Audienţa generală de miercuri

Călătoria apostolică în Africa
miercuri, 2 decembrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În zilele trecute am făcut prima mea călătorie apostolică în Africa. Este frumoasă Africa! Îi aduc mulțumire Domnului pentru acest mare dar, care mi-a permis să vizitez trei țări: mai întâi Kenya, apoi Uganda și în sfârșit Republica Centrafricană. Exprim din nou recunoștința mea față de autoritățile civile și față de episcopii din aceste națiuni pentru că m-au primit și mulțumesc tuturor celor care în atâtea moduri au colaborat. Mulțumesc din inimă!

Kenya este o țară care reprezintă bine provocarea globală a epocii noastre: tutelarea creației reafirmând modelul de dezvoltare pentru ca să fie egală, inclusivă și sustenabilă. Toate acestea se pot întâlni în Nairobi, cel mai mare oraș din Africa orientală, unde conviețuiesc bogăția și mizeria: dar acesta este un scandal! Nu numai în Africa: și aici, peste tot. Conviețuirea dintre bogăție și mizerie este un scandal, este o rușine pentru omenire. La Nairobi are sediu chiar Oficiul Națiunilor Unite pentru Mediu, pe care l-am vizitat. În Kenya am întâlnit autoritățile și diplomații și chiar locuitorii dintr-un cartier popular; am întâlnit liderii diferitelor confesiuni creștine și ai celorlalte religii, preoții și consacrații, și i-am întâlnit pe tineri, atâția tineri! În fiecare ocazie am încurajat să se prețuiască marea bogăție a acelei țări: bogăție naturală și spirituală, constituită din resursele pământului, din noile generații și din valorile care formează înțelepciunea poporului. În acest context așa de dramatic actual am avut bucuria de a duce cuvântul de speranță al lui Isus: „Fiți tari în credință, nu vă fie frică”. Acesta era motoul vizitei. Un cuvânt care este trăit în fiecare zi de atâtea persoane umile și simple, cu demnitate nobilă; un cuvânt mărturisit în mod tragic și eroic de tinerii de la Universitatea Garissa, uciși la 2 aprilie pentru că erau creștini. Sângele lor este sămânță de pace și de fraternitate pentru Kenya, pentru Africa și pentru lumea întreagă.

Apoi, în Uganda vizita mea a avut loc sub semnul martirilor din acea țară, la 50 de ani de la canonizarea lor istorică, din partea fericitului Paul al VI-lea. pentru aceasta motoul era: „Îmi veți fi martori” (Fap 1,8). Un moto care presupune cuvintele imediat precedente: „Veți primi putere de la Duhul Sfânt”, pentru că Duhul este cel care însuflețește inima și mâinile discipolilor misionari. Și toată vizita în Uganda s-a desfășurat în fervoarea mărturiei însuflețite de Duhul Sfânt. Mărturie în sens explicit este slujirea cateheților, cărora le-am mulțumit și i-am încurajat pentru angajarea lor, care adesea implică și familiile lor. Mărturie este aceea a carității, pe care am atins-o cu mâna în Casa din Nalukolongo, dar în care sunt angajate atâtea comunități și asociații în slujirea celor mai săraci, a neputincioșilor, a bolnavilor. Mărturie este aceea a tinerilor care, în pofida dificultăților, păstrează darul speranței și încearcă să trăiască după Evanghelie și nu după lume, mergând împotriva curentului. Martori sunt preoții, consacrații și consacratele care reînnoiesc zi de zi „da”-ul lor total lui Cristos și se dedică slujirii poporului sfânt al lui Dumnezeu cu bucurie. Și există un alt grup de martori, dar voi vorbi mai târziu despre asta. Toată această mărturie multiformă, însuflețită de același Duh Sfânt, este plămadă pentru întreaga societate, așa cum demonstrează opera eficace îndeplinită în Uganda în lupta împotriva SIDA și în primirea refugiaților.

A treia etapă a călătoriei a fost în Republica Centrafricană, în inima geografică a continentului: chiar așa, este inima Africii. Această vizită era în realitate prima în intenția mea, pentru că țara aceea încearcă să iasă dintr-o perioadă foarte dificilă, de conflicte violente și atâta suferință în populație. Pentru aceasta am voit să deschid chiar acolo, la Bangui, cu o săptămână de anticipare, prima Poartă Sfântă a Jubileului Milostivii, ca semn de credință și de speranță pentru acel popor, și în mod simbolic pentru toate populațiile africane care au nevoie mai mare de răscumpărare și de întărire. Invitația lui Isus adresată discipolilor: „Să trecem pe malul celălalt” (Lc 8,22), era motoul pentru Centrafrica. „A trece pe malul celălalt”, în sens civil, înseamnă a lăsa în urmă războiul, diviziunile, mizeria, și a alege pacea, reconcilierea, dezvoltarea. Dar asta presupune o „trecere” care are loc în conștiințele, în atitudinile și în intențiile persoanelor. Și la acest nivel este decisiv aportul comunităților religioase. De aceea am întâlnit comunitățile evanghelice și comunitatea musulmană, împărtășind rugăciunea și angajarea pentru pace. Cu preoții și consacrații, dar și cu tinerii, am împărtășit bucuria de a simți că Domnul înviat este cu noi în barcă și El este cel care o conduce pe celălalt mal. Și în sfârșit, la ultima Liturghie, pe stadionul din Bangui, în sărbătoarea apostolului Andrei, am reînnoit angajamentul de a-l urma pe Isus, speranța noastră, pacea noastră, Fața Milostivirii divine. Acea ultimă Liturghie a fost minunată: era plină de tineri, un stadion de tineri! Dar peste jumătate din populația Republicii Centrafricane sunt minori, au mai puțin de 18 ani: o promisiune pentru a merge înainte!

Aș vrea să spun un cuvânt despre misionari. Bărbați și femei care au părăsit patria, totul… De tineri au plecat acolo, ducând o viață de atâta, atâta muncă, uneori dormind pe pământ. La un moment dat am găsit la Bangui o soră, era italiană. Se vedea că era bătrână: „Câți ani aveți?”, am întrebat-o. „81” – „Dar, nu-i așa de mult, cu doi ani mai mulți decât mine”. – Această soră era acolo de când avea 23-24 de ani: toată viața! Și ca ea, atâtea. Era cu o fetiță. Și fetița, în italiană, îi spunea: „Bunică”. Și sora mi-a spus: „Dar eu, chiar nu sunt de aici, din țara vecină, din Congo; dar am venit în canoe, cu această fetiță”. Așa sunt misionarii: curajoși. „Și ce faceți dumneavoastră, soră?” – „Eu sunt infirmieră și apoi am studiat un pic aici și am devenit obstetriciană și am asistat la nașterea a 3.280 de copii”. Așa mi-a spus. În întreagă viață pentru viață, pentru viața celorlalți. Și ca această soră există atâtea, atâtea: atâtea surori, atâția preoți, atâția călugări care își consumă viața pentru a-l vesti pe Isus Cristos.

Eu aș vrea să spun un cuvânt tinerilor. Dar, sunt puțini, pentru că, se pare că în Europa natalitatea este un lux: natalitate zero, natalitate 1%. Dar mă adresez tinerilor: gândiți-vă ce faceți cu viața voastră. Gândiți-vă la această soră și la atâtea ca ea, care și-au dat viața și atâtea surori care au murit, acolo. Misionaritatea nu înseamnă a face prozelitism: îmi spunea această soră că femeile musulmane merg la ele pentru că știu că surorile sunt infirmiere bune care le îngrijesc bine și nu fac cateheză pentru a le converti! Dau mărturie; apoi celui care vrea, fac cateheză. Dar mărturia: aceasta este marea misionaritate eroică a Bisericii. A-l vesti pe Isus Cristos cu propria viață! Eu mă adresez tinerilor: gândește-te ce vrei să faci cu viața ta. Este momentul de a te gândi și de a cere Domnului ca să te facă să simți voința sa. Dar a nu exclude, vă rog, această posibilitate de a deveni misionar, pentru a duce iubirea, umanitatea, credința în alte țări. Nu pentru a face prozelitism: nu. Prozelitismul îl fac aceia care caută un alt lucru. Credința se predică mai întâi cu mărturia și apoi cu cuvântul. Lent.

Să-l lăudăm împreună pe Domnul pentru acest pelerinaj în ținutul Africii, și să ne lăsăm conduși de cuvintele-cheie: „Fiți tari în credință, nu vă fie frică”; „Îmi veți fi martori”; „Să trecem pe malul celălalt”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.12.2015
Publicarea pe acest sit: 02.12.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns