Audiența generală de miercuri

9. Milostivirea și corectarea
miercuri, 2 martie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Vorbind despre milostivirea divină, am evocat de mai multe ori figura tatălui din familie, care își iubește copiii, îi ajută, are grijă de ei, îi iartă. Și ca tată, îi educă și îi corectează atunci când greșesc, favorizând creșterea lor în bine.

Așa este prezentat Dumnezeu în primul capitol al profetului Isaia, în care Domnul, ca tată afectuos dar și atent și sever, se adresează lui Israel acuzându-l de infidelitate și corupție, pentru a-l readuce pe calea dreptății. Așa începe textul nostru:

„Ascultați, cerurilor, pleacă-ți urechea, pământule,
Căci Domnul vorbește:
«Am dat naștere la fii și i-am crescut,
iar ei s-au răzvrătit împotriva mea.
Boul își cunoaște proprietarul
și măgarul ieslea stăpânului său;
Israel, însă, nu cunoaște,
poporul meu nu înțelege»” (1,2-3).

Dumnezeul, prin intermediul profetului, vorbește poporului cu amărăciunea unui tată dezamăgit: a crescut copiii săi și acum ei s-au răzvrătit împotriva Lui. Chiar și animalele sunt fidele față de stăpânul lor și recunosc mâna care îi hrănește; în schimb poporul nu-l mai recunoaște pe Dumnezeu, refuză să înțeleagă. Deși rănit, Dumnezeu lasă să vorbească iubirea și apelează la conștiința acestor fii pervertiți pentru ca să se corecteze și să se lase iubiți din nou. Asta e ceea ce face Dumnezeu! Ne vine în întâmpinare pentru ca noi să ne lăsăm iubiți de El de Dumnezeul nostru.

Relația tată-fiu, la care adesea profeții fac referință pentru a vorbi despre raportul de alianță dintre Dumnezeu și poporul său, s-a denaturat. Misiunea educativă a părinților tinde să-i crească în libertate, să-i facă responsabili, capabili să îndeplinească fapte de bine pentru ei și pentru alții. În schimb, din cauza păcatului, libertatea devine pretenție de autonomie, pretenție de orgoliu, iar orgoliul duce la contrapoziție și la iluzia de autosuficiență.

Iată așadar că Dumnezeu amintește poporului său: „Ați greșit drumul”. În mod afectuos și cu amărăciune spune poporul „meu”. Dumnezeu nu ne renegă niciodată pe noi; noi suntem poporul său, cel mai rău dintre bărbați, cea mai rea dintre femei, cei mai răi dintre popoare sunt fiii săi. Și acesta este Dumnezeu: niciodată, niciodată nu ne renegă pe noi! Spune mereu: „Fiule, vino”. Și aceasta este iubirea Tatălui nostru; aceasta este milostivirea lui Dumnezeu. A avea un astfel de tată ne dă speranță, ne dă încredere. Această apartenență ar trebui să fie trăită în încredere și în ascultare, cu conștiința că totul este dar care vine de la iubirea Tatălui. Și în schimb, iată vanitatea, nebunia și idolatria.

De aceea acum profetul se adresează direct acestui popor cu cuvinte severe pentru a-l ajuta să înțeleagă gravitatea vinovăției sale:

„Vai, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, […] fii corupți!
L-au părăsit pe Domnul,
l-au disprețuit pe Sfântul lui Israel,
i-au întors spatele” (v. 4).

Consecința păcatului este o stare de suferință, ale cărui consecințe le îndură și țara, devastată și făcută ca un deșert, până acolo încât Sion – adică Ierusalim – devine nelocuibil. Acolo unde este refuz al lui Dumnezeu, al paternității sale, nu mai există viață posibilă, existența își pierde rădăcinile, totul apare pervertit și eliminat. Totuși, și acest moment dureros este în vederea mântuirii. Încercarea este dată pentru ca poporul să poată experimenta amărăciunea celui care-l abandonează pe Dumnezeu, deci să se confrunte cu golul dezolant al unei alegeri de moarte. Suferința, consecință inevitabilă a unei decizii autodistructive, trebuie să-l facă pe păcătos să reflecteze pentru a-l deschide la convertire și la iertare.

Și acesta este drumul milostivirii divine: Dumnezeu nu ne tratează după păcatele noastre (cf. Ps 103,10). Pedeapsa devine instrumentul pentru a provoca să reflectăm. Se înțelege astfel că Dumnezeu îl iartă pe poporul său, iartă și nu distruge totul, ci lasă deschisă mereu poarta pentru speranță. Mântuirea implică decizia de a asculta și de a ne lăsa convertiți, dar rămâne mereu un dar gratuit. Deci, Domnul, în milostivirea sa, indică un drum care nu este cel al jertfelor rituale, ci mai degrabă al dreptății. Cultul este criticat nu pentru că este inutil în el însuși, ci pentru că, în loc să exprime convertirea, pretinde s-o înlocuiască; și astfel devine căutare a propriei dreptăți, creând convingerea înșelătoare că jertfele mântuiesc, nu milostivirea divină care iartă păcatul. Pentru a o înțelege: când unul este bolnav merge la medic; când unul se simte păcătos merge la Domnul. Dar dacă în loc să meargă la medic, merge la vrăjitor, nu se vindecă. De atâtea ori nu mergem la Domnul, ci preferăm să mergem pe drumuri greșite, căutând în afara Lui o justificare, o dreptate, o pace. Dumnezeu, spune profetul Isaia, nu primește sângele de tauri și de miei (v. 11), mai ales dacă ofranda este făcută cu mâini murdare de sângele fraților (v. 15). Dar mă gândesc la unii binefăcători ai Bisericii care vin cu ofranda – „Luați pentru Biserică oferta aceasta” – este rod al sângelui atâtor oameni exploatați, maltratați, făcuți sclavi cu munca rău plătită! Eu voi spune acestor oameni: „Vă rog, ia cu tine cecul tău, arde-l”. Poporul lui Dumnezeu, adică Biserica, nu are nevoie de bani murdari, are nevoie de inimi deschise la milostivirea lui Dumnezeu. Este necesar să ne apropiem de Dumnezeu cu mâini purificate, evitând răul și practicând binele și dreptatea. Ce frumos este cum termină profetul:

„Încetați să faceți răul!
Învățați să faceți binele,
căutați judecata,
îndreptați-l pe opresor,
faceți dreptate orfanului
și apărați-o pe văduvă!” (v. 16-17).

Gândiți-vă la atâția refugiați care debarcă în Europa și nu știu unde să meargă. Atunci, spune Domnul, păcatele, chiar dacă ar fi roșii, vor deveni albe ca zăpada, și albite ca lâna, și poporul se va putea hrăni din bunurile pământului și să trăiască în pace (v. 19).

Acesta este miracolul iertării pe care Dumnezeu, ca Tată, vrea s-o dăruiască poporului său. Milostivirea lui Dumnezeu este oferită tuturor și aceste cuvinte ale profetului valorează și astăzi pentru noi toți, chemați să trăim ca fii ai lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.03.2016
Publicarea pe acest sit: 03.03.2016
Etichete: , ,

Comments are closed