Audienţa generală de miercuri

Despre semnificația Paștelui
miercuri, 19 aprilie 2006

Dragi frați și surori,

La începutul Audienței generale de astăzi care se desfășoară în atmosfera plină de bucurie a Paștelui, aș dori să mulțumesc împreună cu voi Domnului, care după ce m-a chemat exact acum un an să slujesc Biserica prin misiunea de Succesor al apostolului Petru, nu încetează să mă asiste cu ajutorul său de nelipsit. Cât de repede trece timpul! Deja a trecut un an de când, în mod cu totul neașteptat și surprinzător pentru mine, cardinalii reuniți în Conclav au vrut să mă aleagă pentru a-i urma regretatului și iubitului Slujitor al lui Dumnezeu, marele Papă, Ioan Paul al II-lea. Îmi amintesc cu emoție prima întâlnire pe care de la Loja centrală a Bazilicii am avut-o, imediat după sărmana mea alegere, cu credincioșii adunați chiar în această Piață. Mi-a rămas întipărită în minte și în inimă acea întâlnire cărora i-au urmat atâtea altele, care mi-au oferit posibilitatea de a experimenta cât de adevărat este ceea ce spusesem în decursul solemnei concelebrări prin care am început în mod solemn exercitarea ministerului petrin: „Simt vie conștiința de a nu trebui să port singur ceea ce în realitate nu aș putea niciodată să port de unul singur”. Și tot mai mult simt că de unul singur nu aș putea să duc această datorie, această misiune. Dar simt și cum voi o purtați împreună cu mine: astfel trăiesc într-o mare comuniune și împreună putem duce înainte misiunea Domnului. Îmi este un sprijin de neînlocuit ocrotirea cerească a lui Dumnezeu și a sfinților, și mă mângâie apropierea voastră, dragi prieteni, care nu permiteți să-mi lipsească darul îngăduinței voastre și al iubirii voastre. Mulțumesc din toată inima tuturor acelora care în diferite feluri îmi sunt aproape sau mă însoțesc de departe în mod spiritual prin afecțiunea și rugăciunea lor. Fiecăruia dintre voi vă cer să continuați să mă susțineți rugându-l pe Dumnezeu să-mi dea harul de a fi păstor blând și ferm al Bisericii sale.

Evanghelistul Ioan ne relatează că Isus chiar îndată după învierea sa i-a cerut lui Petru să aibă grijă de turma sa (cfr In 21,15.23). Cine și-ar fi putut atunci imagina, din punct de vedere uman vorbind, creșterea ce urma să o cunoască de-a lungul secolelor acel grup de ucenici ai Domnului? Petru împreună cu apostolii și apoi succesorii lor, mai întâi la Ierusalim și apoi până la marginile pământului, au răspândit plini de curaj mesajul evanghelic al cărui nucleu fundamental și care nu poate fi ignorat îl constituie Misterul pascal: pătimirea, moartea și învierea lui Cristos. Acesta este Misterul pe care Biserica îl celebrează la Paști, prelungindu-i ecoul de bucurie în zilele succesive; cântă aleluia pentru biruința lui Cristos asupra răului și a morții. „Celebrarea Paștelui la o anumită dată calendaristică – observă Papa Leon cel Mare – ne amintește de sărbătoarea veșnică ce depășește orice timp uman”. „Paștele actual – notează tot el – este umbra Paștelui viitor. Și tocmai din acest motiv îl celebrăm pentru a trece de la o sărbătoare anuală la o sărbătoare care va fi veșnică”. Bucuria acestor zile se extinde asupra întregului an liturgic și se reînnoiește într-un chip aparte duminica, zi dedicată amintirii învierii Domnului. În această zi, care este ca și „micul Paște” al fiecărei săptămâni, adunarea liturgică reunită pentru Sfânta Liturghie proclamă în Crez că Isus a înviat a treia zi, adăugând că noi așteptăm „învierea morților și viața veacului ce va veni”. Se indică în acest fel că evenimentul morții și învierii lui Cristos constituie centrul credinței noastre și pe vestirea acestui adevăr se clădește și crește Biserica. Sfântul Augustin ne amintește într-un mod foarte direct: „Să privim, preaiubiților, la Învierea lui Cristos: de fapt, după cum Pătimirea sa a însemnat vechea noastră viață, tot așa învierea sa este sacrament de viață nouă… Ai crezut, ai fost botezat: vechea viață este moartă, răstignită pe cruce, înmormântată în Botez. A fost îngropată cea veche în care ai trăit: să izvorască cea nouă. Trăiește bine: trăiește în așa fel încât să trăiești, pentru ca atunci când vei muri să nu mori” (Sermo Guelferb. 9,3).

Relatările evanghelice, care ne vorbesc despre cel înviat, se încheie de obieci cu invitația de a depăși orice îndoială, de a confrunta evenimentul cu Scripturile, de a anunța că Isus, dincolo de moarte, este cel veșnic viu, izvor de viață nouă pentru toți cei care cred. Așa se petrece, de exemplu, în cazul Mariei Magdalena (cfr In 20,11-18), care descoperă mormântul deschis și gol, și imediat se teme că trupul Domnului a fost luat. Domnul atunci o cheamă pe nume, și în acel moment se realizează în ea o mare schimbare: neliniștea și descumpănirea se schimbă în bucurie și entuziasm. În grabă ea se îndreaptă spre Apostoli și le vestește: „L-am văzut pe Domnul” (In 20,18). Iată: cine îl întâlnește pe Isus înviat este transformat în interior; nu poate fi „văzut” cel Înviat fără „a crede” în el. Să-l rugăm ca el să ne strige pe fiecare dintre noi pe nume și astfel să ne schimbe, deschizându-ne spre „viziunea” credinței. Credința se naște din întâlnirea personală cu Cristos înviat, și devine avânt plin de curaj și de libertate care te face să strigi tuturor oamenilor: Isus a înviat și trăiește pentru totdeauna. Aceasta este misiunea ucenicilor Domnului din orice timp precum și din vremea noastră. „Dacă ați înviat împreună cu Cristos – ne îndeamnă sfântul Paul – căutați cele de sus… cugetați la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-2). Acest lucru nu vrea să spună că trebuie să ne îndepărtăm de datoriile zilnice, să fim dezinteresați de realitățile pământești: înseamnă mai degrabă că trebuie să reînsuflețim orice activitate umană cu o respirație supranaturală, înseamnă a ne face vestitori și martori bucuroși ai învierii lui Cristos, cel viu în veșnicie (cfr In 20,25; Lc 24,33-34).

Dragi frați și surori, în Paștele Fiului său unul născut Dumnezeu ni se descoperă pe deplin pe El însuși, puterea sa victorioasă asupra puterilor morții, puterea Iubirii trinitare. Fecioara Maria, care a fost intim asociată pătimirii, morții și învierii Fiului și la picioarele Crucii a devenit Mama tuturor celor care cred, să ne ajute să înțelegem acest mister al iubrii care schimbă inimile și să ne facă să gustăm pe deplin bucuria pascală, pentru a putea apoi să o purtăm la rândul nostru bărbaților și femeilor din mileniul al treilea.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Paul Butnaru
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 19.04.2006
Publicarea pe acest sit: 19.04.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns