Audiența generală de miercuri

Familia – 30. Fidelitatea iubirii
miercuri, 21 octombrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În meditația trecută am reflectat asupra promisiunilor importante pe care părinții le fac copiilor, încă de când ei sunt gândiți în iubire și zămisliți în sânul mamei. Putem adăuga că, dacă ne uităm bine, întreaga realitatea familială este întemeiată pe promisiune – gândiți-vă bine la aceasta, identitatea familială este întemeiată pe promisiune: se poate spune că familia trăiește din promisiunea de iubire și de fidelitate pe care bărbatul și femeia și-o fac unul alteia. Ea comportă angajarea de a primi și a educa pe copii; dar se realizează și prin îngrijirea părinților bătrâni, în ocrotirea și îngrijirea membrilor mai slabi ai familiei, în ajutorarea reciprocă pentru a realiza propriile calități și a accepta propriile limite. Și promisiunea conjugală se lărgește la împărtășirea bucuriilor și suferințelor tuturor taților, mamelor, copiilor, cu deschidere generoasă față de conviețuirea umană și față de binele comun. O familie care se închide în ea însăși este ca o contradicție, o mortificare a promisiunii care a făcut-o să se nască și o face să crească. Nu trebuie uitat niciodată: identitatea familiei este mereu o promisiune care se lărgește și se lărgește la toată familia și chiar la toată omenirea.

În zilele noastre, onoarea fidelității față de promisiunea vieții familiale apare foarte slăbită. Pe de o parte, pentru că un drept rău înțeles de a căuta propria satisfacție, cu orice preț și în orice raport, este exaltat ca un principiu nenegociabil de libertate. Pe de altă parte, pentru că se încredințează exclusiv constrângerii legii legăturile vieții de relație și ale angajării pentru binele comun. Dar, în realitate, nimeni nu vrea să fie iubit numai pentru bunurile proprii sau din obligație. Iubirea, ca și prietenia, își datorează forța lor și frumusețea lor tocmai acestui fapt: că generează o legătură fără a lua libertatea. Iubirea este liberă, promisiunea familiei este liberă, și aceasta este frumusețea. Fără libertate nu există prietenie, fără libertate nu există iubire, fără libertate nu există căsătorie. Așadar, libertatea și fidelitatea nu se opun una alteia, dimpotrivă, se susțin reciproc, fie în raporturile interpersonale, fie în cele sociale. De fapt, să ne gândim la daunele pe care le produc, în civilizația comunicării globale, inflația de promisiuni neonorate, în diferite domenii, și indulgența față de infidelitatea față de cuvântul dat și față de angajamentele luate!

Da, iubiți frați și surori, fidelitatea este o promisiune de angajare care se auto-adeverește, crescând în ascultarea liberă față de cuvântul dat. Fidelitatea este o încredere care „vrea” să fie realmente împărtășită, și o speranță care „vrea” să fie cultivată împreună. Și vorbind despre fidelitate îmi vine în minte ceea ce bătrânii noștri, bunicii noștri povestesc: „În acele timpuri, când se făcea un acord, o strângere de mână era suficientă, pentru că exista fidelitatea față de promisiuni.” Și acest lucru, care este un fapt social, are originea în familie, în strângerea de mână a bărbatului și a femeii pentru a merge înainte împreună, toată viața.

Fidelitatea față de promisiuni este o adevărată capodoperă de umanitate! Dacă privim la frumusețea sa îndrăzneață, suntem înfricoșați, dar dacă disprețuim tenacitatea sa curajoasă, suntem pierduți. Niciun raport de iubire – nici o prietenie, nici o formă de iubire, nicio fericire a binelui comun – nu ajunge la înălțimea dorinței noastre și a speranței noastre, dacă nu ajunge să locuiască acest miracol al sufletului. Și spun „miracol”, pentru că forța și convingerea fidelității, în pofida a toate, nu ajung să ne încânte și să ne uimească. Onoarea față de cuvântul dat, fidelitatea față de promisiune, nu se pot cumpăra și vinde. Nu se pot constrânge cu forța, dar nici nu se pot păstra fără jertfă. Nici o altă școală nu poate învăța adevărul iubire, dacă familia nu face asta. Nici o lege nu poate impune frumusețea și moștenirea acestei comori a demnității umane, dacă legătura personală dintre iubire și generare nu o scrie în ființa noastră.

Frați și surori, este necesar să se restituie onoare socială fidelității iubirii: să se restituie onoare socială fidelității iubirii! Este necesar să se sustragă clandestinității miracolul zilnic a milioane de bărbați și femeie care regenerează fundamentul său familial, din care orice societate trăiește, fără a fi în măsură să-l garanteze în niciun alt mod. Nu întâmplător, acest principiu al fidelității față de promisiunea iubirii și a generării este scris în creația lui Dumnezeu ca o binecuvântare perenă, căreia îi este încredințată lumea.

Dacă sfântul Paul poate să afirme că în legătura familială este revelat în mod misterios un adevăr decisiv și pentru legătura Domnului și a Bisericii, înseamnă că Biserica însăși găsește aici o binecuvântare care trebuie păstrată și de la care trebuie învățat mereu, mai înainte de a o învăța altora și de a o disciplina. Fidelitatea noastră față de promisiune este mereu încredințată harului și milostivirii lui Dumnezeu. Iubirea față de familia umană, și când e bine și când e rău, este un punct de onoare pentru Biserică! Dumnezeu să ne dea să fim la înălțimea acestei promisiuni. Și să ne rugăm și pentru părinții de la Sinod: Domnul să binecuvânteze munca lor, desfășurată cu fidelitate creativă, având încredere că El cel dintâi, Domnul – El cel dintâi! -, este fidel față de promisiunile Sale. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.10.2015
Publicarea pe acest sit: 21.10.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns