Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 33.
A educa la speranță
miercuri, 20 septembrie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Cateheza de astăzi are ca temă: „a educa la speranță”. Și pentru aceasta eu mă voi adresa direct, cu „tu”, imaginându-mi că vorbesc ca educator, ca tatăl unui tânăr, sau oricărei persoane deschise să învețe.

Gândește-te, acolo unde Dumnezeu te-a semănat, speră! Mereu speră.

Nu te opri în fața nopții: amintește-ți că primul dușman de supus nu este în afara ta: este înăuntru. De aceea, nu acorda spațiu gândurilor amare, întunecate. Această lume este prima minune pe care Dumnezeu a făcut-o și Dumnezeu a pus în mâinile noastre harul de noi fapte minunate. Credința și speranța merg împreună. Crede în existența adevărurilor mai înalte și mai frumoase. Încrede-te în Dumnezeu Creatorul, în Duhul Sfânt care mișcă totul spre bine, în îmbrățișarea lui Cristos care așteaptă pe fiecare om la sfârșitul existenței sale; crede, El te așteaptă. Lumea merge grație privirii atâtor oameni care au deschis breșe, care au construit punți, care au visat și au crezut; și atunci când în jurul lor auzeau cuvinte de derâdere.

Nu te gândi niciodată că lupta pe care o duci aici pe pământ este complet inutilă. La sfârșitul existenței nu ne așteaptă naufragiul: în noi palpită o sămânță de absolut. Dumnezeu nu dezamăgește: dacă a pus o speranță în inimile noastre, nu vrea s-o sugrume cu frustrări continue. Totul se naște pentru a înflori într-o primăvară veșnică. Și Dumnezeu ne-a făcut pentru a înflori. Îmi amintesc de acel dialog, când stejarul i-a cerut migdalului: „Vorbește despre Dumnezeu”. Și migdalul a înflorit.

Oriunde ai fi, construiește! Dacă ești la pământ, ridică-te! Să nu rămâi niciodată căzut, ridică-te, lasă-te ajutat pentru a fi în picioare. Dacă ești așezat, pornește la drum! Dacă plictiseala te paralizează, alung-o cu faptele de bine! Dacă te simți gol sau demoralizat, cere ca Duhul Sfânt să poată umple din nou nimicul tău.

Realizează pacea în mijlocul oamenilor și nu asculta glasul celui care răspândește ură și diviziuni. Nu asculta aceste glasuri. Ființele umane, oricât ar fi de diferite unele de altele, au fost create pentru a trăi împreună. În contraste, fii răbdător: într-o zi vei descoperi că fiecare este depozitar al unui fragment de adevăr.

Iubește persoanele. Iubește-le pe fiecare. Respectă drumul tuturor, oricum ar fi el, liniar sau chinuit, pentru că fiecare istoria sa de relatat. Fiecare copil care se naște este promisiunea unei vieți care încă o dată se demonstrează mai puternică decât moartea. Fiecare iubire care apare este o putere de transformare care tânjește la fericire.

Isus ne-a încredințat o lumină care strălucește în întuneric: apăr-o, ocrotește-o. acea lumină unică este bogăția cea mai mare încredințată vieții tale.

Și mai ales visează! Nu-ți fie frică să visezi. Visează! Visează o lume care încă nu se vede, dar cu siguranță va veni. Speranța ne face să credem în existența unei creații care se extinde până la împlinirea sa definitivă, când Dumnezeu va fi totul în toți. Oamenii capabili de imaginație au dăruit omului descoperiri științifice și tehnologice. Au brăzdat oceanele, au călcat pământuri pe care nu călcase nimeni vreodată. Oamenii care au cultivat speranțe sunt și cei care au învins sclavia și au adus condiții mai bune de viață pe acest pământ. Gândiți-vă la acești oameni.

Fii responsabil de această lume și de viața fiecărui om. Gândește că orice nedreptate împotriva unui sărac este o rană deschisă și diminuează însăși demnitatea ta. Viața nu încetează cu existența ta și în această lume vor veni alte generații care vor urma după a noastră, și încă atâtea altele. Și în fiecare zi cere-i lui Dumnezeu darul curajului. Amintește-ți că Isus a învins pentru noi frica. El a învins frica! Dușmana noastră cea mai perfidă nu poate nimic împotriva credinței. Și când vei fi înfricoșat în fața vreunei dificultăți a vieții, amintește-ți că tu nu trăiești numai pentru tine însuți. La Botez viața ta a fost deja cufundată în misterul Treimii și tu îi aparții lui Isus. Și dacă într-o zi te-ar cuprinde spaima, sau dacă tu ai crede că răul este prea mare pentru a fi sfidat, gândește-te pur și simplă că Isus trăiește în tine. Și El este cel care, prin tine, cu blândețea sa vrea să-i supună pe toți dușmanii omului: păcatul, ura, delictul, violența; pe toți dușmanii noștri.

Să ai mereu curajul adevărului, însă amintește-ți: nu ești superior nimănui. Amintește-ți de acest lucru: nu ești superior nimănui. Dacă tu ai rămâne chiar ultimul care crede în adevăr, nu fugi din această cauză de compania oamenilor. Chiar dacă tu ai trăi în tăcerea unui schit, poartă în inimă suferințele fiecărei creaturi. Ești creștin; și în rugăciunea totul încredințezi înapoi lui Dumnezeu.

Și cultivă idealuri. Trăiește pentru ceva ce depășește omul. Și dacă într-o zi aceste idealuri ți-ar cere un preț sărat de plătit, nu înceta niciodată să le porți în inima ta. Fidelitatea obține totul.

Dacă greșești, ridică-te: nimic nu este mai uman decât a comite greșeli. Și aceleași greșeli nu trebuie să devină pentru tine o închisoare. Să nu fii închis în greșelile tale. Fiul lui Dumnezeu a venit nu pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi: deci a venit și pentru tine. Și dacă vei greși iarăși în viitor, nu te teme, ridică-te! Știi de ce? Pentru că Dumnezeu este prietenul tău.

Dacă te lovește amărăciunea, crede cu fermitate în toate persoanele care încă acționează pentru bine: în umilința lor este sămânța unei lumi noi. Frecventează persoanele care au păstrat inima ca aceea a unui copil. Învață din uimire, cultivă minunare.

Trăiește, iubește, visează, crede. Și, cu harul lui Dumnezeu, nu dispera niciodată.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 20.09.2017
Publicarea pe acest sit: 20.09.2017
Etichete: ,

Comments are closed