Audienţa generală de miercuri

Tovarăși de călătorie
miercuri, 25 august 2010

Iubiți frați și surori!

În viața fiecăruia dintre noi există multe persoane dragi, pe care le simțim deosebit de aproape, unele sunt deja în brațele lui Dumnezeu, altele încă împărtășesc cu noi drumul vieții: sunt părinții noștri, rudele, educatorii; sunt persoane cărora le-am făcut bine sau de la care am primit bine; sunt persoane pe care știm că ne putem baza. Însă este important să avem și „tovarăși de călătorie” în drumul vieții noastre creștine: mă gândesc la directorul spiritual, la confesor, la persoane cu care se poate împărtăși propria experiență de credință, dar mă gândesc și la Fecioara Maria și la Sfinți. Fiecare ar trebui să aibă un sfânt care îi este familiar, pentru a-l simți aproape cu rugăciunea și mijlocirea, dar și pentru a-l imita. Deci aș vrea să vă invit să-i cunoaștem mai mult pe sfinți, începând de la cel al cărui nume îl purtați, citindu-i viața, scrierile. Fiți siguri că vor deveni călăuze bune pentru a-l iubi și mai mult pe Domnul și ajutoare valoroase pentru creșterea voastră umană și creștină.

Așa cum știți, și eu sunt legat în mod special de câteva figuri de sfinți: între aceștia, în afară de sfântul Iosif și sfântul Benedict al căror nume îl port, și de alții, este sfântul Augustin, pe care am avut marele dar să-l cunosc, pentru a spune așa, de aproape prin studiu și rugăciune și care a devenit un bun „tovarăș de călătorie” în viața mea și în slujirea mea. Aș vrea să subliniez încă o dată un aspect important din experiența lui umană și creștină, actual și în epoca noastră în care pare că relativismul este în mod paradoxal „adevărul” care trebuie să conducă gândirea, alegerile, comportamentele.

Sfântul Augustin este un om care nu a trăit niciodată cu superficialitate; setea, căutarea neliniștită și constantă a Adevărului este una din caracteristicile de fond ale existenței sale; însă nu a „pseudo-adevărurilor” incapabile să dea pace durabilă inimii, ci a acelui adevăr care dă sens existenței și este „locuința” în care inima găsește seninătate și bucurie. Drumul său, o știm, nu a fost un drum ușor: s-a gândit să întâlnească Adevărul în prestigiu, în carieră, în posesia de lucruri, în glasurile care-i promiteau fericire imediată; a comis greșeli, a trecut prin tristeți, a înfruntat insuccese, dar nu s-a oprit niciodată, nu s-a mulțumit niciodată cu ceea ce îi dădea numai o fărâmă de lumină; a știut să privească în intimitatea sa și și-a dat seama, așa cum scrie în Confesiuni, că acel adevăr, acel Dumnezeu pe care-l căuta cu forțele sale era mai intim sieși decât el însuși, i-a fost mereu alături, nu l-a părăsit niciodată, aștepta să poată intra în mod definitiv în viața lui (cf. III, 6, 11; X, 27, 38). Așa cum spuneam comentând recentul film despre viața sa, sfântul Augustin a înțeles, în căutarea lui neliniștită, că nu el a găsit Adevărul, ci Adevărul însuși, care este Dumnezeu, a alergat după el și l-a găsit (cf. L’Osservatore Romano, joi 4 septembrie 2009, pag. 8). Romano Guardini, comentând un text din capitolul al treilea din Confesiuni, afirmă: sfântul Augustin a înțeles că Dumnezeu este „glorie care ne aruncă în genunchi, băutură care stinge setea, comoară care face fericiți, [… el a avut] certitudinea aducătoare de pace a celui care în sfârșit a înțeles, dar și fericirea iubirii care știe: Asta e tot și îmi este îndeajuns” (Pensatori religiosi, Brescia 2001, pag. 177).

Tot în Confesiuni, în Cartea a noua, sfântul nostru prezintă un colocviu cu mama, sfânta Monica – a cărei comemorare se celebrează vinerea asta, poimâine. Este o scenă foarte frumoasă: el și mama sunt la Ostia, într-un hotel, și de la fereastră văd cerul și marea, și transcend cerul și marea și pentru un moment ating inima lui Dumnezeu în tăcerea creaturilor. Și aici apare o idee fundamentală în drumul spre adevăr: creaturile trebuie să tacă dacă trebuie să intre tăcerea în care Dumnezeu poate să vorbească. Acest lucru este adevărat mereu și în timpul nostru: uneori există un fel de teamă de tăcere, de reculegere, de a gândi la propriile acțiuni, la sensul profund al propriei vieți, adesea se preferă să se trăiască numai clipa care fuge, înșelându-ne că aduce fericire durabilă; se preferă să se trăiască, pentru că pare mai ușor, cu superficialitate, fără a gândi; există frica de a căuta Adevărul sau poate teama ca adevărul să ne găsească, să ne cuprindă și să schimbe viața, așa cum s-a întâmplat cu sfântul Augustin.

Iubiți frați și surori, aș vrea să spun tuturor, chiar și celui care este într-un moment de dificultate în drumul său de credință, celui care participă puțin la viața Bisericii sau celui care trăiește „ca și cum Dumnezeu n-ar exista”, să nu vă fie frică de adevăr, să nu întrerupeți niciodată drumul spre el, să nu încetați niciodată să căutați adevărul profund despre voi înșivă și despre lucruri cu ochiul interior al inimii. Dumnezeu nu va întârzia să dăruiască lumină pentru a arăta și căldură pentru a face inima să simtă care ne iubește și care dorește să fie iubit.

Mijlocirea Fecioarei Maria, a sfântului Augustin și a sfintei Monica să ne însoțească pe acest drum.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.08.2010
Publicarea pe acest sit: 27.08.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns