Audiența generală de miercuri

Familia – 23. Munca
miercuri, 19 august 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

După ce am reflectat asupra valorii sărbătorii în viața familiei, astăzi ne oprim asupra elementului complementar, care este cel al muncii. Ambele fac parte din planul creator al lui Dumnezeu, sărbătoarea și munca. Munca, se spune în mod obișnuit, este necesară pentru a menține familia, pentru a-i crește pe copii, pentru a asigura celor dragi o viață demnă. Despre o persoană serioasă, cinstită, lucrul cel mai frumos care se poate spune este: „Este un muncitor”, este chiar unul care muncește, este unul care în comunitate nu trăiește pe spatele altora. Există atâția argentinieni astăzi, am văzut, și voi spune cum spunem noi: „No vive de arriba”.

Și, de fapt, munca, în miile sale forme, începând de la cea casnică, are grijă și de binele comun. Și unde se învață acest stil de viață harnic? Înainte de toate se învață în familie. Familia educă la muncă prin exemplul părinților: tata și mama care muncesc pentru binele familiei și al societății. În Evanghelie, Sfânta Familie de la Nazaret apare ca o familie de muncitori, și însuși Isus este numit „fiul tâmplarului” (Mt 13,55) sau chiar „tâmplarul” (Mc 6,3). Și Sfântul Paul nu va înceta să îi avertizeze pe creștini: „Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). – Aceasta este o frumoasă rețetă pentru a slăbi, nu muncești, nu mănânci! – Apostolul se referă în mod explicit la spiritualismul fals al unora care, de fapt, trăiesc pe spatele fraților și surorilor lor „fără să facă nimic” (2Tes 3,11). Angajarea pentru muncă și viața spiritului, în concepția creștină, nu sunt deloc în contradicție între ele. Este important să înțelegem bine acest lucru! Rugăciunea și munca pot și trebuie să stea împreună în armonie, așa cum învață Sfântul Benedict. Lipsa muncii dăunează și spiritului, așa cum lipsa rugăciunii dăunează și activității practice.

A munci – repet, în mii de forme – este propriu persoanei umane. Exprimă demnitatea sa de a fi creată după chipul lui Dumnezeu. De aceea se spune că munca este sacră. Și de aceea gestionarea ocupației este o mare responsabilitate umană și socială, care nu poate să fie lăsată în mâinile câtorva sau descărcată pe o „piață” divinizată. A provoca o pierdere de locuri de muncă înseamnă a provoca o mare daună socială. Eu mă întristez când văd că sunt oameni fără muncă, ce nu găsesc de muncă și nu au demnitatea de a duce pâine acasă. Și mă bucur mult când văd că guvernanții fac toate eforturile pentru a găsi locuri de muncă și pentru a căuta ca toți să aibă o muncă. Munca este sacră, munca dă demnitate unei familii. Trebuie să ne rugăm pentru ca să nu lipsească munca într-o familie.

Așadar, și munca, asemenea sărbătorii, face parte din planul lui Dumnezeu Creatorul. În cartea Genezei, tema pământului drept casă-grădină, încredințată grijii și muncii omului (2,8.15), este anticipată cu un pasaj foarte emoționant: „Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul și cerul, nu era pe pământ nici o plantă a câmpului și nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era încă nici un om care să lucreze pământul. Un izvor ieșea din pământ și uda toată fața pământului” (2,4b-6a). Nu este romantism, este revelare a lui Dumnezeu; și noi avem responsabilitatea de a o înțelege și a o asimila până la capăt.

Enciclica Laudato si’, care propune o ecologie integrală, conține și acest mesaj: frumusețea pământului și demnitatea muncii sunt făcute pentru a fi unite. Merg împreună amândouă: pământul devine frumos atunci când este muncit de om. Când munca se dezlipește de alianța lui Dumnezeu cu bărbatul și femeia, când se desparte de calitățile lor spirituale, când este ostatecă numai logicii profitului și disprețuiește afectele vieții, deprimarea sufletului contaminează totul: și aerul, apa, iarba, hrana… Viața civilă se corupe și habitatul se strică. Și consecințele lovesc mai ales pe cei mai săraci și familiile mai sărace. Organizarea modernă a muncii arată uneori o tendință periculoasă de a considera familia o piedică, o povară, pentru productivitatea muncii. Însă să ne întrebăm: care productivitate? Și pentru cine? Așa-numitul „oraș inteligent” este fără îndoială bogat în servicii și în organizare; însă, de exemplu, este adesea ostil copiilor și bătrânilor.

Uneori cel care proiectează este interesat de gestionarea forței de muncă individuale, care trebuie asamblată și folosită sau rebutată în funcție de conveniența economică. Familia este un mare banc de probă. Când organizarea muncii o ține ostatecă, sau chiar îi împiedică drumul, atunci să fim siguri că societatea umană a început să muncească împotriva sieși!

Familiile creștine primesc de la această joncțiune o mare provocare și o mare misiune. Ele aduc pe teren fundamentalele creației lui Dumnezeu: identitatea și legătura bărbatului și a femeii, nașterea copiilor; munca ce face pământul familial și lumea locuibilă. Pierderea acestor fundamentale este o treabă foarte serioasă, și în casa comună sunt deja prea multe crăpături! Misiunea nu este ușoară. Uneori poate să li se pară asociațiilor de familii că sunt ca David în fața lui Goliat… dar știm cum s-a terminat provocarea aceea! Este nevoie de credință și de istețime. Dumnezeu să ne dea să primim cu bucurie și speranță chemarea Sa, în acest moment dificil al istoriei noastre, chemarea la muncă pentru a da demnitate nouă înșine și propriei familii.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.08.2015
Publicarea pe acest sit: 20.08.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns