Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 12.
În speranță ne recunoaștem toți mântuiți (cf. Rom 8,19-27)
miercuri, 22 februarie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Adesea suntem tentați să credem că creația este o proprietate a noastră, o posesiune pe care o putem exploata după plăcerea noastră și de care nu trebuie să dăm cont nimănui. În textul din Scrisoarea către Romani (8,19-27) din care am ascultat o parte, apostolul Paul ne amintește în schimb că creația este un dar minunat pe care Dumnezeu l-a pus în mâinile noastre, pentru ca să putem intra în relație cu El și să putem recunoaște în ea amprenta planului său de iubire, la realizarea căruia suntem chemați toți să colaborăm, zi după zi.

Însă când se lasă cuprinsă de egoism, ființa umană ajunge să ruineze și lucrurile cele mai frumoase care i-au fost încredințate. Și așa s-a întâmplat și pentru creație. Să ne gândim la apă. Apa este un lucru foarte frumos și atât de important; apa ne dă viața, ne ajută în toate, dar pentru a exploata mineralele se contaminează apa, se murdărește creația și se distruge creația. Acesta este numai un exemplu. Există atâtea altele. Cu experiența tragică a păcatului, fiind ruptă comuniunea cu Dumnezeu, am stricat comuniunea originară cu tot ceea ce ne înconjoară și am ajuns să corupem creația, făcând-o astfel sclavă, supusă caducității noastre. Și din păcate consecința la toate acestea este în mod dramatic sub ochii noștri, în fiecare zi. Când rupe comuniunea cu Dumnezeu, omul pierde propria frumusețe originară și ajunge să desfigureze în jurul său orice lucru; și acolo unde înainte totul făcea trimitere la Tatăl Creator și la iubirea sa infinită, acum poartă semnul trist și dezolat al orgoliului și al voracității umane. Orgoliul uman, exploatând creația, distruge.

Însă Domnul nu ne lasă singuri și chiar în acest cadru dezolant ne oferă o nouă perspectivă de eliberare, de mântuire universală. Este ceea ce Paul scoate în evidență cu bucurie, invitându-ne să dăm ascultare gemetelor întregii creații. De fapt, dacă suntem atenți, în jurul nostru totul geme: geme creația însăși, gemem noi ființele umane și geme Duhul înlăuntrul nostru, în inima noastră. Or, aceste gemete nu sunt o plângere sterilă, nemângâiată, ci – așa cum precizează apostolul – sunt gemetele unei femei care naște; sunt gemetele celui care suferă, dar știe că urmează să vină la lumină o viață nouă. Și în cazul nostru este cu adevărat așa. Noi însă ne confruntăm cu consecințele păcatului nostru și totul, în jurul nostru, poartă încă semnul trudelor noastre, al lipsurilor noastre, al închiderilor noastre. Însă, în același timp, știm că am fost mântuiți de Domnul și deja ne este dat să contemplăm și să pregustăm în noi și în ceea ce ne înconjoară semnele Învierii, ale Paștelui, care realizează o nouă creație.

Acesta este conținutul speranței noastre. Creștinul nu trăiește în afara lumii, știe să recunoască în propria viață și în ceea ce-l înconjoară semnele răului, egoismului și păcatului. Este solidar cu cel care suferă, cu cel care plânge, cu cel care este marginalizat, cu cel care se simte disperat… Însă, în același timp, creștinul a învățat să citească toate acestea cu ochii Paștelui, cu ochii lui Cristos Înviat. Și atunci știe că trăim timpul așteptării, timpul unei dorințe care merge dincolo de prezent, timpul împlinirii. În speranță știm că Domnul vrea să vindece definitiv cu milostivirea sa inimile rănite și umilite și tot ceea ce omul a desfigurat în fărădelegea sa, și că în acest mod El regenerează o lume nouă și o omenire nouă, în sfârșit reconciliați în iubirea sa.

De câte ori noi creștinii suntem tentați de dezamăgire, de pesimism… Uneori ne lăsăm cuprinși de plânsul inutil, sau rămânem fără cuvinte și nu știm nici măcar ce anume să cerem, ce anume să sperăm… Însă încă o dată ne vine în ajutor Duhul Sfânt, respirație a speranței noastre, care menține vii geamătul și așteptarea inimii noastre. Duhul vede pentru noi dincolo de aparențele negative ale prezentului și ne revelează deja acum cerurile noi și pământul nou pe care Domnul le pregătește pentru omenire.

APEL

Provoacă îngrijorare deosebită știrile dureroase care vin din martirizatul Sud Sudan, unde cu un conflict fratricid se unește o gravă criză alimentară care lovește regiunea Cornului Africii și care condamnă la moarte de foame milioane de persoane, între care mulți copii. În acest moment este mai necesar ca oricând angajarea tuturor de a nu se opri numai la declarații, ci să facă ajutoarele alimentare concrete și să permită ca să poată ajunge la populațiile suferinde. Domnul să-i susțină pe acești frați ai noștri și pe cei care lucrează pentru a-i ajuta.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 22.02.2017
Publicarea pe acest sit: 22.02.2017
Etichete: ,

Comments are closed