Audiența generală de miercuri

Sfânta Liturghie – 14.
Liturgia euharistică:
IV. Împărtășania
miercuri, 21 martie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Și astăzi este prima zi de primăvară: primăvară frumoasă! Dar ce se întâmplă primăvara? Înfloresc plantele, înfloresc pomii. Eu vă voi pune câteva întrebări. Un pom sau o plantă bolnavi, înfloresc bine, dacă sunt bolnavi? Nu! Un pom, o plantă care nu sunt udate de ploaie sau artificial, pot să înflorească bine? Nu! Și un pom și o plantă cărora i-au tăiat rădăcinile, pot să înflorească? Nu! Dar, fără rădăcini se poate înflori? Nu! Și acesta este un mesaj: viața creștină trebuie să fie o viață care trebuie să înflorească în faptele de caritate, în a face binele. Dar dacă tu nu ai rădăcini, nu vei putea înflori, și rădăcina cine este? Isus! Dacă tu nu ești cu Isus, acolo, în rădăcină, nu vei înflori. Dacă tu nu irigi viața ta cu rugăciunea și cu sacramentele, voi veți avea flori creștine? Nu! Pentru că rugăciunea și sacramentele irigă rădăcinile și viața noastră înflorește. Vă urez ca această primăvară să fie pentru voi o primăvară înflorită, așa cum va fi Paștele înflorit. Înflorit cu fapte bune, cu virtuți, cu a face binele pentru alții. Amintiți-vă asta, acesta este un verset foarte frumos din patria mea: „Ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce are îngropat”. A nu tăia niciodată rădăcinile cu Isus.

Și acum să continuăm cu cateheza despre Sfânta Liturghie. Celebrarea Liturghiei, ale cărei diferite momente le parcurgem, este orientată spre Împărtășanie, adică spre unirea noastră cu Isus. Împărtășania sacramentală: nu împărtășania spirituală, pe care tu o poți face acasă spunând: „Isuse, aș vrea să te primesc spiritual”. Nu, împărtășania sacramentală, cu trupul și sângele lui Cristos. Celebrăm Euharistia pentru a ne hrăni cu Cristos, care ni se dăruiește pe Sine însuși fie în Cuvânt fie în sacramentul altarului, pentru a ne conforma Lui. O spune însuși Domnul: „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el” (In 6,56). De fapt, gestul lui Isus care a dat discipolilor Trupul său și Sângele său la Ultima Cină, continuă și astăzi prin slujirea preotului și a diaconului, slujitorii ordinari ai distribuirii Pâinii vieții și a Potirului mântuirii pentru frați.

La Liturghie, după ce a frânt Pâinea consacrată, adică trupul lui Isus, preotul o arată credincioșilor, invitându-i să participe la ospățul euharistic. Cunoaștem cuvintele care răsună de la sfântul altar: „Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii! Fericiți cei chemați la ospățul Mielului”. Inspirat dintr-un text din Apocalips – „fericiți cei chemați la ospățul de nuntă al Mielului” (Ap 19,9): spune „de nuntă” pentru că Isus este mirele Bisericii – această invitație ne cheamă să experimentăm unirea intimă cu Cristos, izvor de bucurie și de sfințenie. Este o invitație care îmbucură și în același timp determină la o examinare a conștiinței luminată de credință. De fapt, dacă pe de o parte vedem distanța care ne desparte de sfințenia lui Cristos, pe de altă parte credem că Sângele său este „vărsat spre iertarea păcatelor”. Noi toți am fost iertați la Botez și noi toți suntem iertați sau vom fi iertați ori de câte ori ne apropiem de sacramentul Pocăinței. Și nu uitați: Isus iartă mereu. Isus nu încetează să ierte. Noi încetăm să cerem iertare. Tocmai gândindu-mă la valoarea mântuitoare a acestui Sânge, sfântul Ambroziu exclamă: „Eu care păcătuiesc mereu, trebuie să dispun mereu de medicament” (De sacramentis, 4, 28: PL 16, 446A). În această credință, și noi ne îndreptăm privirea spre Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii și îl invocăm: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu”. Asta o spunem la fiecare Liturghie.

Dacă noi mergem în procesiune pentru a primi Împărtășania, noi mergem spre altar în procesiune ca să primim Împărtășania, în realitate Cristos e cel care vine în întâmpinarea noastră pentru a ne asemăna cu El. Este o întâlnire cu Isus! A ne hrăni cu Euharistia înseamnă a ne lăsa transformați în ceea ce primim. Ne ajută sfântul Augustin să înțelegem asta când relatează despre lumina primită când îl auzim pe Cristos spunând: „Eu sunt hrana celor mari. Crește, și mă vei mânca. Și nu tu mă vei transforma în tine, ca mâncarea din trupul tău; ci tu vei fi transformat în mine” (Confesiuni, VII, 10, 16: PL 32, 742). De fiecare dată când primim Împărtășania, ne asemănăm mai mult cu Isus, ne transformăm mai mult în Isus. Așa cum pâinea și vinul sunt transformate în Trupul și Sângele Domnului, tot așa cei care le primesc cu credință sunt transformați în Euharistie vie. Preotului care, distribuind Euharistia, îți spune: „Trupul lui Cristos”, tu îi răspunzi: „Amin”, adică recunoști harul și angajarea pe care le comportă faptul de a deveni Trup al lui Cristos. Pentru că atunci când tu primești Euharistia devii Trup al lui Cristos. Este frumos acest lucru; este foarte frumos. În timp ce ne unește cu Cristos, smulgându-ne din egoismele noastre, Împărtășania ne deschide și ne unește cu toți cei care sunt una în El. Iată minunea Împărtășaniei: devenim ceea ce primim!

Biserica dorește mult ca și credincioșii să primească Trupul Domnului cu ostii consacrate la aceeași Liturghie; și semnul ospățului euharistic se exprimă cu mai mare plinătate dacă sfânta Împărtășanie se primește sub ambele specii, chiar dacă se știe că doctrina catolică învață că și numai sub o specie se primește Cristos în întregime (cf. Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 85; 281-282). Conform practicii ecleziale, în mod normal credinciosul se apropie de Euharistie în formă procesională, așa cum am spus, și se împărtășește în picioare cu evlavie, sau în genunchi, după cum este stabilit de Conferința Episcopală, primind sacramentul în gură sau, acolo unde este permis, pe palmă, după cum preferă (cf. Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 160-161). După Împărtășanie, pentru a păstra în inimă darul primit ne ajută tăcerea, rugăciunea în tăcere. A lungi un pic acel moment de tăcere, vorbind cu Isus în inimă ne ajută mult, precum și a cânta un psalm sau un imn de preamărire (cf. Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 88) care să ne ajute să fim cu Domnul.

Liturgia euharistică este încheiată de rugăciunea de după Împărtășanie. În ea, în numele tuturor, preotul se adresează lui Dumnezeu pentru a-i mulțumi că ne-a făcut comesenii săi și a-i cere ca tot ceea ce am primit să transforme viața noastră. Euharistia ne face puternici pentru a da roade de fapte bune, pentru a trăi ca niște creștini. Este semnificativă rugăciunea de astăzi în care îi cerem Domnului ca „tainele pe care le-am primit să fie pentru noi tămăduire cerească, vindecând inimile noastre de rănile păcatului și întărindu-ne cu ocrotire veșnică” (Liturghierul Roman, Miercuri din săptămâna a V-a din Postul Mare). Să ne apropiem de Euharistie: a-l primi pe Isus care ne transformă în El, ne face mai puternici. Este atât de bun și atât de mare Domnul!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 21.03.2018
Publicarea pe acest sit: 21.03.2018
Etichete: , ,

Comments are closed