Audienţa generală de miercuri

Unitatea creștinilor
miercuri, 19 ianuarie 2011

Iubiți frați și surori,

Celebrăm Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, în care toți cei care cred în Cristos sunt invitați să se unească în rugăciune pentru a mărturisi legătura profundă care există între ei și pentru a invoca darul comuniunii depline. Este providențial faptul că, în drumul pentru a construi unitatea, este pusă în centru rugăciunea: acest lucru ne amintește, încă o dată, că unitatea nu poate să fie produs simplu al acțiunii umane; ea este înainte de toate un dar al lui Dumnezeu, care comportă o creștere în comuniunea cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Conciliul al II-lea din Vatican spune: „Astfel de rugăciuni comune sunt, fără îndoială, un mijloc foarte eficace pentru a cere harul unității și constituie o expresie autentică a legăturilor care îi unesc încă pe catolici cu frații despărțiți: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20)” (Unitatis redintegratio, 8). Drumul spre unitatea vizibilă a tuturor creștinilor locuiește în rugăciune, pentru că în mod fundamental unitatea nu o „construim” noi, ci o „construiește” Dumnezeu, vine de la El, din Misterul trinitar, din unitatea Tatălui cu Fiul în dialogul de iubire care este Duhul Sfânt și angajarea noastră ecumenică trebuie să se deschidă la acțiunea divină, trebuie să devină invocare zilnică a ajutorului lui Dumnezeu. Biserica este a lui și nu a noastră.

Tema aleasă anul acesta pentru Săptămâna de Rugăciune face referință la experiența primei comunități creștine din Ierusalim, așa cum este descrisă de Faptele Apostolilor; am auzit textul: „Ei erau stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii și la rugăciune” (Fap 2,42). Trebuie să considerăm că deja în momentul Rusaliilor Duhul Sfânt coboară asupra unor persoane de limbă și cultură diferită: asta înseamnă că Biserica îi cuprinde încă de la începuturi pe oamenii de diferită proveniență și, totuși, tocmai pornind de la aceste diferențe, Duhul creează un singur trup. Rusaliile ca început al Bisericii marchează lărgirea Alianței lui Dumnezeu la toate creaturile, la toate popoarele și la toate timpurile, pentru ca întreaga creație să meargă spre adevăratul său obiectiv: să fie loc de unitate și de iubire. În textul citat din Faptele Apostolilor, patru caracteristici definesc prima comunitate creștină din Ierusalim ca loc de unitate și de iubire și sfântul Luca nu vrea să descrie numai un lucru din trecut. Ne oferă asta ca model, ca normă a Bisericii prezente, pentru că aceste patru caracteristici trebuie să constituie mereu viața Bisericii. Prima caracteristică, a fi unită și fermă în ascultarea învățăturii Apostolilor, apoi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii și în rugăciune. Așa cum am spus, aceste patru elemente sunt încă astăzi pilaștrii vieții oricărei comunități creștine și constituie și unicul fundament solid pe care trebuie înaintat în căutarea unității vizibile a Bisericii.

Înainte de toate avem ascultarea învățăturii Apostolilor, adică ascultarea mărturiei pe care ei o dau despre misiunea, viața, moartea și învierea Domnului. Este ceea ce Paul numește simplu „Evanghelie”. Primii creștini primeau Evanghelia din gura Apostolilor, erau uniți de ascultarea ei și de proclamarea ei, deoarece evanghelia, așa cum afirmă sfântul Paul, „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede” (Rom 1,16). Și astăzi, comunitatea credincioșilor recunoaște în referința la învățătura Apostolilor norma propriei credințe: orice efort pentru construirea unității între toți creștinii trece de aceea prin aprofundarea fidelității față de depositum fidei transmis nouă de Apostoli. Fermitatea în credință este fundamentul comuniunii noastre, este fundamentul unității creștine.

Al doilea element este comuniunea fraternă. În timpul primei comunități creștine, precum și în zilele noastre, aceasta este expresia cea mai tangibilă, mai ales pentru lumea externă, a unității dintre discipolii Domnului. Citim în Faptele Apostolilor că primii creștini aveau toate în comun și cine avea proprietăți și averi le vindea pentru a face parte celor nevoiași (cf. Fap 2,44-45). Această împărtășirea a propriilor averi a avut, în istoria Bisericii, modalități mereu noi de exprimare. Una dintre acestea, deosebită, este aceea a raporturilor de fraternitate și de prietenie construite între creștini de diferite confesiuni. Istoria mișcării ecumenice este marcată de dificultăți și incertitudini, dar este și o istorie de fraternitate, de cooperare și de împărtășire umană și spirituală, care a schimbat în măsură semnificativă relațiile dintre cei care cred în Domnul Isus: cu toții suntem angajați să continuăm pe acest drum. Deci, al doilea element, comuniunea, care este înainte de toate comuniune cu Dumnezeu prin credință; dar comuniunea cu Dumnezeu creează comuniunea dintre noi și se exprimă în mod necesar în acea comuniune concretă despre care vorbesc Faptele Apostolilor, adică împărtășirea. Nimănui în comunitatea creștină nu trebuie să-i fie foame, nu trebuie să fie sărac: aceasta este o obligație fundamentală. Comuniunea cu Dumnezeu, realizată drept comuniune fraternă, se exprimă, în concret, în angajarea socială, în caritatea creștină, în dreptate.

Al treilea element: în viața primei comunități din Ierusalim era esențial momentul frângerii pâinii, în care Domnul însuși se face prezent cu unicul sacrificiu al Crucii în dăruirea sa totală pentru viața prietenilor săi: „Acesta este trupul meu care se jertfește pentru voi… acesta este sângele meu… care se varsă pentru voi”. „Biserica trăiește din Euharistie. Acest adevăr nu exprimă numai o experiență zilnică de credință, ci cuprinde în sinteză nucleul misterului Bisericii” (Ioan Paul al II-lea,Ecclesia de Eucharistia, 1). Comuniunea cu sacrificiul lui Cristos este culmea unirii noastre cu Dumnezeu și de aceea reprezintă și plinătatea unității discipolilor lui Cristos, comuniunea deplină. În timpul acestei săptămâni de rugăciune pentru unitate este deosebit de vie mâhnirea datorită imposibilității de a sta la aceeași masă euharistică, semn că suntem încă departe de realizarea acelei unități pentru care s-a rugat Cristos. Această experiență dureroasă, care conferă și o dimensiune penitențială rugăciunii noastre, trebuie să devină motiv al unei angajări și mai generoase din partea tuturor pentru ca, fiind înlăturate piedicile din calea comuniunii depline, să vină ziua aceea în care va fi posibil să ne unim în jurul mesei Domnului, să frângem împreună pâinea euharistică și să bem din același potir.

În sfârșit, rugăciunea – sau așa cum spune sfântul Luca rugăciunile – este a patra caracteristică a Bisericii primare din Ierusalim descrisă în cartea Faptele Apostolilor. Rugăciunea este din totdeauna atitudinea constantă a discipolilor lui Cristos, ceea ce însoțește viața lor zilnică în ascultare față de voința lui Dumnezeu, așa cum ne atestă și cuvintele apostolului Paul, care le scrie tesalonicenilor în prima sa scrisoare: „Bucurați-vă întotdeauna! Rugați-vă fără încetare! Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate, căci aceasta este voința lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,16-18; cf. Ef6,18). Rugăciunea creștină, participare la rugăciunea lui Isus, este prin excelență experiență filială, așa cum ne atestă cuvintele din Tatăl Nostru, rugăciunea familiei – acel „noi” al fiilor lui Dumnezeu, al fraților și surorilor – care vorbește Tatălui comun. A fi în atitudine de rugăciune înseamnă de aceea și a ne deschide la fraternitate. Numai în acel „noi” putem spune Tatăl Nostru. Așadar, să ne deschidem la fraternitatea care derivă din faptul că suntem fii ai unicului Tată ceresc, și să fim dispuși la iertare și la reconciliere.

Iubiți frați și surori, ca discipoli ai Domnului avem o responsabilitate comună față de lume, trebuie să aducem o slujire comună: asemenea primei comunități creștine din Ierusalim, pornind de la ceea ce împărtășim deja, trebuie să oferim o mărturie puternică, bazată în mod spiritual și susținută de rațiune, despre unicul Dumnezeu care s-a revelat și ne vorbește în Cristos, pentru a fi purtători ai unui mesaj care să orienteze și să lumineze drumul omului din timpul nostru, adesea lipsit de puncte de referință clare și valabile. Așadar, este important a crește în fiecare zi în iubirea reciprocă, angajându-ne să depășim acele bariere care încă există între creștini; a simți că există o adevărată unitate interioară între toți cei care îl urmează pe Domnul; a colabora cât mai mult posibil, lucrând împreună asupra problemelor încă deschise; și mai ales a fi conștienți că în acest itinerar Domnul trebuie să ne asiste, trebuie să ne ajute încă mult, pentru că fără El, singuri, fără acel „a rămâne în El” nu putem face nimic (cf. In 15,5).

Dragi prieteni, încă o dată suntem adunați în rugăciune – îndeosebi în această săptămână – împreună cu toți cei care mărturisesc credința lor în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu: să perseverăm în rugăciune, să fim oameni ai rugăciunii, implorând de la Dumnezeu darul unității, pentru ca să se împlinească pentru lumea întreagă planul său de mântuire și de reconciliere. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.01.2011
Publicarea pe acest sit: 19.01.2011
Etichete: , ,

Lasă un răspuns