Audienţa generală de miercuri

Despre călătoria apostolică în Benin
miercuri, 23 noiembrie 2011

Iubiți frați și surori,

Încă sunt vii în mine impresiile trezite de recenta Călătorie Apostolică în Benin, asupra căreia aș vrea să mă opresc astăzi. Țâșnește spontan din sufletul meu aducerea de mulțumire Domnului: în providența sa El a voit ca să mă întorc în Africa pentru a doua oară ca succesor al lui Petru, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la începutul evanghelizării Beninului și pentru a semna și a încredința în mod oficial comunităților ecleziale africane Exortația apostolică post-sinodală Africae munus. În acest document important, după ce am reflectat asupra analizelor și asupra propunerilor venite din A Doua Adunare Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor, desfășurată în Vatican în octombrie 2009, am voit să ofer câteva linii pentru acțiunea pastorală în marele continent african. În același timp, am voit să aduc omagiu și să mă rog pe mormântul unui distins fiu al Beninului și al Africii și mare om al Bisericii, neuitatul Cardinal Bernardin Gantin, a cărui venerată amintire este mai vie ca oricând în țara sa, care îl consideră un Părinte al patriei și în întregul Continent.

Doresc să repet astăzi cea mai vie mulțumire a mea adresată celor care au contribuit la realizarea acestui pelerinaj al meu. Înainte de toate sunt foarte recunoscător domnului președinte al Republicii, care cu mare curtoazie mi-a oferit salutul cordial al său și al întregii țări; arhiepiscopului de Cotonou și celorlalți venerați Frați întru episcopat, care m-au primit cu iubire. În afară de asta, le mulțumesc preoților, călugărilor și călugărițelor, diaconilor, cateheților și nenumăraților frați și surori, care cu atâta credință m-au însoțit în timpul acelor zile de har. Am trăit împreună o emoționantă experiență de credință și de întâlnire reînnoită cu Isus Cristos viu, în contextul aniversării a 150 de ani de la evanghelizarea Beninului.

Am depus roadele celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor la picioarele Sfintei Fecioare, venerată în Benin în special în Bazilica Neprihănitei Zămisliri din Ouidah. După modelul Mariei, Biserica din Africa a primit Vestea cea Bună a Evangheliei, generând multe popoare la credință. Acum comunitățile creștine din Africa – așa cum a fost subliniat fie de tema Sinodului, fie de motoul Călătoriei mele Apostolice – sunt chemate să se reînnoiască în credință pentru a fi tot mai mult în slujba reconcilierii, a dreptății și a păcii. Ele sunt invitate să se reconcilieze în interiorul lor pentru a deveni instrumente bucuroase ale milostivirii divine, aducând fiecare propriile bogății spirituale și materiale la angajarea comună.

Acest spirit de reconciliere este indispensabil, desigur, și pe planul civil și are nevoie de o deschidere la speranță care trebuie să însuflețească și viața sociopolitică și economică a continentului, așa cum am avut ocazia de a afirma în întâlnirea cu Instituțiile publice, Corpul Diplomatic și Reprezentanții Religiilor. În această circumstanță am voit să pun accentul tocmai pe speranța care trebuie să însuflețească drumul continentului, prezentând dorința arzătoare de libertate și de dreptate care animă, în special în aceste ultime luni, inimile numeroaselor popoare africane. Am subliniat apoi necesitatea de a construi o societate în care raporturile dintre etnii și religii diferite să fie caracterizate de dialog și de armonie. I-am invitat pe toți să fie adevărați semănători ai speranței în orice realitate și în orice loc.

Creștinii sunt în sine oameni de speranță, care nu pot să se dezintereseze de proprii frați și surori: am amintit acest adevăr și mulțimii imense venite pentru Celebrarea euharistică duminicală la stadionul Prieteniei din Cotonou. Această Liturghie de duminică a fost un extraordinar moment de rugăciune și de sărbătoare la care au luat parte mii de credincioși din Benin și din alte țări africane, de la cei mai în vârstă la cei mai tineri: o minunată mărturie a modului în care credința reușește să unească generațiile și știe să răspundă la provocările din orice perioadă a vieții.

În timpul acestei emoționante și solemne celebrări am încredințat Președinților Conferințelor Episcopale din Africa Exortația apostolică post-sinodală Africae munus – pe care o semnasem cu o zi înainte la Ouidah – destinată Episcopilor, preoților, călugărilor și călugărițelor, cateheților și laicilor din întregul continent african. Încredințându-le lor roadele celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor, le-am cerut să le mediteze cu atenție și să le trăiască în mod deplin, pentru a răspunde în mod eficient la angajanta misiune evanghelizatoare a Bisericii peregrine în Africa din al treilea mileniu. În acest text important fiecare credincios va găsi liniile fundamentale care vor călăuzi și vor încuraja drumul Bisericii din Africa, chemată să fie tot mai mult „sarea pământului” și „lumina lumii” (Mt 5,13-14).

Tuturor le-am adresat apelul de a fi constructori neobosiți ai comuniunii, ai păcii și ai solidarității, pentru a coopera astfel la realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Africanii au răspuns cu entuziasmul lor la invitația Papei și pe chipurile lor, în credința lor arzătoare, în adeziunea lor convinsă la Evanghelia vieții am recunoscut încă o dată semne mângâietoare de speranță pentru marele continent african.

Am atins cu mâna aceste semne și la întâlnirea cu copiii și cu lumea suferinței. În biserica parohială „Sfânta Rita” am gustat cu adevărat bucuria de a trăi, veselia și entuziasmul noilor generații care constituie viitorul Africii. Mulțimii de Copii în sărbătoare, una din multele resurse și bogății ale continentului, am indicat figura sfântului Kizito, un tânăr ugandez, ucis pentru că voia să trăiască după Evanghelie, și am îndemnat pe fiecare să-l mărturisească pe Isus celor de vârsta lor. Vizita la Foyer „Pace și Bucurie”, gestionat de Misionarele Carității ale Maicii Tereza, m-a făcut să trăiesc un moment de mare emoție întâlnind copii abandonați și bolnavi și mi-a permis să văd în mod concret cum iubirea și solidaritatea știu să facă prezentă în slăbiciune forța și iubirea lui Cristos înviat.

Bucuria și ardoarea apostolică pe care le-am întâlnit printre preoți, călugări, călugărițe, seminariști și laici, veniți în număr mare, constituie un semn de speranță sigură pentru viitorul Bisericii din Benin. I-am îndemnat pe toți la o credință autentică și vie și la o viață creștină caracterizată de practicarea virtuților și am încurajat pe fiecare să trăiască respectiva misiune în Biserică în fidelitate față de învățăturile Magisteriului, în comuniune între ei și cu Păstorii, indicându-le în special preoților calea sfințeniei, având conștiința că slujirea nu este o simplă funcție socială, ci înseamnă a-l duce pe Dumnezeu omului și pe om la Dumnezeu.

A fost moment intens de comuniune întâlnirea cu Episcopatul din Benin, pentru a reflecta îndeosebi asupra originii vestirii evanghelice în țara lor, prin lucrarea misionarilor care cu generozitate și-au dăruit viața lor, uneori în mod eroic, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să fie vestită tuturor. Episcopilor le-am adresat invitația de a demara inițiative pastorale corespunzătoare pentru a trezi în familii, în parohii, în comunitățile și în mișcările ecleziale o constantă redescoperire a Sfintei Scripturi, ca izvor de reînnoire spirituală și ocazie de aprofundare a credinței. Din această reînnoită apropiere de Cuvântul lui Dumnezeu și din redescoperirea propriului Botez credincioșii laici vor găsi forța pentru a mărturisi credința lor în Cristos și în Evanghelia sa în viața lor zilnică. În această fază crucială pentru întregul continent, Biserica din Africa, prin angajarea sa în slujba Evangheliei, prin mărturia curajoasă de solidaritate reală, va putea să fie protagonistă a unei noi perioade de speranță. În Africa am văzut o prospețime a acelui da spus vieții, o prospețime a simțului religios și a speranței, o percepție a realității în totalitatea sa cu Dumnezeu și nu redusă la un pozitivism care, până la urmă, stinge speranța. Toate acestea spun că în acel continent există o rezervă de viață și de vitalitate pentru viitor, pe care noi putem conta, pe care Biserica poate conta.

Această călătorie a mea a constituit un mare apel adresat Africii pentru ca să orienteze orice efort pentru a vesti Evanghelia celor care încă nu o cunosc. E vorba de o reînnoită angajare pentru evanghelizare, la care este chemat orice botezat, promovând reconcilierea, dreptatea și pacea.

Mariei, Mama Bisericii și Stăpâna Noastră a Africii, încredințez pe cei pe care am avut ocazia de a-i întâlni în această neuitată Călătorie Apostolică a mea. Ei recomand Biserica din Africa. Mijlocirea maternă a Mariei „a cărei inimă este mereu orientată spre voința lui Dumnezeu, să susțină orice angajare de convertire, să consolideze orice inițiativă de reconciliere și să facă eficace orice efort în favoarea păcii într-o lume căreia îi este foame și sete de dreptate” (Africae munus, 175). Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.11.2011
Publicarea pe acest sit: 23.11.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns