Audiența generală de miercuri

5. Dumnezeu ascultă strigătul și face alianță
miercuri, 27 ianuarie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Sfânta Scriptură, milostivirea lui Dumnezeu este prezentă de-a lungul întregii istorii a poporului lui Israel. Cu milostivirea Sa, Domnul însoțește drumul patriarhilor, le dăruiește copii în pofida condiției de sterilitate, îi conduce pe cărări de har și de reconciliere, așa cum demonstrează istoria lui Iosif și a fraților săi (cf. Gen 37-50). Și mă gândesc la atâția frați care s-au îndepărtat într-o familie și nu își vorbesc. Însă acest An al Milostivirii este o ocazie bună pentru a se reîntâlni, a se îmbrățișa și a se ierta și a uita lucrurile urâte. Însă, așa cum știm, în Egipt viața pentru popor devine dură. Și chiar atunci când israeliții sunt pe moarte, Domnul intervine și realizează mântuirea.

Citim în cartea Exodului: „După multă vreme, regele Egiptului a murit. Fiii lui Israel gemeau sub povara sclaviei și strigau, iar strigătele lor de sub povara sclaviei au urcat până la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit geamătul lor. Dumnezeu și-a adus aminte de legământul său cu Abraham, cu Isaac și cu Iacob. Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel și a luat Dumnezeu cunoștință de ei” (2,23-25). Milostivirea nu poate rămâne indiferentă în fața suferinței celor asupriți, a strigătului celui care este supus la violență, redus în sclavie, condamnat la moarte. Este o realitate dureroasă care chinuiește orice epocă, inclusiv a noastră, și care îi face pe oameni să se simtă adesea neputincioși, tentați să împietrească inima și să se gândească la celălalt. În schimb Dumnezeu „nu este indiferent” (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2016, 1), nu își întoarce niciodată privirea de la durerea umană. Dumnezeul milostivirii răspunde și se îngrijește de cei săraci, de cei care strigă disperarea lor. Dumnezeu ascultă și intervine pentru a salva, ridicând oameni capabili să audă geamătul suferinței și să acționeze în favoarea celor asupriți.

Așa începe istoria lui Moise ca mediator de eliberare pentru popor. El îl înfruntă pe faraon pentru a-l convinge să lase Israelul să plece; și apoi va conduce poporul, prin Marea Roșie și prin deșert, spre libertate. Moise, pe care milostivirea divină l-a salvat imediat după naștere de la moarte în apele Nilului, devine mediator al aceleiași milostiviri, permițând poporului să se nască la libertate salvat din apele Mării Roșii. Și noi în acest An al Milostivirii putem face această muncă de a fi mediatori de milostivire cu faptele de milostenie pentru a ne apropia, pentru a da alinare, pentru a face unitate. Atâtea lucruri bune se pot face.

Milostivirea lui Dumnezeu acționează mereu pentru a mântui. Este complet contrarul lucrării celor care acționează mereu pentru a ucide: de exemplu cei care fac războaiele. Domnul, prin slujitorul său Moise, conduce Israelul în deșert ca și cum ar fi un fiu, îl educă la credință și face alianță cu el, creând o legătură de iubire foarte puternică, la fel ca aceea a tatălui cu fiul și a soțului cu soția. La atât ajunge milostivirea divină. Dumnezeu propune un raport de iubire deosebită, exclusivă, privilegiată. Când îi dă instrucțiuni lui Moise cu privire la alianță, spune: „Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi partea Mea dintre toate popoarele, căci al Meu este tot pământul. Îmi veți fi o împărăție de preoți și un popor sfânt” (Ex 19,5-6). Desigur, Dumnezeu posedă deja tot pământul pentru că l-a creat; însă poporul devine pentru El o posesie diferită, specială: „rezerva de aur și argint” personală ca aceea pe care regele David afirma că a dăruit-o pentru construirea templului.

Ei bine, așa devenim noi pentru Dumnezeu primind alianța sa și lăsându-ne mântuiți de El. Milostivirea Domnului îl face pe om prețios, ca o bogăție personală care îi aparține Lui, pe care El o păzește și în care își găsește desfătarea. Acestea sunt minunățiile milostivirii divine, care ajunge la împlinire deplină în Domnul Isus, în acel „nou și veșnic legământ” consumat în sângele Său, care cu iertarea distruge păcatul nostru și ne face definitiv fii ai lui Dumnezeu (cf. 1In 3,1), bijuterii prețioase în mâinile Tatălui bun și milostiv. Și dacă noi suntem fii ai lui Dumnezeu și avem posibilitatea de a avea această moștenire – aceea a bunătății și a milostivirii – în comparație cu alții, să cerem Domnului ca în acest An al Milostivirii să facem și noi lucruri de milostivire; să deschidem inima noastră pentru a ajunge la toți cu faptele de milostenie, moștenirea milostivă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi.

Anunț

Consiliul Pontifical Cor Unum, cu ocazia Jubileului Milostivirii, a promovat o zi de reculegere spirituală pentru persoanele și grupurile angajate în slujirea carității. Ziua, care se va ține în fiecare Dieceză în Postul Mare, va fi ocazie pentru a reflecta asupra chemării de a fi milostivi precum Tatăl. Invit la primirea acestei propuneri, folosind indicațiile și materialele ajutătoare pregătite de Cor Unum.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.01.2016
Publicarea pe acest sit: 27.01.2016
Etichete: , ,

Lasă un răspuns