Audienţa generală de miercuri

A doua venire a lui Isus
miercuri, 24 aprilie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Crez noi mărturisim că Isus „iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți”. Istoria umană începe cu crearea bărbatului și a femeii după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și se încheie cu judecata finală a lui Cristos. Adesea se uită acești doi poli ai istoriei și mai ales credința în întoarcerea lui Cristos și în judecata finală uneori nu este foarte clară și puternică în inima creștinilor. Isus, în timpul vieții publice, s-a oprit adesea asupra realității ultimei Sale veniri. Astăzi aș vrea să reflectez asupra a trei texte evanghelice care ne ajută să intrăm în acest mister: cel despre cele zece fecioare, cel despre talanți și cel despre judecata finală. Toate trei fac parte din discursul lui Isus despre sfârșitul timpurilor, în Evanghelia sfântului Matei.

Înainte de toate amintim că, Fiul lui Dumnezeu, cu Înălțarea la cer, a dus la Tatăl umanitatea noastră asumată de El și vrea să îi atragă pe toți la Sine, să cheme toată lumea să fie primită în brațele deschise ale lui Dumnezeu, pentru ca, la sfârșitul istoriei, întreaga realitate să fie încredințată Tatălui. Însă există acest „timp imediat” între prima venire a lui Cristos și ultima, care este tocmai timpul pe care îl trăim. În acest context al „timpului imediat” se situează parabola celor zece fecioare (cf. Mt 25,1-13). Este vorba despre zece tinere care așteaptă sosirea Mirelui, însă acesta întârzie și ele adorm. La vestea neașteptată că Mirele sosește, toate se pregătesc să îl primească, însă în timp ce cinci dintre ele, înțelepte, au ulei pentru a alimenta propriile candele, celelalte, nechibzuite, rămân cu candelele stinse pentru că nu au ulei; și în timp ce caută ulei, Mirele sosește și fecioarele nechibzuite găsesc închisă poarta care introduce la sărbătoarea de nuntă. Bat cu insistență, dar de acum este prea târziu. Mirele răspunde: nu vă cunosc.

Mirele este Domnul, iar timpul de așteptare a sosirii Sale este timpul pe care El ni-l dăruiește, nouă tuturor, cu milostivire și răbdare, înainte de venirea sa finală; este un timp de veghere; timp în care trebuie să ținem aprinse candelele credinței, speranței și carității, în care să ținem deschisă inima la bine, la frumusețe și la adevăr; timp care trebuie trăit conform lui Dumnezeu, pentru că nu cunoaștem nici ziua, nici ora întoarcerii lui Cristos. Ceea ce ne este cerut este să fim pregătiți pentru întâlnire – pregătiți pentru o întâlnire, pentru o frumoasă întâlnire, întâlnirea cu Isus -, care înseamnă a ști să vedem semnele prezenței Sale, să ținem vie credința noastră, cu rugăciunea, cu Sacramentele, să fim vigilenți pentru a nu adormi, pentru a nu uita de Dumnezeu. Viața creștinilor adormiți este o viață tristă, nu este o viață fericită. Creștinul trebuie să fie fericit, să aibă bucuria lui Isus. Să nu adormim!

A doua parabolă, cea a talanților, ne face să reflectăm asupra raportului dintre modul în care folosim darurile primite de la Dumnezeu și întoarcerea Sa, când ne va întreba cum le-am folosit (cf. Mt 25,14-30). Cunoaștem bine parabola: înainte de plecare, stăpânul încredințează fiecărui servitor câțiva talanți, ca să fie folosiți bine în timpul absenței sale. Celui dintâi îi încredințează cinci, celui de-al doilea doi și celui de-al treilea unul. În perioada de absență, primii doi servitori înmulțesc talanții lor – acestea sunt monede antice -, în timp ce al treilea preferă să îngroape talantul său și să îl încredințeze intact stăpânului. La întoarcerea sa, stăpânul evaluează activitatea lor: îi laudă pe primii doi, în timp ce al treilea este alungat afară în întuneric, pentru că a ținut ascuns talantul de frică, închizându-se în el însuși.

Un creștin care se închide în sine însuși, care ascunde tot ceea ce Domnul i-a dat este un creștin… nu este un creștin! Este un creștin care nu îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i-a dăruit! Aceasta ne spune că așteptarea întoarcerii Domnului este timpul acțiunii – noi suntem în timpul acțiunii -, timpul în care să facem să rodească darurile lui Dumnezeu nu pentru noi înșine, ci pentru El, pentru Biserică, pentru ceilalți, timpul în care să căutăm mereu să facem să crească binele în lume. Și îndeosebi în acest timp de criză, astăzi, este important să nu ne închidem în noi înșine, îngropând propriul talant, propriile bogății spirituale, intelectuale, materiale, tot ceea ce Domnul ne-a dat, ci să ne deschidem, să fim solidari, să fim atenți față de celălalt.

În piață am văzut că sunt mulți tineri: este adevărat acest lucru? Sunt mulți tineri? Unde sunt? Pe voi, care sunteți la începutul drumului vieții, vă întreb: V-ați gândit la talanții pe care Dumnezeu vi i-a dat? V-ați gândit cum puteți să îi puneți în slujba celorlalți? Nu îngropați talanții! Pariați pe idealuri mari, acele idealuri care lărgesc inima, acele idealuri de slujire care vor face rodnici talanții voștri. Viața nu ne este dată pentru ca să o păstrăm cu gelozie pentru noi înșine, ci ne este dată pentru ca să o dăruim. Dragi tineri, să aveți un suflet mare! Nu vă fie frică să visați lucruri mari!

În sfârșit, un cuvânt despre textul privind judecata finală, în care este descrisă a doua venire a Domnului, când El va îi va judeca pe toți oamenii, vii și morți (cf. Mt 25,31-46). Imaginea folosită de evanghelist este aceea a păstorului care desparte oile de capre. La dreapta sunt așezați cei care au acționat după voința lui Dumnezeu, ajutându-l pe aproapele înfometat, însetat, străin, gol, bolnav, închis – am spus „străin”: mă gândesc la atâția străini care sunt aici în Dieceza de Roma: ce facem pentru ei? – în timp ce la stânga merg cei care nu l-au ajutat pe aproapele. Aceasta ne spune că noi vom fi judecați de Dumnezeu după caritate, după modul în care l-am iubit în frații noștri, în special cei mai slabi și nevoiași. Desigur, trebuie să ținem cont mereu de faptul că noi suntem justificați, suntem mântuiți prin har, printr-un act de iubire gratuită a lui Dumnezeu care mereu ne precede; singuri nu putem să facem nimic. Credința este înainte de toate un dar pe care noi l-am primit. Însă pentru a aduce roade, harul lui Dumnezeu cere mereu deschiderea noastră la El, răspunsul nostru liber și concret. Cristos vine să ne aducă milostivirea lui Dumnezeu care mântuiește. Nouă ne este cerut să ne încredințăm Lui, să corespundem darului iubirii Sale cu o viață bună, formată din acțiuni însuflețite de credință și de iubire.

Iubiți frați și surori, a privi la judecata finală să nu ne provoace niciodată frică; mai degrabă să ne stimuleze să trăim mai bine prezentul. Dumnezeu ne oferă cu milostivire și răbdare acest timp, pentru ca să învățăm în fiecare zi să îl recunoaștem în cei săraci și în cei mici, să ne străduim pentru bine și să fim vigilenți în rugăciune și în iubire. Fie ca Domnul, la sfârșitul existenței noastre și al istoriei, să ne poată recunoaște ca servitori buni și credincioși. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.04.2013
Publicarea pe acest sit: 24.04.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns