Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 20.
„Eu sunt cu voi în toate zilele,
până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20):
promisiunea care dă speranță

miercuri, 26 aprilie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). Aceste ultime cuvinte din Evanghelia lui Matei amintesc de vestea profetică pe care o găsim la început: „Îi vor pune numele Emanuel, care, tradus, înseamnă Dumnezeu-cu-noi” (Mt 1,23; cf. Is 7,14). Dumnezeu va fi cu noi, în toate zilele, până la sfârșitul lumii. Isus va merge cu noi, în toate zilele, până la sfârșitul lumii. Toată Evanghelia este cuprinsă între aceste două citate, cuvinte care comunică misterul lui Dumnezeu al cărui nume, a cărui identitate este a fi-cu: nu este un Dumnezeu izolat, este un Dumnezeu-cu, îndeosebi cu noi, cu creatura umană. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu absent, sechestrat de un cer foarte îndepărtat; este în schimb un Dumnezeu „pasionat” al omului, așa de duios iubitor încât este incapabil să se despartă de el. Noi umanii suntem abili în a rupe legături și punți. El în schimb nu. Dacă inima noastră se răcește, inima sa rămâne mereu incandescentă. Dumnezeul nostru ne însoțește mereu, chiar dacă din nefericire noi am uita de El. Pe creasta care desparte necredința de credință este decisivă descoperirea de a fi iubiți și însoțiți de Tatăl nostru, de a nu fi lăsați singuri niciodată de El.

Existența noastră este un pelerinaj, un drum. Și cei care sunt mișcați de o speranță pur și simplu umană percep seducția orizontului, care îi determină să exploreze lumi pe care încă nu le cunosc. Sufletul nostru este un suflet migrator. Biblia este plină de istorii de pelerini și călători. Vocația lui Abraham începe cu această poruncă: „Ieși din țara ta” (Gen 12,1). Și patriarhul părăsește acea bucată de lume pe care o cunoștea bine și care era una dintre leagănele civilizației din timpul său. Totul conspira împotriva înțelepciunii acelei călătorii. Și totuși Abraham pleacă. Nu se devine bărbați și femei maturi dacă nu se percepe atracția orizontului: acea limită între cer și pământ care cere să fie obținută de un popor de mergători.

În drumul său în lume, omul nu este niciodată singur. Mai ales creștinul nu se simte niciodată abandonat, pentru că Isus ne asigură că nu ne așteaptă numai la sfârșitul călătoriei noastre lungi, ci că ne însoțește în fiecare dintre zilele noastre.

Până când va dura grija lui Dumnezeu față de om? Până când Domnul Isus, care merge cu noi, până când va avea grijă de noi? Răspunsul Evangheliei nu lasă loc la îndoieli: până la sfârșitul lumii! Vor trece cerurile, va trece pământul, vor fi șterse speranțele umane, dar Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare decât orice și nu va trece. Și El va fi Dumnezeu-cu-noi, Dumnezeul Isus care merge cu noi. Nu va fi zi din viața noastră în care vom înceta să fim o preocupare pentru inima lui Dumnezeu. Dar cineva ar putea spune: „Dar ce spuneți dumneavoastră?”. Spun asta: nu va exista zi din viața noastră în care vom înceta să fim o preocupare pentru inima lui Dumnezeu. El se preocupă de noi și merge cu noi. Și pentru ce face asta? Pur și simplu pentru că ne iubește. Ați înțeles asta? Ne iubește! Și Dumnezeu cu siguranță va avea grijă de toate necesitățile noastre, nu ne va abandona în timpul încercării și al întunericului. Această certitudine cere să se cuibărească în sufletul nostru pentru a nu se stinge niciodată. Cineva o numește cu numele de „Providență”. Adică apropierea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu, mersul lui Dumnezeu cu noi se numește și „Providența lui Dumnezeu”: El are grijă de viața noastră.

Nu întâmplător printre simbolurile creștine ale speranței există unul care-mi place mult: ancora. Ea exprimă că speranța noastră nu este vagă; nu trebuie confundată cu sentimentul schimbător ale celui care vrea să îmbunătățească lucrurile din această lume în manieră veleitară, bazându-se numai pe propria forță de voință. De fapt, speranța creștină își are rădăcina nu în atracția viitorului, ci în siguranța a ceea ce Dumnezeu ne-a promis și a realizat în Isus Cristos. Dacă El ne-a garantat să nu ne părăsească niciodată, dacă începutul oricărei vocații este un „Urmează-mă”, cu care El ne asigură să rămână mereu în fața noastră, atunci de ce să ne temem? Cu această promisiune, creștinii pot să meargă pretutindeni. Chiar trecând prin porțiuni de lume rănită, unde lucrurile nu merg bine, noi suntem printre cei care și acolo continuă să spere. Spune psalmul: „Chiar dacă merg printr-o vale întunecată, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine” (Ps 23,4). Tocmai unde se răspândește întunericul trebuie ținută aprinsă o lumină. Să ne întoarcem la ancoră. Credința noastră este ancora în cer. Noi avem viața noastră ancorată în cer. Ce trebuie să facem? Să ne agățăm de funie: este mereu acolo. Și să mergem înainte pentru că suntem siguri că viața noastră are o ancoră în cer, pe acel mal unde vom ajunge.

Desigur, dacă ne-am încrede numai în forțele noastre, am avea dreptate să ne simțim dezamăgiți și înfrânți, pentru că lumea adesea lumea se demonstrează refractară la legile iubirii. De atâtea ori preferă legile egoismului. Dar dacă supraviețuiește în noi certitudinea că Dumnezeu nu ne abandonează, că Dumnezeu ne iubește cu duioșie pe noi și lumea aceasta, atunci imediat se schimbă perspectiva. „Homo viator, spe erectus”, spuneau anticii. De-a lungul drumului, promisiunea lui Isus „Eu sunt cu voi” ne face să stăm în picioare, drepți, cu speranță, având încredere că Dumnezeul cel bun este deja la muncă pentru a realiza ceea ce omenește pare imposibil, pentru că ancora este pe plaja cerului.

Sfântul popor credincios al lui Dumnezeu este neam care stă în picioare – „homo viator” – și merge, dar în picioare, „erectus”, și merge în speranță. Și oriunde merge, știe că iubirea lui Dumnezeu l-a precedat: nu există parte a lumii care să-i scape victoriei lui Cristos Înviat. Și care este victoria lui Cristos Înviat? Victoria iubirii. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 26.04.2017
Publicarea pe acest sit: 26.04.2017
Etichete: ,

Comments are closed