Audienţa generală de miercuri

20. Rugăciunea izvor de milostivire (cf. Lc 18,1-8)
miercuri, 25 mai 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Parabola evanghelică pe care tocmai am ascultat-o (cf. Lc 18,1-18) conține o învățătură importantă: „Datoria de a se ruga întotdeauna și de a nu se descuraja” (v. 1). Așadar, nu este vorba de a mă ruga uneori, când simt asta. Nu, Isus spune că trebuie „să ne rugăm mereu și să nu ne descurajăm”. Și aduce exemplul văduvei și a judecătorului.

Judecătorul este un personaj puternic, chemat să dea sentințe pe baza Legii lui Moise. Pentru aceasta tradiția biblică recomanda ca judecătorii să fie persoane temătoare de Dumnezeu, demne de crezare, imparțiale și incoruptibile (cf. Ex 18,21). Dimpotrivă, acest judecător „nu se temea de Dumnezeu și nu-i păsa de oameni” (v. 2). Era un judecător nedrept, fără scrupule, care nu ținea cont de Lege ci făcea ceea ce voia, în funcție de interesul său. Lui i se adresează o văduvă pentru a i se face dreptate. Văduvele, împreună cu orfanii și cu străinii, erau categoriile cele mai slabe din societate. Drepturile asigurate lor de Lege putea să fie călcate în picioare cu ușurință pentru că, fiind persoane singure și fără apărare, cu greu puteau să se impună: o sărmană văduvă, acolo, singură, nimeni n-o apăra, puteau s-o ignore, chiar să nu-i facă dreptate. Tot așa și orfanul, tot așa și străinul, migrantul: în acel timp era foarte puternică această problematică. În fața indiferenței judecătorului, văduva recurge la unica sa armă: să continue cu insistență să-l deranjeze, prezentându-i cererea sa de dreptate. Și tocmai cu această perseverență ajunge la scopul său. De fapt, judecătorul, la un moment dat, o ascultă, nu pentru că este mișcat de milostivire, nici pentru că-i impune asta conștiința; pur și simplu admite: „pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuși dreptate văduvei acesteia ca să nu vină și să mă tot bată la cap” (v. 5).

Din această parabolă Isus trage o dublă concluzie: dacă văduva a reușit să-l convingă pe judecătorul necinstit cu cererile sale insistente, cu cât mai mult Dumnezeu, care este Tată bun și drept, „nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el”; și în afară de asta, nu-i va „face să aștepte”, ci va acționa „îndată” (v. 7-8).

Pentru aceasta Isus îndeamnă să ne rugăm „fără să ne descurajăm”. Cu toții simțim momente de oboseală și de descurajare, mai ales când rugăciunea noastră pare ineficace. Însă Isus ne asigură: spre deosebire de judecătorul necinstit, Dumnezeu îi ascultă îndată pe fiii săi, chiar dacă asta nu înseamnă ca să facă asta în timpurile și în modurile pe care le-am vrea noi. Rugăciunea nu este o baghetă magică! Ea ajută să păstrăm credința în Dumnezeu ca să ne încredem în El și atunci când nu-i înțelegem voința. În asta, însuși Isus – care se ruga mult! – ne este exemplu. Scrisoarea către Evrei amintește că „în zilele vieții sale pământești, el a oferit, cu strigăte puternice și cu lacrimi, rugăciuni și cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte și a fost ascultat datorită evlaviei lui” (5,7). La prima vedere această afirmație pare neverosimilă, pentru că Isus a murit pe cruce. Și totuși Scrisoarea către Evrei nu greșește: Dumnezeu cu adevărat l-a salvat pe Isus de la moarte dându-i asupra ei victorie completă, însă calea parcursă pentru a obține asta a trecut prin moartea însăși! Referința la implorarea pe care Dumnezeu a ascultat-o trimite la rugăciunea lui Isus în Ghetsemani. Asaltat de angoasa iminentă, Isus îl roagă pe Tatăl să-l elibereze de potirul amar al pătimirii, însă rugăciunea sa este impregnată de încrederea în Tatăl și se încredințează fără rezerve voinței sale: „Însă – spune Isus – nu cum vreau eu, ci cum vrei tu” (Mt 26,39). Obiectul rugăciunii trece în al doilea plan; ceea ce contează înainte de toate este relația cu Tatăl. Iată ce face rugăciunea: transformă dorința și o modelează conform voinței lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, pentru că acela care se roagă aspiră înainte de toate la unirea cu Dumnezeu, care este Iubire milostivă.

Parabola se termină cu o întrebare: „Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?” (v. 8). Și cu această întrebare toți suntem puși în gardă: nu trebuie să încetăm rugăciunea chiar dacă nu este corespunzătoare. Rugăciunea este cea care păstrează credința, fără ea credința șovăie! Să-i cerem Domnului o credință care să devină rugăciune neîncetată, perseverentă, ca aceea a văduvei din parabolă, o credință care se hrănește din dorința venirii sale. Și în rugăciune să experimentăm compasiunea lui Dumnezeu, care ca un Tată vine în întâmpinarea fiilor săi plin de iubire milostivă.

* * *

APELURI

Astăzi este Ziua internațională pentru copiii dispăruți. Este o datorie a tuturor de a-i ocroti pe copii, mai ales pe cei expuși riscului ridicat de exploatare, trafic și conduite deviante. Doresc ca autoritățile civile și religioase să poată zdruncina și sensibiliza conștiințele, pentru a evita indiferența în fața suferinței copiilor singuri, exploatați și îndepărtați din familiile lor și din contextul lor social, copii care nu pot să crească senin și să privească spre viitor cu speranță. Îi invit pe toți la rugăciune pentru ca fiecare dintre ei să revină la afectul celor dragi ai săi.

Mâine la Roma vom trăi procesiunea tradițională de Corpus Domini. La ora 19.00, în Piața „Sfântul Ioan din Lateran” voi celebra sfânta Liturghie și apoi vom adora preasfântul sacrament mergând până la bazilica „Santa Maria Maggiore”. Invit pe romani și pe pelerini să participe la acest solemn act public de credință și de iubire față de Isus prezent realmente în Euharistie.

***

Invitație la rugăciune

Lunea trecută, în iubita Sirie, au avut loc câteva atentate teroriste, care au provocat moartea a sute de civili lipsiți de apărare. Îndemn pe toți să-l rugăm pe Tatăl milostiv și pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să dăruiască odihnă veșnică victimelor, mângâiere rudelor și să convertească inima celor care seamănă moarte și distrugere. Toți împreună s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria.

(Recitarea rugăciunii Bucură-te, Marie)

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.05.2016
Publicarea pe acest sit: 25.05.2016
Etichete: , ,

Comments are closed