Audienţa generală de miercuri

Sacramentul Ungerii Bolnavilor
miercuri, 26 februarie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre Sacramentul Ungerii Bolnavilor, care ne permite să atingem cu mâna compasiunea lui Dumnezeu față de om. În trecut era numit „Ungerea din urmă”, pentru că era înțeles ca o întărire spirituală în iminența morții. În schimb, a vorbi despre „Ungerea Bolnavilor” ne ajută să lărgim privirea la experiența bolii și a suferinței, în orizontul milostivirii lui Dumnezeu.

1. Există o icoană biblică ce exprimă în toată profunzimea sa misterul care transpare în Ungerea Bolnavilor: este parabola „samariteanului milostiv”, în Evanghelia lui Luca (10,30-35). De fiecare dată când celebrăm acest Sacrament, Domnul Isus, în persoana preotului, se apropie de cel care suferă și este grav bolnav sau bătrân. Spune parabola că samariteanul milostiv se îngrijește de omul suferind vărsând pe rănile sale untdelemn și vin. Untdelemnul ne face să ne gândim la uleiul care este binecuvântat de Episcop în fiecare an, în Liturghia Crismei din Joia Sfântă, tocmai în vederea Ungerii Bolnavilor. Vinul, în schimb, este semn al iubirii și al harului lui Cristos care provin din dăruirea vieții Sale pentru noi și se exprimă în toată bogăția lor în viața sacramentală a Bisericii. În sfârșit, persoana suferindă este încredințată unui hangiu, pentru ca să poată continua să se îngrijească de ea, fără a ține cont de cheltuieli. Ei bine, cine este acest hangiu? Este Biserica, comunitatea creștină, suntem noi, cărora în fiecare zi Domnul Isus ni-i încredințează pe cei care sunt chinuiți, în trup și în spirit, pentru ca să putem continua să revărsăm asupra lor, fără măsură, toată milostivirea Sa și mântuirea.

2. Acest mandat este reafirmat în mod explicit și precis în Scrisoarea lui Iacob, unde recomandă: „Este cineva dintre voi bolnav? Să îi cheme pe preoții Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! Iar rugăciunea făcută cu credință îl va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; iar dacă a săvârșit păcate, i se vor ierta” (5,14-15). Deci este vorba despre o practică ce era deja folosită în timpul apostolilor. De fapt Isus i-a învățat pe discipolii Săi să aibă aceeași predilecție a Sa față de cei bolnavi și față de cei suferinzi și le-a transmis capacitatea și misiunea de a continua să dăruiască în numele Său și după inima Sa alinare și pace, prin harul special al acestui Sacrament. Însă acest lucru nu trebuie să ne facă să scădem în căutarea obsesivă a miracolului sau în prezumția că putem obține mereu și oricum vindecarea. Însă este siguranța apropierii lui Isus de cel bolnav și de cel bătrân, pentru că fiecare bătrân, fiecare persoană de vârstă mai mare de 65 de ani, poate primi acest Sacrament, prin care însuși Isus este cel care se apropie de noi.

Însă atunci când este un bolnav uneori se gândește așa: „Să îl chemăm pe preot pentru ca să vină”; „nu, el aduce ghinion, să nu îl chemăm”, sau „se sperie bolnavul”. De ce se gândește așa? Pentru că există cumva ideea că după preot vin cei de la pompe funebre. Și acest lucru nu este adevărat. Preotul vine pentru a-l ajuta pe bolnav sau pe bătrân; pentru aceasta este atât de importantă vizita preoților la bolnavi. Trebuie chemat preotul la bolnav și să se spună: „veniți, dați-i ungerea, binecuvântați-l”. Isus însuși este cel care vine pentru a-l ridica pe bolnav, pentru a-i da forță, pentru a-i da speranță, pentru a-l ajuta; și pentru a-i ierta păcatele. Și acest lucru este foarte frumos! Și nu trebuie crezut că acesta este un tabu, pentru că este mereu frumos a ști că în momentul durerii și al bolii noi nu suntem singuri: preotul și cei care sunt prezenți în timpul Ungerii Bolnavilor reprezintă de fapt toată comunitatea creștină care, ca un singur trup, se adună în jurul celui care suferă și al rudelor, alimentând în ei credința și speranța, și susținându-i cu rugăciunea și căldura fraternă. Însă întărirea cea mai mare derivă din faptul că însuși Domnul Isus este cel care se face prezent în Sacrament, care ne ia de mână, ne mângâie așa cum făcea cu bolnavii și ne amintește că de acum îi aparținem și că nimic – nici măcar răul și moartea – nu va putea să ne despartă vreodată de El. Avem noi această obișnuință de a-l chema pe preot pentru ca la bolnavii noștri – nu spun bolnavi de gripă, de trei-patru zile, ci atunci când este o boală serioasă – și chiar la bătrânii noștri, să vină și să le dea acest Sacrament, această întărire, această forță a lui Isus pentru a merge înainte? Să facem aceasta!

Apel

Urmăresc cu îngrijorare deosebită ceea ce se întâmplă în aceste zile în Venezuela. Doresc puternic ca să înceteze cât mai repede violențele și ostilitățile și ca întregul popor venezuelian, începând de la responsabilii politici și instituționali, să se străduiască pentru a favoriza reconcilierea, prin iertarea reciprocă și un dialog sincer, respectuos față de adevăr și de dreptate, capabil să trateze teme concrete pentru binele comun. În timp ce asigur rugăciunea mea constantă, îndeosebi pentru cei care și-au pierdut viața în ciocniri și pentru familiile lor, îi invit pe toți credincioșii să înalțe rugăciuni către Dumnezeu, prin mijlocirea maternă a Stăpânei Noastre de Coromoto, pentru ca țara să regăsească repede pacea și înțelegerea.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.02.2014
Publicarea pe acest sit: 26.02.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns