitorul nostru, care a petrecut trei zile și trei nopți în sânul pământului (cfr Mt 12,40). Prin prima ridicare din apă ați celebrat amintirea primei zile petrecute de Cristos în mormânt, așa cum prin prima cufundare ați mărturisit prima noapte petrecută de el în mormânt: așa după cum cel are se află în noapte nu vede, și cel care, în schimb, se află în lumină se bucură de lumină, la fel și voi. În timp ce înainte erați cufundați în noapte și nu vedeați nimic, ieșind din noapte apoi ați ajuns în plină zi. Mister al morții și al nașterii, această apă a mântuirii a fost pentru voi mormânt și mamă… Pentru voi… timpul pentru a muri a coincis cu timpul pentru a vă naște: un singur și același timp a realizat ambele evenimente” (A doua Cateheză Mistagogică 4).

Misterul la care se referă este planul lui Dumnezeu, care se realizează prin acțiunile mântuitoare ale lui Cristos în Biserică. La rândul său, dimensiunii mistagogice, i se alătură aceea a simbolurilor, exprimând vederea spirituală pe care ele o fac să „explodeze”. Astfel, cateheza lui Ciril, în baza celor trei aspecte descrise – doctrinal, moral și, în sfârșit, mistagogic -, are drept rezultat o cateheză globală în Duh. Dimensiunea mistagogică realizează sinteza primelor două, orientându-le spre celebrarea sacramentală, în care se realizează mântuirea omului întreg.

Este vorba, în definitiv, de o cateheză integrală, care – implicând trupul, sufletul și spiritul – rămâne emblematică și pentru formarea catehetică a creștinilor de astăzi.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Paul Butnaru
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 27.06.2007
Publicarea pe acest sit: 27.06.2007
Etichete: ,

Lasă un răspuns