Audiența generală de miercuri

34. A primi pe cel străin și a îmbrăca pe cel care este gol
miercuri, 26 octombrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuăm în reflecția despre faptele de milostenie trupească, pe care Domnul Isus ni le-a încredințat pentru a menține mereu vie și dinamică credința noastră. De fapt, aceste fapte fac evident că creștinii nu sunt obosiți și leneși în așteptarea întâlnirii finale cu Domnul, ci în fiecare zi îi ies în întâmpinare, recunoscând fața sa pe fața atâtor persoane care cer ajutor. Astăzi ne oprim asupra acestui cuvânt al lui Isus: „am fost străin, și m-ați primit, gol, și m-ați îmbrăcat” (Mt 25,35-36). În timpurile noastre este deosebit de actuală fapta care se referă la cei străini. Criza economică, conflictele armate și schimbările climatice determină atâtea persoane să emigreze. Totuși, migrațiile nu sunt un fenomen nou, ci aparțin istoriei umanității. Este lipsă de amintire istorică a crede că ele sunt proprii numai anilor noștri.

Biblia ne oferă atâtea exemple concrete de migrațiune. E suficient să ne gândim la Abraham. Chemarea lui Dumnezeu îl determină să părăsească țara sa pentru a merge în alta: „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!” (Gen 12,1). Și așa a fost și pentru poporul lui Israel, care din Egipt, unde era sclav, a mărșăluit timp de patruzeci de ani în deșert până când a ajuns la țara promisă de Dumnezeu. Însăși Sfânta Familie – Maria, Iosif și micul Isus – a fost constrânsă să emigreze pentru a scăpa de amenințarea lui Irod: „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui în timpul nopții și a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod” (Mt 2,14-15). Istoria umanității este istorie de migrații: în orice latitudine, nu există popor care să nu fi cunoscut fenomenul migrator.

În cursul secolelor am asistate în această privință la mari exprimări de solidaritate, chiar dacă n-au lipsit tensiuni sociale. Astăzi, contextul de criză economică favorizează din păcate apariția de atitudini de închidere și de neprimire. În unele părți ale lumii se ridică ziduri și bariere. Pare uneori că lucrarea tăcută a multor bărbați și femei care, în diferite moduri, se dedică pentru a ajuta și a asista pe refugiați și migranți este întunecată de zgomotul altora care dau glas unui egoism instinctiv. Însă închiderea nu este o soluție, dimpotrivă, ajunge să favorizeze traficurile criminale. Singura cale de soluție este aceea a solidarității. Solidaritate cu migrantul, solidaritate cu străinul…

Angajarea creștinilor în acest domeniu este urgentă astăzi ca și în trecut. Pentru a privi numai la secolul trecut, amintim figura minunată a sfintei Francesca Cabrini, care și-a dedicat viața împreună cu însoțitoarele sale pentru cei care migrau spre Statele Unite ale Americii. Și astăzi avem nevoie de aceste mărturii pentru ca milostivirea să poată ajunge la atâția care sunt în nevoie. Este o angajare care îi implică pe toți, fără a fi exclus cineva. Diecezele, parohiile, institutele de viață consacrată, asociațiile și mișcările, ca și fiecare creștin, toți suntem chemați să primim pe frații și surorile care fug de război, de foame, de violență și de condiții de viață inumane. Toți împreună suntem o mare forță de sprijin pentru cei care au pierdut patrie, familie, loc de muncă și demnitate. În urmă cu câteva zile, s-a petrecut o istorie micuță, de oraș. Era un refugiat care căuta o stradă și o doamnă s-a apropiat de el și i-a spus: „Dumneavoastră căutați ceva?”. Era fără pantofi, refugiatul acela. Și el a spus: „Eu aș vrea să merg la Sfântul Petru pentru a intra pe Poarta Sfântă”. Și doamna s-a gândit: „Dar nu aveți pantofi, cum veți merge?”. Și cheamă un taxi. Însă acel migrant, acel refugiat mirosea urât și șoferul taxiului aproape că nu voia ca el să urce, dar până la urmă l-a lăsat să urce în taxi. Și doamna, lângă el, l-a întrebat un pic despre istoria de refugiat și de migrant, în timpul călătoriei: zece minute pentru a ajunge până aici. Acest om a povestit istoria sa de durere, de război, de foame și pentru ce a fugit din patria sa pentru a emigra aici. Când au ajuns, doamna a deschis geanta pentru a-l plăti pe taximetrist și taximetristul, care la început nu voia ca acest migrant să urce pentru că mirosea urât, i-a spus doamnei: „Nu, doamnă, eu trebuie să vă plătesc dumneavoastră pentru că dumneavoastră m-ați făcut să aud o istorie care mi-a schimbat inima”. Această doamnă știa ce era durerea unui migrant, pentru că avea sângele armean și cunoștea suferința poporului său. Când noi facem un lucru de acest gen, la început refuzăm pentru că ne dă un pic de incomoditate, „dar… miroase urât…”. Dar la sfârșit, istoria ne parfumează sufletul și ne face să ne schimbăm. Gândiți-vă la această istorie și să ne gândim ce anume putem să facem pentru refugiați.

Și celălalt lucru este a-l îmbrăca pe cel care este gol: ce înseamnă dacă nu a restitui demnitate celui care a pierdut-o? desigur dând haine celui care este lipsit de ele; dar să ne gândim și la femeile victime ale traficului de persoane aruncate pe străzi, sau la alții, prea multe moduri de a folosi trupul uman ca marfă, chiar și al minorilor. Și tot așa a nu avea un loc de muncă, o casă, un salariu just este o formă de goliciune, sau a fi discriminați datorită rasei, sau datorită credinței, toate sunt forme de „goliciune”, în fața cărora creștini fiind suntem chemați să fim atenți, vigilenți și prompți să acționăm.

Iubiți frați și surori, să nu cădem în capcana de a ne închide în noi înșine, indiferenți față de necesitățile fraților și preocupați numai de interesele noastre. Tocmai în măsura în care ne deschidem la alții viața devine rodnică, societățile redobândesc pacea și persoanele recuperează demnitatea lor deplină. Și nu uitați de doamna aceea, nu uitați de acel migrant care mirosea urât și nu uitați de șoferul căruia migrantul i-a schimbat sufletul.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.10.2016
Publicarea pe acest sit: 26.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed