Audiența generală de miercuri

Familia – 25. Evanghelizarea
miercuri, 2 septembrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În această ultimă parte a drumului nostru de cateheză despre familie să ne deschidem privirea asupra modului în care ea trăiește responsabilitatea de a comunica credința, de a transmite credința, atât în interiorul său cât și în exterior. Într-un prim moment, pot să ne vină în minte câteva expresii evanghelice care par să contrapună legăturile familiei și urmarea lui Isus. De exemplu, acele cuvinte puternice pe care le cunoaștem cu toții și le-am auzit: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de Mine” (Matei 10,37-38).

Desigur, cu aceasta Isus nu dorește să șteargă porunca a patra, care este prima mare poruncă față de persoane. Primele trei sunt în raport cu Dumnezeu, aceasta în raport cu persoanele. Și nici nu putem crede că Domnul, după ce a făcut minunea Sa pentru soții din Cana, după ce a consacrat legătura conjugală dintre bărbat și femeie, după ce a redat fii și fiice vieții familiale, ne cere să fim insensibili față de aceste legături! Nu aceasta este explicația. Dimpotrivă, când Isus afirmă primatul credinței în Dumnezeu, nu găsește o asemănare mai semnificativă decât afectele familiale.

Și, pe de altă parte, chiar aceste legături familiale, în cadrul experienței credinței și a iubirii lui Dumnezeu, sunt transformate, sunt „umplute” cu un sens mai mare și devin capabile să meargă dincolo de ele însele, pentru a crea o paternitate și o maternitate mai ample, și pentru a-i primi ca frați și surori și pe cei care sunt la marginile oricărei legături. Într-o zi, celui care i-a spus că afară erau mama Sa și frații Săi care îl căutau, Isus i-a răspuns, arătându-i pe discipolii Săi: „Iată mama Mea și frații Mei! Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă” (Marcu 3,34-35).

Înțelepciunea afectelor care nu se cumpără și nu se vând este zestrea cea mai bună a geniului familial. Tocmai în familie învățăm să creștem în acea atmosferă de înțelepciune a afectelor. „Gramatica” lor se învață acolo, altminteri este foarte greu a o învăța. Și tocmai acesta este limbajul prin care Dumnezeu se face înțeles de toți. Invitația de a pune legăturile familiale în cadrul ascultării credinței și al alianței cu Domnul nu le mortifică; dimpotrivă, le protejează, le dezleagă de egoism, le păzește de degradare, le salvează pentru viața care nu moare. Circulația unui stil familial în relațiile umane este o binecuvântare pentru popoare: readuce speranța pe pământ.

Când afectele familiale se lasă convertite la mărturia Evangheliei, devin capabile de lucruri inimaginabile, care fac să se atingă cu mâna lucrările lui Dumnezeu, acele lucrări pe care Dumnezeu le săvârșește în istorie, ca acelea pe care Isus le-a săvârșit pentru bărbații, femeile, copiii pe care i-a întâlnit. Un singur zâmbet în mod miraculos smuls de la disperarea unui copil abandonat, care reîncepe să trăiască, ne explică acțiunea lui Dumnezeu în lume mai mult decât mii de tratate teologice. Un singur bărbat și o singură femeie, capabili să riște și să se jertfească pentru un copil al altuia, și nu numai pentru copilul lor, ne explică lucruri despre iubire pe care mulți oamenii de știință nu le mai înțeleg. Și unde sunt aceste afecte familiale, se nasc aceste gesturi din inimă care sunt mai elocvente decât cuvintele. Gestul iubirii… Aceasta ne face să ne gândim.

Familia care răspunde la chemarea lui Isus redă regia lumii alianței bărbatului și femeii cu Dumnezeu. Gândiți-vă la dezvoltarea acestei mărturii, astăzi. Să ne imaginăm că timona istoriei (a societății, a economiei, a politicii) este încredințată – în sfârșit! – alianței bărbatului și femeii, pentru ca s-o guverneze cu privirea îndreptată spre generația care vine. Temele pământului și casei, a economiei și a muncii, ar cânta o muzică foarte diferită! Dacă vom reda protagonism – pornind de la Biserică – familiei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl pune în practică, vom deveni ca vinul bun de la nunta din Cana, vom dospi ca plămada lui Dumnezeu!

De fapt, alianța familiei cu Dumnezeu este chemată astăzi să contrasteze deșertificarea comunitară a cetății moderne. Însă orașele noastre au devenit deșertificate datorită lipsei de iubire, datorită lipsei de zâmbet. Atâtea distracții, atâtea lucruri pentru a pierde timp, pentru a provoca râsul, dar iubirea lipsește. Zâmbetul unei familii este capabil să învingă această deșertificare a orașelor noastre. Și aceasta este victoria iubirii familiei. Nicio inginerie economică și politică nu este în măsură să înlocuiască acest aport al familiilor. Proiectul de la Babel zidește zgârie-nori fără viață. În schimb, Duhul lui Dumnezeu face să înflorească deșerturile (cf. Isaia 32,15). Trebuie să ieșim din turnurile și din camerele blindate ale elitelor, pentru a frecventa din nou casele și spațiile deschise ale mulțimilor, deschise la iubirea familiei.

Comuniunea carismelor – cele dăruite Sacramentului Căsătoriei și cele acordate consacrării pentru Împărăția lui Dumnezeu – este destinată să transforme Biserica într-un loc pe deplin familial pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Să mergem înainte pe acest drum, să nu pierdem speranța. Unde există o familie cu iubire, acea familie este capabilă să încălzească inima unui întreg oraș cu mărturia sa de iubire. Rugați-vă pentru mine, să ne rugăm unii pentru alții, pentru ca să devenim capabili să recunoaștem și să susținem vizitele lui Dumnezeu. Duhul va aduce haos bun în familiile creștine și cetatea omului va ieși din depresie!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.09.2015
Publicarea pe acest sit: 02.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns