Audiența generală de miercuri

Sfânta Liturghie – 5.
Riturile de introducere
miercuri, 20 decembrie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să intru în miezul celebrării euharistice. Liturghia este compusă din două părți, care sunt Liturgia Cuvântului și Liturgia euharistică, așa de strâns unite între ele încât formează un unic act de cult (cf. Sacrosanctum Concilium, 56; Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 28). Introdusă de câteva rituri pregătitoare și încheiată de altele, celebrarea este așadar un unic corp și nu se poate separa, dar pentru o înțelegere mai bună voi încerca să explic diferitele sale momente, capabil fiecare să atingă și să implice o dimensiune a umanității noastre. Este necesar să cunoaștem aceste semne sfinte pentru a trăi pe deplin Liturghia și a gusta toată frumusețea sa.

Când poporul este adunat, celebrarea se deschide cu riturile introductive, care cuprind intrarea celebranților sau a celebrantului, salutul – „Domnul să fie cu voi”, „Pacea să fie cu voi” – actul penitențial – „Mărturisesc”, unde noi cerem iertare de păcatele noastre – Kyrie eleison, imnul Gloriași rugăciunea zilei (colecta): se numește „colecta” nu pentru că acolo se face colecta de oferte: este colecta intențiilor de rugăciune a tuturor popoarelor; și acea colectă a intenției popoarelor se înalță la cer ca rugăciune. Scopul lor – al acestor rituri introductive – este să facă în așa fel încât „credincioșii, adunați împreună, să formeze o comunitate și să se dispună să asculte cu credință Cuvântul lui Dumnezeu și să celebreze cu vrednicie Euharistia” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 46). Nu este un obicei bun a privi ceasul și a spune: „Sunt la timp, ajung după predică și cu asta am îndeplinit preceptul”. Liturghia începe cu semnul crucii, cu aceste rituri introductive, pentru că acolo începem să-l adorăm pe Dumnezeu ca o comunitate. Și pentru aceasta este important a prevedea să nu se ajungă târziu, ba chiar mai devreme, pentru a pregăti inima la acest rit, la această celebrare a comunității.

În timp ce în mod normal se desfășoară cântecul de intrare, preotul cu ceilalți slujitori ajunge în prezbiteriu în procesiune și aici salută altarul cu o înclinație și, în semn de venerație, îl sărută și, când este tămâiere, îl tămâiază. De ce? Pentru că altarul este Cristos: este figură a lui Cristos. Când noi privim altarul, privim chiar locul unde este Cristos. Altarul este Cristos. Aceste gesturi, care riscă să treacă neobservate, sunt foarte semnificative, pentru că exprimă încă de la început că Liturghia este o întâlnire de iubire cu Cristos, care „oferind trupul său pe cruce […] a devenit altar, victimă și preot” (prefața pascală V). De fapt, altarul, ca semn al lui Cristos, „este centrul aducerii de mulțumire care se îndeplinește în Euharistie” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 296), și toată comunitatea în jurul altarului, care este Cristos; nu pentru a-și privi fața, ci pentru a-l privi pe Cristos, deoarece Cristos este în centrul comunității, nu este departe de ea.

Este apoi semnul crucii. Preotul care prezidează îl trasează peste sine și același lucru îl fac toți membri adunării, conștienți că actul liturgic se îndeplinește „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Și aici trec la o altă temă foarte mică. Voi i-ați văzut cum fac copiii semnul crucii? Nu știu ce fac: uneori fac un desen, care nu este semnul crucii. Vă rog: mame și tați, bunici, învățați-i pe copii, de la început – când sunt micuți – să facă bine semnul crucii. Și explicați-le că înseamnă a avea ca ocrotire crucea lui Isus. Și Liturghia începe cu semnul crucii. Toată rugăciunea se mișcă, să spunem așa, în spațiul Preasfintei Treimi – „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” -, care este spațiu de comuniune infinită; are ca origine și ca sfârșit iubirea lui Dumnezeu Unul și Întreit, manifestată și dăruită nouă în Crucea lui Cristos. De fapt, misterul său pascal este dar al Treimii, iar Euharistia provine mereu din inima sa străpunsă. Așadar, însemnându-ne cu semnul crucii noi nu numai că amintim Botezul nostru, ci afirmăm că rugăciunea liturgică este întâlnirea cu Dumnezeu în Cristos Isus, care pentru noi s-a întrupat, a murit pe cruce și a înviat glorios.

Apoi preotul adresează salutul liturgic, cu expresia: „Domnul să fie cu voi” sau alta asemănătoare – sunt mai multe -; și adunarea răspunde: „Și cu duhul tău”. Suntem în dialog; suntem la începutul Liturghiei și trebuie să ne gândim la semnificația tuturor acestor gesturi și cuvinte. Intrăm într-o „simfonie”, în care răsună diferite tonalități de voci, inclusiv timpi de tăcere, pentru a crea „acordul” între toți participanții, adică să se recunoască însuflețiți de un unic Duh și pentru unul și același scop. De fapt, „salutul sacerdotal și răspunsul poporului manifestă misterul Bisericii adunate” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 50). Se exprimă astfel credința comună și dorința reciprocă de a fi cu Domnul și de a trăi unitatea cu toată comunitatea.

Și aceasta este o simfonie care se roagă, care se creează și prezintă imediat un moment foarte emoționant, pentru că acela care prezidează îi invită pe toți să-și recunoască propriile păcate. Toți suntem păcătoși. Nu știu, poate că vreunul dintre voi nu este păcătos… Dacă vreunul nu este păcătos să ridice mâna, vă rog, așa vedem toți. Dar nu sunt mâini ridicate, bine: aveți credința bună! Toți suntem păcătoși; și pentru aceasta la începutul Liturghiei cerem iertare. Este actul penitențial. Nu e vorba numai de a ne gândi la păcatele comise, ci mult mai mult: este invitația de a ne mărturisi păcătoși în fața lui Dumnezeu și în fața comunității, în fața fraților, cu umilință și sinceritate, ca vameșul la templu. Dacă într-adevăr Euharistia face prezent misterul pascal, adică trecerea lui Cristos de la moarte la viață, atunci primul lucru pe care trebuie să-l facem este să recunoaștem care sunt situațiile noastre de moarte pentru a putea învia cu El la viață nouă. Asta ne face să înțelegem cât de important este actul penitențial. Și pentru aceasta vor relua tema în cateheza următoare.

Mergem pas cu pas în explicarea Liturghiei. Dar vă rog: învățați-i bine pe copii să facă semnul crucii, vă rog!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 20.12.2017
Publicarea pe acest sit: 20.12.2017
Etichete: , ,

Comments are closed