Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 29.
Botezul: poarta speranței
miercuri, 2 august 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

A existat un timp în care bisericile erau orientate spre est. Se intra în edificiul sacru printr-o ușă deschisă spre occident și, mergând în navată, se îndrepta spre orient. Era un simbol important pentru omul antic, o alegorie care în decursul istoriei a decăzut progresiv. Noi oamenii din epoca modernă, mult mai puțin obișnuiți să percepem marile semne ale cosmosului, aproape niciodată nu ne dăm seama de un amănunt de acest gen. Occidentul este punctul cardinal al apusului, unde moare lumina. În schimb orientul este locul unde întunericul este învins de prima lumină a zorilor și ne amintește de Cristos, Soarele răsărit din înălțime la orizontul lumii (cf. Lc 1,78).

Vechile rituri ale Botezului prevedeau ca toți catecumenii să spună prima parte a mărturisirii lor de credință ținând privirea îndreptată spre occident. Și în acea poziție erau întrebați: „Vă lepădați de satana, de slujirea sa și de faptele sale?” – Și viitorii creștini repetau în cor: „Mă lepăd!”. Apoi se îndreptau spre absidă, în direcția orientului, unde se naște lumina, și candidații la Botez erau din nou întrebați: „Credeți în Dumnezeu Tată, Fiu și Duh Sfânt?”. Și de data asta răspundeau: „Cred!”.

În timpurile moderne s-a pierdut parțial fascinația acestui rit: am pierdut sensibilitatea față de limbajul cosmosului. Ne-a rămas desigur mărturisirea de credință, făcută după interogarea baptismală, care este proprie celebrării unor sacramente. Oricum ea rămâne intactă în semnificația sa. Ce înseamnă a fi creștini? Înseamnă a privi spre lumină, a continua să facem mărturisirea de credință în lumină, chiar și atunci când lumea este învăluită de noapte și de întuneric.

Creștinii nu sunt scutiți de întuneric, exterior și chiar interior. Nu trăiesc în afara lumii, însă, prin harul lui Cristos primit la Botez, sunt bărbați și femei „orientați”: nu cred în întunecime, ci în strălucirea zilei; nu sunt doborâți de noapte, ci speră în auroră; nu sunt înfrânți de moarte, ci tânjesc să învie; nu sunt doborâți de rău, pentru că se încred mereu în posibilitățile infinite ale binelui. Și aceasta este speranța noastră creștină. Lumina lui Isus, mântuirea pe care ne-o aduce Isus cu lumina sa care ne mântuiește de întuneric.

Noi suntem cei care cred că Dumnezeu este Tatăl: aceasta este lumina! Nu suntem orfani, avem un Tată și Tatăl nostru este Dumnezeu. Credem că Isus a coborât în mijlocul nostru, a mers în însăși viața noastră, făcându-se însoțitor mai ales al celor mai săraci și slabi: aceasta este lumina! Credem că Duhul Sfânt acționează fără încetare pentru binele omenirii și al lumii și chiar și durerile cele mai mari din istorie vor fi depășite: aceasta este speranța care ne trezește în fiecare dimineață! Credem că orice afect, orice prietenie, orice dorință bună, orice iubire, chiar și cele mai mici și neglijate, într-o zi își vor găsi împlinirea lor în Dumnezeu: aceasta este forța care ne determină să îmbrățișăm cu entuziasm viața noastră de toate zilele! Și aceasta este speranța noastră: să trăim în speranță și să trăim în lumină, în lumina lui Dumnezeu Tatăl, în lumina lui Isus Mântuitorul, în lumina Duhului Sfânt care ne determină să mergem înainte în viață.

Există apoi un alt semn foarte frumos din liturgia baptismală care ne amintește importanța luminii. La sfârșitul ritului, părinților – dacă este un copil – sau botezatului însuși – dacă este adult – este încredințată o lumânare, a cărei flacără este aprinsă de la lumânarea pascală. Este vorba despre marea lumânare care în noaptea de Paști intră în biserica întunecată complet, pentru a manifesta misterul Învierii lui Isus; de la acea lumânare toți aprind propria lumânare și transmit flacăra vecinilor: în acel semn există propagarea lentă a Învierii lui Isus în viețile tuturor creștinilor. Viața Bisericii – voi spune un cuvânt un pic puternic este contaminare de lumină. Cu cât avem mai multă lumină a lui Isus noi creștinii, cu cât există mai multă lumină a lui Isus în viața Bisericii, cu atât ea este mai vie. Viața Bisericii este contaminare de lumină.

Îndemnul cel mai frumos pe care putem să ni-l adresăm reciproc este acela de a ne aminti mereu de Botezul nostru. Eu aș vrea să vă întreb: câți dintre voi își amintesc de data propriului Botez? Nu răspundeți pentru că vreunul va simți rușine! Gândiți-vă și dacă nu vă amintiți data, astăzi aveți temele de făcut acasă: mergi la mama ta, la tatăl tău, la mătușa ta, la unchiul tău, la bunica ta, la bunicul tău și întreabă-i: „Care este data Botezului meu?”. Și nu o mai uita! Este clar? Veți face asta? Angajamentul de astăzi este să învățăm sau să ne amintim data Botezului, care este data renașterii, este data luminii, este data în care – îmi permit un cuvânt – în care am fost contaminați de lumina lui Cristos. Noi ne-am născut de două ori: prima la viața naturală, a doua, grație întâlnirii cu Cristos, în izvorul baptismal. Acolo am murit pentru moarte, ca să trăim ca fii ai lui Dumnezeu în această lume. Acolo am devenit umani cum nu ne-am imaginat vreodată. Iată pentru ce toți trebuie să răspândim parfumul Crismei, cu care am fost însemnați în ziua Botezului nostru. În noi trăiește și acționează Duhul lui Isus, primul născut dintre mulți frați, dintre toți cei care se opun inevitabilității întunericului și a morții.

Ce har atunci când un creștin devine cu adevărat un „cristo-for”, adică „purtător al lui Isus” în lume! Mai ales pentru cei care trec prin situații de doliu, de disperare, de întuneric și de ură. Și asta se înțelege din atâtea amănunte mici: din lumina pe care un creștin o păstrează în ochi, din substratul de seninătate care nu este atins nici măcar în zilele mai complicate, din voința de a reîncepe să se iubească și atunci când s-au experimentat multe dezamăgiri. În viitor, când se va scrie istoria zilelor noastre, ce se va spune despre noi? Că am fost capabili de speranță, sau că am pus lumina noastră sub obroc? Dacă vom fi fideli față de Botezul nostru, vom răspândi lumina speranței, Botezul este începutul speranței, acea speranță a lui Dumnezeu și vom putea transmite generațiilor viitoare motive de viață.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 02.08.2017
Publicarea pe acest sit: 02.08.2017
Etichete: ,

Comments are closed