Audienţa generală de miercuri

După vizita în Bavaria
miercuri, 20 septembrie 2006

Dragi frați și surori,

Aș vrea să mă întorc astăzi cu gândul la diferitele momente ale călătoriei pastorale pe care Domnul mi-a permis să o efectuez, săptămâna trecută, în Bavaria. Împărtășindu-vă emoțiile și sentimentele trăite la revederea locurilor dragi mie, simt înainte de toate nevoia să îi mulțumesc lui Dumnezeu că a făcut posibilă această a doua vizită în Germania, și pentru prima dată în Bavaria, pământul meu de origine. Sunt în mod sincer recunoscător tuturor – păstori, preoți, operatori pastorali, autorități publice, organizatori, forțe de ordine și voluntari – care au lucrat cu dăruire și cu răbdare pentru ca fiecare eveniment să se desfășoare cât mai bine posibil. După cum am spus la sosirea la aeroportul din München, sâmbătă, 9 septembrie, scopul călătoriei mele a fost, în amintirea tuturor celor care au contribuit la formarea personalității mele, acela de a reafirma și confirma, ca succesor al apostolului Petru, legăturile strânse care unesc Scaunul Romei cu Biserica din Germania. Călătoria, deci, nu a fost o simplă „întoarcere” în trecut, ci și o ocazie providențială de a privi cu speranță spre viitor. „Cine crede nu este niciodată singur”: motoul vizitei a dorit să fie o invitație la a reflecta asupra apartenenței fiecărui membru botezat la unica Biserică a lui Cristos, în cadrul căreia nimeni nu este niciodată singur, ci în constantă comuniune cu Dumnezeu și cu toți frații.

Prima etapă a fost orașul München, numită „Metropola cu inimă” (Weltstadt mit Herz). În centrul său istoric se află Marienplatz, piața Mariei, unde se înalță „Mariensäule”, Coloana Mariei, având în vârf o statuie a Fecioarei Maria, în bronz aurit. Am dorit să încep sejurul bavarez aducând un omagiu Patroanei Bavariei, care are pentru mine o valoare deosebită: acolo, în acea piață și în fața acelei efigii mariane, în urmă cu circa treizeci de ani am fost primit ca Arhiepiscop și mi-am început misiunea episcopală cu o rugăciune către Maria; acolo m-am întors la terminarea mandatului meu, înainte de a pleca la Roma. Acum am dorit să mă opresc iarăși la picioarele Mariensäule ca să implor mijlocirea și binecuvântarea Mamei lui Dumnezeu nu numai pentru orașul München, și Bavaria, ci pentru toată Biserica și pentru lumea întreagă.

Ziua următoare, duminică, am celebrat Euharistia pe esplanada Neue Messe din München, în mijlocul credincioșilor sosiți în număr mare din diferite părți: pe baza fragmentului evanghelic al zilei, am amintit tuturor că există „o slăbire a auzului” față de Dumnezeu, de care se suferă în special astăzi. Este datoria noastră, a creștinilor, într-o lume secularizată să proclamăm și să mărturisim tuturor mesajul de speranță pe care ni-l oferă credința: în Isus răstignit Dumnezeu, Tată milostiv, ne cheamă să fim fii ai Săi și să depășim orice formă de ură și de violență ca să contribuim la triumf definitiv al iubirii. „Fă-ne tari în credință”: a fost tema întâlnirii de duminică după amiază cu copiii ce se pregătesc pentru Prima Împărtășanie și cu tinerele lor familii, cu cateheții, cu operatorii pastoral și toți cei care colaborează la opera de evanghelizare în Dieceza de München. Împreună am celebrat Vesperele în catedrală istorică ce e cunoscută și sub numele de „Catedrala Fecioarei”, unde sunt păstrate relicvele Sfântului Benno, patron al orașului și unde în 1977 am fost consacrat Episcop. Celor mici și adulților le-am amintit că Dumnezeu nu este departe de noi, într-un loc intangibil din univers: din contra, în Isus, El s-a apropiat de noi ca să stabilească cu fiecare o relație de prietenie. Fiecare comunitate creștină, și în special parohia, datorită strădaniei constante a fiecărui membru al ei, este chemată să devină o mare familie, capabilă să înainteze unită pe cărarea vieții adevărate.

Ziua de luni, 11 septembrie, a fost în mare parte dedicată vizitei la Altötting, în Dieceza de Passau. Acest orășel este cunoscut ca „inima Bavariei” („Herz Bayerns”), și acolo este păstrată „Madona neagră”, venerată în „Gnadenkapelle” (Capela Harurilor), vizitată de numeroși pelerini din Germania și din națiunile Europei centrale. În apropiere se află conventul capucin al Sfinte Ana, unde a trăit Sfântul Konrad Birndorfer, canonizat de veneratul meu predecesor, Papa Pius al XI-lea în anul 1934. Cu numeroșii credincioși prezenți la Sfânta Liturghie, celebrată în Piața din fața Sanctuarului, am reflectat asupra rolului Mariei în lucrarea mântuirii, pentru ca să învățăm de la ea bunătatea, umilința și generoasa acceptare a voinței divine. Maria ne conduce la Isus: acest adevăr a fost făcut și mai vizibil încă, la terminarea Jertfei divine, de procesiunea în care, purtând cu noi statuia Fecioarei Maria, ne-am dus la noua capelă a Adorației Euharistice („Angbetungskapelle”), inaugurată pentru acea ocazie. Ziua s-a încheiat cu Vesperele solemne mariane în bazilica Sfânta Ana din Altötting, fiind prezenți călugării și seminariștii Bavariei împreună cu membrii Operei pentru Vocații.

Ziua următoare, marți, la Regensburg, Dieceza înființată de Sfântul Bonifaciu în 739 și care îl are ca patron pe Sfântul episcop Wolfgang, au avut loc trei întâlniri importante. Dimineața, Sfânta Liturghie la Islinger Feld, în timpul căreia, reluând tema vizitei pastorale „Cine crede nu este niciodată singur”, am reflectat asupra conținutului Simbolului credinței. Dumnezeu, care este Tată, vrea să adune, prin intermediul lui Isus Cristos, întreaga omenire într-o unică familie, Biserica. Pentru aceasta, cine crede nu este niciodată singur: cine crede nu trebuie să se teamă că va sfârși într-un drum fără ieșire. În cursul după-amiezii am fost apoi în domul din Regensburg, cunoscut și pentru corul său de „voci albe”, „Domspatzen” (vrăbiile Domului), care se mândrește cu o mie de ani de activitate și care timp de 30 de ani a fost condus de fratele meu Georg. Acolo s-adesfășurat celebrarea ecumenică a Vesperelor, la care au luat parte numeroși reprezentanți ai diferitelor Biserici și comunități ecleziale din Bavaria și membrii Comisiei ecumenice a Conferinței Episcopale Germane. A fost o ocazie providențială de a ne ruga împreună, pentru ca să ajungem cât mai rapid la deplina unitate dintre toți ucenicii lui Cristos și pentru a reafirma îndatorirea de a ne proclama credința în Isus Cristos fără atenuări, ci în mod integral și clar, întâi de toate prin comportamentul nostru emanând sinceră iubire.

O experiență deosebit de frumoasă a fost pentru mine în acea zi susținerea unei prelegeri în fața unui larg auditoriu de profesori și de studenți de la Universitatea din Regensburg, unde timp de mulți ani am predat ca profesor. Cu bucurie am putut întâlni încă o dată lumea universitară, care, pentru o lungă perioadă din viața mea, a fost patria mea spirituală. Ca temă am ales problematica raportului dintre credință și rațiune. Pentru a introduce auditoriul în realitatea dramatică și în actualitatea subiectului, am citat câteva cuvinte ale unui dialog creștino-islamic din secolul al XIV-lea, în care interlocutorul creștin, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul, într-un mod pentru noi neînțeles de brusc, a prezentat interlocutorului islamic problema raportului dintre religie și violență. Acest citat, din păcate, a lăsat spațiu de neînțelegere. Însă, pentru cititorul atent al textului meu, reiese clar că nu voiam în nici un fel să-mi însușesc cuvintele negative pronunțate de împăratul medieval în acest dialog și că cuprinsul lor polemic nu exprimă convingerea mea personală. Intenția mea era foarte diferită; plecând la de la ceea ce Manuel al II-lea spune mai departe în mod pozitiv, prin cuvinte foarte frumoase privind raționalitatea ce trebuie să călăuzească în transmiterea credinței, am urmărit să explic că nu religia și violența, ci religia și rațiunea merg împreună. Tema conferinței mele – răspunzând misiunii universității – a fost prin urmare relația dintre credință și rațiune: am dorit să invit credința creștină la dialog cu lumea modernă și la dialog cu toate culturile și religiile. Sper că în diferite ocazii din viața mea, de exemplu când la München am subliniat cât este de important să respectăm ceea ce este sacru pentru alții, s-a văzut cu claritate respectul meu profund pentru marile religii și, în special, pentru musulmani, care „îl adoră pe Dumnezeul cel unic” și cu care suntem angajați să „apărăm și să promovăm împreună, pentru toți oamenii, dreptatea socială, valorile morale, pacea și libertatea” (Nostra Aetate, 3). Am încredere de aceea că, după reacțiile din primul moment, cuvintele mele de la Universitatea din Regensburg să poată constitui un imbold și o încurajare la un dialog pozitiv, chiar și autocritic, atât între religii cât și între rațiunea modernă și credința creștinilor.

Dimineața următoare, miercuri 13 septembrie, în „Alte Kapelle” („Vechea Capelă”) din Regensburg, în care este păstrată o imagine miraculoasă a Mariei, pictată potrivit tradiției locale de Evanghelistul Luca, am prezidat o scurtă liturgie de binecuvântare a noii orgi. Pornind de la structura acestui instrument muzical format din multe tuburi (fluiere) de diferită dimensiune, toate însă bine armonizate între ele, am amintit celor prezenți necesitatea ca diferitele slujiri, daruri și carisme care acționează în comunitatea eclezială, să conveargă toată, sub călăuzirea Duhului Sfânt, astfel încât să formeze o unică armonie în lăudarea lui Dumnezeu și a iubirii pentru frați. Ultima etapă, joi, 14 septembrie, a fost orașul Freising. De el mă simt legat în mod deosebit deoarece am fost hirotonit preot chiar în Catedrala de acolo, dedicată Preasfintei Fecioare Maria și Sfântului Corbinian, evanghelizatorul Bavariei. Chiar în dom s-a ținut ultima întâlnire din program, cea cu preoții și diaconii permanenți. Retrăind emoțiile hirotonirii mele preoțești, am amintit celor prezenți datoria de a colabora cu Domnul în suscitarea de noi vocații în serviciul „secerișului” care și astăzi este „mare”, și i-am îndemnat să cultive viața interioară ca prioritate pastorală, pentru a nu pierde contactul cu Cristos, izvor de bucurie în osteneala zilnică a slujirii.

În ceremonia de rămas bun, mulțumind încă o dată tuturor celor care au colaborat la organizarea vizitei, am reafirmat din nou finalitatea principală: aceea de a repropune concetățenilor mei adevărurile veșnice ale Evangheliei și de a întări credincioșii în adeziunea lor la Cristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort și înviat pentru noi. Să ne ajute Maria, Mama Bisericii, să ne deschidem inima și mintea Celui care este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14,16). Pentru aceasta m-am rugat și vă invit pe voi toți, dragi frați și surori, să continuați să vă rugați, mulțumindu-vă în același timp pentru afecțiunea cu care mă însoțiți în ministerul meu pastoral de fiecare zi.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Paul Butnaru
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 20.09.2006
Publicarea pe acest sit: 20.09.2006
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns