Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 3.
Nașterea lui Isus, izvor de speranță
miercuri, 21 decembrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am început de puțin timp un drum de cateheză despre tema speranței, deosebit de potrivită pentru timpul Adventului. Cel care ne-a condus până acum a fost profetul Isaia. Astăzi, la puține zile de Crăciun, aș vrea să reflectez în mod mai specific asupra momentului în care, ca să spunem așa, speranța a intrat în lume, cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. Însuși Isaia prevestise nașterea lui Mesia în câteva texte: „Iată Fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi va fi dat numele de Emanuel” (7,14); precum și: „Va ieși o mlădiță din trunchiul lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui” (11,1). În aceste texte transpare sensul Crăciunului: Dumnezeu îndeplinește promisiunea făcându-se om; nu părăsește poporul său, se apropie până acolo încât să se despoaie de divinitatea sa. În acest mod Dumnezeu arată fidelitatea sa și inaugurează o Împărăție nouă, care dăruiește o nouă speranță omenirii. Și care este această speranță? Viața veșnică.

Când se vorbește despre speranță, adesea se referă la ceea ce nu este în puterea omului și ceea ce nu este vizibil. De fapt, ceea ce sperăm merge dincolo de forțele noastre și de privirea noastră. Însă Nașterea lui Cristos, inaugurând răscumpărarea, ne vorbește despre o speranță diferită, o speranță credibilă, vizibilă și comprehensibilă, pentru că este întemeiată în Dumnezeu. El intră în lume și ne dăruiește forța de a merge cu El: Dumnezeu merge cu noi în Isus și a merge cu El spre plinătatea vieții ne dă forța de a sta în manieră nouă în prezent, deși obositor. Așadar, pentru creștin a spera înseamnă certitudinea de a fi pe drum cu Cristos spre Tatăl care ne așteaptă. Speranța nu este niciodată oprită, speranța este mereu în mișcare și ne face să mergem. Această speranță, pe care ne-o dăruiește Pruncul din Betleem, oferă o țintă, un destin bun prezentului, mântuire omenirii, fericire celui care se încredințează lui Dumnezeu cel milostiv. Sfântul Paul rezumă toate aceste cu expresia: „În speranță am fost mântuiți” (Rom 8,24). Adică, mergând în această lume, cu speranță, suntem mântuiți. Și aici putem să ne punem o întrebare, fiecare dintre noi: eu merg cu speranță sau viața mea interioară este oprită, închisă? Inima mea este un sertar închis sau este un sertar deschis speranței care mă face să merg nu singur, cu Isus?

În casele creștinilor, în timpul Adventului, este pregătită ieslea, conform tradiției care provine de la sfântul Francisc de Assisi. În simplitatea sa, ieslea transmite speranță; fiecare dintre personaje este cufundat în această atmosferă de speranță.

Înainte de toate să observăm locul în care s-a născut Isus: Betleem. Mic târg din Iudeea unde cu o mie de ani înainte s-a născut David, păstorașul ales de Dumnezeu ca rege al lui Israel. Betleem nu este o capitală, și pentru aceasta este preferat de providența divină, căreia îi place să acționeze prin cei mici și umili. În acel loc se naște „fiul lui David” atât de așteptat, Isus, în care speranța lui Dumnezeu și speranța omului se întâlnesc.

Apoi s-o privim pe Maria, Mama speranței. Cu „da”-ul său i-a deschis lui Dumnezeu poarta lumii noastre: inima sa de tânără era plină de speranță, în întregime însuflețită de credință; și astfel Dumnezeu a ales-o dinainte și ea a crezut în cuvântul său. Cea care timp de nouă luni a fost arca noii și veșnicei Alianțe, în peșteră îl contemplă pe Prunc și vede în El iubirea lui Dumnezeu, care vine să mântuiască poporul său și întreaga omenire. Alături de Maria este Iosif, descendent al lui Iesse și al lui David; și el a crezut în cuvintele îngerului și privindu-l pe Isus în iesle, meditează că acel Prunc vine de la Duhul Sfânt și că însuși Dumnezeu i-a poruncit să-l numească astfel, „Isus”. În acel nume este speranța pentru orice om, pentru că prin acel fiu al femeii, Dumnezeu va mântui omenirea de moarte și de păcat. Pentru aceasta este important să privim ieslea!

Și la iesle sunt și păstorii, care îi reprezintă pe cei umili și pe cei săraci care-l așteptau pe Mesia, „consolarea lui Israel” (Lc 2,25) și „eliberarea Ierusalimului” (Lc 2,38). În acel Prunc văd realizarea promisiunilor și speră ca mântuirea lui Dumnezeu să ajungă în sfârșit pentru fiecare dintre ei. Cine se încrede în propriile siguranțe, mai ales materiale, nu așteaptă mântuirea de la Dumnezeu. Să ne punem acest lucru în cap: siguranțele noastre nu ne vor mântui; unica siguranță care ne mântuiește este aceea a speranței în Dumnezeu. Ne mântuiește pentru că este puternică și ne face să mergem în viață cu bucurie, cu voința de a face binele, cu voința de a deveni fericiți pentru veșnicie. În schimb, cei mici, păstorii, se încred în Dumnezeu, speră în El și se bucură când recunosc în acel Prunc semnul indicat de îngeri (cf. Lc 2,12).

Și chiar corul îngerilor vestește de sus marele plan pe care-l realizează acel Prunc: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!” (Lc 2,14). Speranța creștină se exprimă în lauda și în mulțumirea adusă lui Dumnezeu, care a inaugura Împărăția sa de iubire, de dreptate și de pace.

Iubiți frați și surori, în aceste zile, contemplând ieslea, ne pregătim pentru Nașterea Domnului. Va fi cu adevărat o sărbătoare dacă-l vom primi pe Isus, sămânță de speranță pe care Dumnezeu o depune în brazdele istoriei noastre personale și comunitare. Fiecare „da” spus lui Isus care vine este un vlăstar de speranță. Să avem încredere în acest vlăstar de speranță, în acest „da”: „Da, Isuse, tu poți să mă mântuiești, tu poți să mă mântuiești”. Crăciun fericit de speranță tuturor!

* * *

APEL

În lumina unei recente întâlniri pe care am avut-o cu președintele și vicepreședintele Conferinței Episcopale din Republica Democratică Congo, adresez din nou un apel din inimă tuturor congolezilor pentru ca, în acest moment delicat din istoria lor, să fie artizani de reconciliere și de pace. Cei care au responsabilități politice să asculte glasul propriei conștiințe, să știe să vadă suferințele crunte ale conaționalilor lor și să aibă la inimă binele comun. Asigurând sprijinul meu și afectul meu iubitului popor din acea țară, invit pe toți să se lase conduși de lumina Răscumpărătorului lumii și mă rog pentru ca Nașterea Domnului să deschidă drumuri de speranță.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 21.12.2016
Publicarea pe acest sit: 22.12.2016
Etichete: ,

Comments are closed