Audienţa generală de miercuri

Biserica, Templul Duhului Sfânt
miercuri, 26 iunie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să vorbesc despre o altă imagine care ne ajută să ilustrăm misterul Bisericii: aceea a templului (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, 6). La ce ne gândim când auzim cuvântul templu? Ne gândim la un edificiu, la o construcție. În mod deosebit, mintea multora merge la istoria poporului lui Israel relatată în Vechiul Testament. La Ierusalim, marele templu al lui Solomon era locul întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune; în interiorul templului era chivotul alianței, semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului; și în chivot erau tablele legii, mana și toiagul lui Aron: o amintire a faptului că Dumnezeu a fost mereu în cadrul istoriei poporului Său, i-a însoțit drumul, i-a condus pașii. Templul amintește această istorie: și noi, atunci când mergem la templu, trebuie să ne amintim de această istorie, fiecare dintre noi, de istoria noastră, cum m-a întâlnit Isus, cum a mers Isus cu mine, cum mă iubește Isus și mă binecuvântează.

Iată, ceea ce era prefigurat în vechiul templu este realizat, de puterea Duhului Sfânt, în Biserică: Biserica este „casa lui Dumnezeu”, locul prezenței Sale, unde putem să îl găsim și să îl întâlnim pe Domnul; Biserica este templul în care locuiește Duhul Sfânt care o însuflețește, o conduce și o sprijină. Dacă ne întrebăm: Unde putem să îl întâlnim pe Dumnezeu? Unde putem intra în comuniune cu El prin Cristos? Unde putem găsi lumina Duhului Sfânt care să lumineze viața noastră? Răspunsul este: În poporul lui Dumnezeu, printre noi, care suntem Biserică. Aici îl vom întâlni pe Isus, pe Duhul Sfânt și pe Tatăl.

Vechiul templu era construit de mâinile oamenilor: se dorea „să se dea o casă” lui Dumnezeu, pentru a avea un semn vizibil al prezenței Sale în mijlocul poporului. Cu întruparea Fiului lui Dumnezeu se împlinește profeția lui Natan făcută regelui David (cf. 2Sam 7,1-29): nu regele, nu noi „îi dăm o casă lui Dumnezeu”, ci însuși Dumnezeu este cel care „construiește casa sa”, pentru a veni să locuiască în mijlocul nostru, așa cum scrie Sfântul Ioan în Evanghelia sa (cf. In 1,14). Cristos este templul viu al Tatălui și Cristos însuși construiește „casa sa spirituală”, Biserica, făcută nu din pietre materiale, ci din „pietre vii”, care suntem noi. Apostolul Paul le spune creștinilor din Efes: Voi sunteți „zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În El, toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul, în care și voi sunteți zidiți ca să deveniți o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul” (Ef 2,20-22). Acesta este un lucru frumos! Noi suntem pietrele vii ale edificiului lui Dumnezeu, unite profund cu Cristos, care este piatra de susținere și piatră de susținere și între noi. Ce vrea să însemne aceasta? Înseamnă că templul suntem noi, noi suntem Biserica vie, templul viu, și atunci când suntem împreună între noi este și Duhul Sfânt, care ne ajută să creștem ca Biserică. Nu suntem izolați, ci suntem popor al lui Dumnezeu: aceasta este Biserica!

Și Duhul Sfânt, cu darurile Sale, este cel care dă varietatea. Este important acest lucru: Ce face Duhul Sfânt printre noi? El dă varietatea care este bogăție în Biserică și unește totul și pe toți, așa încât să constituie un templu spiritual, în care nu oferim jertfe materiale, ci pe noi înșine, viața noastră (cf. 1Pt 2,4-5). Biserica nu este o împletire de lucruri și de interese, ci este templul Duhului Sfânt, templul în care acționează Dumnezeu, templul în care fiecare dintre noi, cu darul Botezului, este piatră vie. Aceasta ne spune că nimeni nu este inutil în Biserică și dacă uneori cineva spune altuia: „Du-te acasă, ești inutil”, acest lucru nu este adevărat, pentru că nimeni nu este inutil în Biserică, toți suntem necesari pentru a construi acest templu! Nimeni nu este secundar. Nimeni nu este cel mai important în Biserică, toți suntem egali în ochii lui Dumnezeu. Cineva dintre voi ar putea să spună: „Ascultați, domnule Papă, dumneavoastră nu sunteți egal cu noi”. Da, sunt ca fiecare dintre voi, toți suntem egali, suntem frați! Nimeni nu este anonim: toți formăm și construim Biserica. Acest lucru ne invită să reflectăm și asupra faptului că, dacă lipsește cărămida vieții noastre creștine, lipsește ceva la frumusețea Bisericii. Unii spun: „Eu cu Biserica nu am treabă”, dar așa lipsește cărămida unei vieți în acest frumos templu. Nimeni nu poate să plece, toți trebuie să aducem Bisericii viața noastră, inima noastră, iubirea noastră, gândirea noastră, munca noastră: toți împreună.

Așadar, aș vrea să ne întrebăm: Cum trăim acest fapt de „a fi Biserică”? Suntem pietre vii sau suntem, ca să spunem așa, pietre obosite, plictisite, indiferente? Ați văzut cât de urât este să vedem un creștin obosit, plictisit, indiferent? Nu merge așa: creștinul trebuie să fie viu, bucuros că este creștin, trebuie să trăiască această frumusețe a faptului că face parte din poporul lui Dumnezeu care este Biserica. Ne deschidem noi la acțiunea Duhului Sfânt pentru a fi parte activă în comunitățile noastre sau ne închidem în noi înșine, spunând: „Am atâtea lucruri de făcut, nu este datoria mea”?

Domnul să ne dea nouă tuturor harul Său, forța Sa, pentru ca să putem fi profund uniți cu Cristos, care este piatra unghiulară, pilastrul, piatra de susținere a vieții noastre și a întregii vieți a Bisericii. Să ne rugăm pentru ca, însuflețiți de Duhul Său, să fim mereu pietre vii ale Bisericii Sale.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.06.2013
Publicarea pe acest sit: 26.06.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns