Audienţa generală de miercuri

15. Lacrimile păcătoasei obțin iertarea (Lc 7,36-50)
miercuri, 20 aprilie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi vrem să ne oprim asupra unui aspect al milostivirii reprezentat bine de textul din Evanghelia lui Luca pe care l-am ascultat. Este vorba despre un fapt petrecut lui Isus în timp ce era oaspete al unui fariseu cu numele Simon. Acesta a voit să-l invite pe Isus în casa sa pentru că auzise vorbindu-se bine despre el ca despre un mare profet. Și în timp ce erau așezați la masă, intră o femeie cunoscută de toți în cetate ca o păcătoasă. Aceasta, fără a spune un cuvânt, se pune la picioarele lui Isus și izbucnește în plâns; lacrimile sale udă picioarele lui Isus și ea le șterge cu părul său, apoi le sărută și le unge cu un ulei parfumat pe care l-a adus cu sine.

Iese în evidență confruntarea dintre cele două figuri: cea a lui Simon, servitor zelos al legii, și cea a femeii păcătoase anonime. În timp ce primul îi judecă pe ceilalți pe baza aparențelor, a doua cu gesturile sale exprimă cu sinceritate inima sa. Simon, deși l-a invitat pe Isus, nu vrea să se compromită nici să-și implice viața cu Învățătorul; femeia, dimpotrivă, se încredințează pe deplin Lui cu iubire și cu venerație.

Fariseul nu concepe că Isus se lasă „contaminat” de păcătoși. El se gândește că dacă realmente ar fi un profet ar trebui să-i recunoască și să-i țină departe pentru a nu fi pătat de ei, ca și cum ar fi leproși. Această atitudine este tipică a unui anumit mod de a înțelege religia și este motivat de faptul că Dumnezeu și păcatul se opun radical. Însă Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să distingem între păcat și păcătos: cu păcatul nu trebuie făcute compromisuri, în timp ce păcătoșii – adică noi toți – suntem ca niște bolnavi, care trebuie îngrijiți și pentru a-i îngriji este nevoie ca medicul să se apropie de ei, să-i viziteze, să-i atingă. Și desigur bolnavul, pentru a fi vindecat, trebuie să recunoască faptul că are nevoie de medic!

Între fariseu și femeia păcătoasă Isus este de partea acesteia din urmă. Isus, liber de prejudecăți care împiedică milostivirea să se exprime, o lasă să facă. El, Sfântul lui Dumnezeu, se lasă atins de ea fără a se teme să fie contaminat de ea. Isus este liber, pentru că este aproape de Dumnezeu care este Tată milostiv. Și această apropiere de Dumnezeu, Tată milostiv, îi dă lui Isus libertatea. Mai mult, intrând în relație cu păcătoasa, Isus pune capăt acelei condiții de izolare la care judecata nemiloasă a fariseului și a concetățenilor săi – care o exploatau – o condamna: „Păcatele tale sunt iertate” (v. 48). Așadar femeia poate acum să meargă „în pace”. Domnul a văzut sinceritatea credinței sale și a convertirii sale; de aceea proclamă în fața tuturor: „Credința ta te-a mântuit” (v. 50). Pe de o parte acea ipocrizie a învățătorului legii, de cealaltă parte sinceritatea, umilința și credința femeii. Noi toți suntem păcătoși, dar de atâtea ori cădem în ispita ipocriziei, de a ne crede mai buni decât ceilalți și spunem: „Privește păcatul tău…”. În schimb noi toți trebuie să privim păcatul nostru, căderile noastre, greșelile noastre și să privim la Domnul. Aceasta este linia de mântuire: raportul între „eu” păcătos și Domnul. Dacă eu mă simt drept, acest raport de mântuire nu se realizează.

În acest moment, o uimire și mai mare îi cuprinde pe toți comesenii: „Cine este acesta că iartă și păcatele?” (v. 49). Isus nu dă un răspuns explicit, dar convertirea păcătoasei este în fața ochilor tuturor și demonstrează că în El strălucește puterea milostivirii lui Dumnezeu, capabilă să transforme inimile.

Femeia păcătoasă ne învață legătura dintre credință, iubire și recunoștință. I-au fost iertate „multe păcate” și pentru aceasta iubește mult; „însă cui i se iartă puțin, iubește puțin” (v. 47). Și Simon însuși trebuie să admită că iubește mai mult acela căruia i s-a iertat mai mult. Dumnezeu i-a închis pe toți în același mister de milostivire; și de la această iubire, care ne precede mereu, noi toți învățăm să iubim. Cum amintește sfântul Paul: „În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăția harului său pe care l-a revărsat cu prisosință asupra noastră în toată înțelepciunea și priceperea” (Ef 1,7-8). În acest text, termenul „har” este practic sinonim al milostivirii și este numit „îmbelșugat”, adică dincolo de orice așteptare a noastră, pentru că realizează proiectul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Iubiți frați, să fim recunoscători pentru darul credinței, să-i mulțumim Domnului pentru iubirea sa așa de mare și nemeritată! Să lăsăm ca iubirea lui Cristos să se reverse în noi: din această iubire discipolul ia și pe ea se întemeiază; din această iubire fiecare se poate hrăni și alimenta. Astfel, în iubirea recunoscătoare pe care o revărsăm la rândul nostru asupra fraților noștri, în casele noastre, în familie, în societate se comunică tuturor milostivirea Domnului.

* * *

APEL

Populația din Ucraina suferă de mult timp datorită consecințelor unui conflict armat, uitat de atâția. Așa cum știți, am invitat Biserica din Europa să susțină inițiativa promovată de mine pentru a veni în întâmpinarea acestei urgențe umanitare. Mulțumesc anticipat celor care vor contribui cu generozitate la această inițiativă, care va avea loc duminica viitoare, 24 aprilie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.04.2016
Publicarea pe acest sit: 20.04.2016
Etichete: , ,

Comments are closed