Audienţa generală de miercuri

Despre Dumnezeu Tatăl
miercuri, 23 mai 2012

Iubiți frați și surori,

Miercurea trecută am arătat cum sfântul Paul spune că Duhul Sfânt este marele maestru al rugăciunii și ne învață să ne adresăm lui Dumnezeu cu termenii afectuoși ai copiilor, numindu-l „Abba, Tată”. Așa a făcut Isus; chiar și în momentul cel mai dramatic din viața sa pământească El nu a pierdut niciodată încrederea în Tatăl și l-a invocat mereu cu intimitatea Fiului iubit. În Ghetsemani, când simte angoasa morții, rugăciunea sa este: „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu” (Mc 14,36).

Încă de la primii pași ai drumului său, Biserica a primit această invocație și și-a însușit-o, mai ales în rugăciunea Tatăl nostru, în care spunem zilnic: „Tată… facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ” (Mt 6,9-10). În Scrisorile sfântului Paul o găsim de două ori. Apostolul, l-am auzit acum, se adresează galatenilor cu aceste cuvinte: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Abba, Tată!” (Gal 4,6). Și în centrul acelui cânt adresat Duhului care este capitolul al optulea din Scrisoarea către Romani, sfântul Paul afirmă: „Pentru că nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abba, Tată!” (Rom 8,15). Creștinismul nu este o religie a fricii, ci a încrederii și a iubirii față de Tatăl care ne iubește. Aceste două afirmații dense ne vorbesc despre trimiterea și despre primirea Duhului Sfânt, darul Celui Înviat, care ne face fii în Cristos, Fiul Unul Născut, și ne situează într-o relație filială cu Dumnezeu, relație de încredere profundă, ca aceea a copiilor; o relație filială analogă cu aceea a lui Isus, chiar dacă este diferită originea și este diferită însemnătatea: Isus este Fiul veșnic al lui Dumnezeu care s-a făcut trup, noi în schimb devenim fii în El, în timp, prin credință și prin sacramentele Botezului și Mirului; grație acestor două sacramente suntem cufundați în Misterul pascal al lui Cristos. Duhul Sfânt este darul prețios și necesar care ne face fii ai lui Dumnezeu, care realizează acea înfiere filială la care sunt chemate toate ființele umane pentru că, așa cum precizează binecuvântarea divină din Scrisoarea către Efeseni, Dumnezeu, în Cristos, „ne ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui. În iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos” (Ef 1,4).

Probabil că omul de astăzi nu percepe frumusețea, măreția și consolarea profundă conținute în cuvântul „tată” cu care ne putem adresa lui Dumnezeu în rugăciune, pentru că figura paternă adesea astăzi nu este suficient de prezentă, și adesea nu este suficient de pozitivă în viața zilnică. Absența tatălui, problema unui tată care nu este prezent în viața copilului este o mare problemă a timpului nostru, de aceea devine dificil de înțeles în profunzimea sa ce înseamnă că Dumnezeu este Tată pentru noi. De la Isus însuși, din raportul filial cu Dumnezeu, putem învăța ce înseamnă propriu-zis „tată”, care este adevărata natură a Tatălui care este în ceruri. Critici ai religiei au spus că a vorbi despre „Tatăl”, despre Dumnezeu, ar fi o proiecție a taților noștri la cer. Dar este adevărat contrariul: în Evanghelie, Cristos ne arată cine este tată și cum este un tată adevărat, așa încât putem să intuim adevărata paternitate, să și învățăm adevărata paternitate. Să ne gândim la cuvântul lui Isus în predica de pe munte unde spune: „iubiți pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută ca să fiți fiii Tatălui vostru care este în ceruri” (Mt 5,44-45). Tocmai iubirea lui Isus, Fiul Unul Născut – care ajunge la dăruirea de sine pe cruce – ne revelează adevărata natură a Tatălui: El este Iubirea și intrăm și noi, în rugăciunea noastră de fii, în acest circuit de iubire, iubire a lui Dumnezeu care purifică dorințele noastre, atitudinile noastre marcate de închidere, de autosuficiență, de egoism tipice ale omului vechi.

Aș vrea să mă opresc un moment asupra paternității lui Dumnezeu pentru ca să ne putem lăsa încălzită inima de această profundă realitate pe care Isus ne-a făcut-o cunoscută pe deplin și pentru ca să fie hrănită rugăciunea noastră. Deci am putea spune că în Dumnezeu faptul de a fi Tată are două dimensiuni. Înainte de toate, Dumnezeu este Tatăl nostru, pentru că este Creatorul nostru. Fiecare dintre noi, orice bărbat și orice femeie este un miracol al lui Dumnezeu, este voit de El și este cunoscut personal de El. Când în Cartea Genezei se spune că ființa umană este creată după chipul lui Dumnezeu (cf. 1,27), vrea să se exprime tocmai această realitate: Dumnezeu este tatăl nostru, pentru El nu suntem ființe anonime, impersonale, ci avem un nume. Și un cuvânt în Psalmi mă atinge mereu când mă rog: „Mâinile tale m-au plămădit”, spune Psalmistul (Ps 119,73). Fiecare dintre noi poate să spună, în această imagine frumoasă, relația personală cu Dumnezeu: „Mâinile tale m-au plămădit. Tu m-ai gândit și m-ai creat și m-ai voit”. Însă acest lucru încă nu este suficient. Duhul lui Cristos ne deschide la o a doua dimensiune a paternității lui Dumnezeu, în afară de creație, pentru că Isus este „Fiul” în sens deplin, „de o ființă cu Tatăl”, așa cum mărturisim în Crez. Devenind o ființă umană ca noi, cu Întruparea, Moartea și Învierea, Isus la rândul său ne primește în omenitatea sa și în însuși faptul de a fi Fiu, astfel și noi putem intra în apartenența sa specifică la Dumnezeu. Desigur, faptul de a fi fii ai lui Dumnezeu nu are plinătatea lui Isus: noi trebuie să devenim așa tot mai mult, de-a lungul drumului întregii noastre existențe creștine, crescând în urmarea lui Cristos, în comuniunea cu El pentru a intra tot mai intim în relația de iubire cu Dumnezeu Tatăl, care susține viața noastră. Această realitate fundamentală ne este deschisă atunci când ne deschidem Duhului Sfânt și El ne face să ne adresăm lui Dumnezeu spunându-i „Abba, Tată!”. Am intrat realmente dincolo de creație în înfiere cu Isus; suntem uniți realmente în Dumnezeu și fii într-un mod nou, într-o dimensiune nouă.

Dar acum aș vrea să mă întorc la cele două texte ale sfântului Paul pe care le luăm în considerare cu privire la această acțiune a Duhului Sfânt în rugăciunea noastră; și aici sunt două texte care se corespund, dar conțin o nuanță diferită. De fapt, în Scrisoarea către Galateni Apostolul afirmă că Duhul strigă în noi „Abba, Tată!”; în Scrisoarea către Romani spune că noi strigăm „Abba, Tată!”. Și sfântul Paul vrea să ne facă să înțelegem că rugăciunea creștină nu este niciodată, nu are loc niciodată în sens unic de la noi la Dumnezeu, nu este numai o „acțiune a noastră”, ci este expresie a unei relații reciproce în care Dumnezeu acționează cel dintâi: Duhul Sfânt strigă în noi și noi putem să strigăm pentru că impulsul vine de la Duhul Sfânt. Noi n-am putea să ne rugăm dacă n-ar fi înscrisă în profunzimea inimii noastre dorința de Dumnezeu, faptul că suntem fii ai lui Dumnezeu. De când există, homo sapiens este mereu în căutarea lui Dumnezeu, încearcă să vorbească cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu s-a înscris pe sine însuși în inimile noastre. Deci prima inițiativă vine de la Dumnezeu și prin Botez din nou Dumnezeu acționează în noi, Duhul Sfânt acționează în noi; este primul inițiator al rugăciunii pentru ca apoi să putem realmente vorbi cu Dumnezeu și să-i spunem „Abba” lui Dumnezeu. Deci prezența sa deschide rugăciunea noastră și viața noastră, deschide spre orizonturile Treimii și ale Bisericii.

În afară de asta, înțelegem, acesta este al doilea punct, că rugăciunea Duhului lui Cristos în noi și a noastră în El nu este numai un act individual, ci un act al întregii Biserici. Rugându-ne se deschide inima noastră, intrăm în comuniune nu numai cu Dumnezeu, ci chiar cu toți fiii lui Dumnezeu, pentru că suntem una. Când ne adresăm Tatălui în camera noastră interioară, în tăcere și în reculegere, nu suntem niciodată singuri. Cine vorbește cu Dumnezeu nu este singur. Suntem în marea rugăciune a Bisericii, suntem parte dintr-o mare simfonie pe care comunitatea creștină răspândită în toate părțile pământului și în toate timpurile o înalță către Dumnezeu; desigur muzicienii și instrumentele sunt diferite – și acesta este un element de bogăție – dar melodia de laudă este unică și în armonie. Așadar, de fiecare dată când strigăm și spunem: „Abba, Tată!”, Biserica, toată comuniunea oamenilor în rugăciune, susține invocația noastră și invocația noastră este invocație a Bisericii. Acest lucru se reflectă și în bogăția carismelor, slujirilor, îndatoririlor, pe care le desfășurăm în comunitate. Sfântul Paul scrie creștinilor din Corint: „Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți” (1Cor 12,4-6). Rugăciunea condusă de Duhul Sfânt, care ne face să spunem „Abba, Tată!” cu Cristos și în Cristos, ne inserează într-un unic mare mozaic al familiei lui Dumnezeu în care fiecare are un loc și un rol important, în profundă unitate cu toate.

O ultimă adnotare: noi învățăm să strigăm „Abba, Tată!” și cu Maria, Mama Fiului lui Dumnezeu. Împlinirea plinătății timpului, despre care vorbește sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni (cf. 4,4), are loc în momentul „da”-ului Mariei, al adeziunii sale depline la voința lui Dumnezeu: „iată slujitoarea Domnului” (Lc 1,38).

Iubiți frați și surori, să învățăm să gustăm în rugăciunea noastră frumusețea de a fi prieteni, ba chiar fii ai lui Dumnezeu, de a putea să-l invocăm cu confidența și încrederea pe care o are un copil față de părinții care-l iubesc. Să deschidem rugăciunea noastră la acțiunea Duhului Sfânt pentru ca în noi să strige lui Dumnezeu „Abba, Tată!” și pentru ca rugăciunea noastră să schimbe, să convertească în mod constant gândirea noastră, acțiunea noastră pentru a o face tot mai conformă cu aceea a Fiului Unul Născut, Isus Cristos. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.05.2012
Publicarea pe acest sit: 24.05.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns