Audienţa generală de miercuri

Familia – 8. Copiii (I)
miercuri, 18 martie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

După ce am trecut în revistă diferitele figuri ale vieții familiale – mamă, tată, copii, frați, bunici – aș vrea să închei acest prim grup de cateheze despre familie vorbind despre copii. Voi face asta în două momente: astăzi mă voi opri asupra marelui dar care sunt copiii pentru omenire – este adevărat ei sunt un mare dar pentru omenire, dar sunt și marii excluși pentru că nici măcar nu sunt lăsați să se nască – și în curând mă voi opri asupra câtorva răni care din păcate fac rău copilăriei. Îmi vin în minte copiii mulți pe care i-am întâlnit în timpul ultimei mele călătorii în Asia: plini de viață, de entuziasm și, pe de altă parte, văd că în lume mulți dintre ei trăiesc în condiții nedemne… De fapt, după modul în care sunt tratați copiii se poate judeca societatea, dar nu numai moral, ci și sociologic, dacă este o societate liberă sau o societate sclavă a intereselor internaționale.

Mai întâi, copiii ne amintesc că toți, în primii ani ai vieții, am fost total dependenți de îngrijirile și de bunăvoința altora. Și Fiul lui Dumnezeu nu a evitat această trecere. Este misterul pe care îl contemplăm în fiecare an, la Crăciun. Ieslea este icoana care ne comunică această realitate în modul cel mai simplu și direct. Dar este curios: lui Dumnezeu nu îi este greu să se facă înțeles de copii și copiii nu au probleme să îl înțeleagă pe Dumnezeu. Nu întâmplător în Evanghelie există câteva cuvinte foarte frumoase și puternice ale lui Isus despre cei „mici”. Acest termen „mici” indică toate persoanele care depind de ajutorul celorlalți și îndeosebi copiii. De exemplu, Isus spune: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici” (Mt 11,25). De asemenea: „Aveți grijă să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mai mici, căci vă spun că îngerii lor în ceruri privesc mereu fața Tatălui meu care este în ceruri” (Mt 18,10).

Așadar, copiii sunt în ei înșiși o bogăție pentru omenire și pentru Biserică, pentru că ne amintesc constant de condiția necesară pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu: aceea de a nu ne considera autosuficienți, ci persoane care au nevoie de ajutor, de iubire, de iertare. Și toți, toți avem nevoie de ajutor, de iubire și de iertare!

Copiii ne amintesc un alt lucru frumos; ne amintesc că suntem mereu fii: chiar dacă unul devine adult, sau bătrân, chiar dacă devine părinte, dacă ocupă un post de responsabilitate, dedesubt la toate acestea rămâne identitatea de fiu. Toți suntem fii. Și acest lucru ne duce mereu la faptul că viața nu ne-am dat-o noi, ci am primit-o. Marele dar al vieții este primul cadou pe care l-am primit. Uneori riscăm să trăim uitând de asta, ca și cum am fi noi stăpânii existenței noastre, și în schimb suntem în mod radical dependenți. În realitate, este motiv de mare bucurie să simțim că în orice vârstă a vieții, în orice situație, în orice condiție socială, suntem și rămânem fii. Acesta este mesajul principal pe care ni-l dau copiii, cu însăși prezența lor: numai cu prezența ne amintesc că noi toți și fiecare dintre noi suntem fii.

Dar există atâtea daruri, atâtea bogății pe care copiii le aduc omenirii. Amintim numai câteva. Aduc modul lor de a vedea realitatea, cu o privire încrezătoare și curată. Copilul are o încredere spontană în tata și în mama; are o încredere spontană în Dumnezeu, în Isus, în Sfânta Fecioară Maria. În același timp, privirea sa interioară este curată, încă nepoluată de răutate, de duplicități, de „încrustările” vieții care împietresc inima. Știm că și copiii au păcatul strămoșesc, că au egoismele lor, dar păstrează o puritate și o simplitate interioară. Însă copiii nu sunt diplomatici: spun ceea ce simt, spun ceea ce văd, direct. Și de atâtea ori îi pun în dificultate pe părinți, spunând în fața altor persoane: „Acest lucru nu îmi place pentru că e urât”. Însă copiii spun ceea ce văd, nu sunt persoane duplicitare, încă nu au învățat acea știință a duplicității pe care noi adulții din păcate am învățat-o.

În afară de aceasta copiii – în simplitatea lor interioară – aduc cu ei capacitatea de a primi și de a da duioșie. Duioșie înseamnă a avea o inimă „de carne” și nu „de piatră”, așa cum spune Biblia (cf. Ez 36,26). Duioșia este și poezie: înseamnă „a simți” lucrurile și evenimentele, nu a le trata ca simple obiecte, numai pentru a le folosi, pentru că folosesc… Copiii au capacitatea de a zâmbi și de a plânge. Unii, când îi iau ca să îi îmbrățișez, zâmbesc; alții mă văd îmbrăcat în alb și cred că eu sunt medicul și că vin să le fac vaccinul, și plâng… dar spontan! Copiii sunt așa: zâmbesc și plâng, două lucruri care în noi cei mari adesea „se blochează”, nu mai suntem capabili… De atâtea ori zâmbetul nostru devine un zâmbet de carton, un lucru fără viață, un zâmbet care nu este viu, chiar un zâmbet artificial, de clovn. Copiii zâmbesc spontan și plâng spontan. Depinde mereu de inimă și adesea inima noastră se blochează și pierde această capacitate de a zâmbi, de a plânge. Și atunci copiii pot să ne învețe din nou să zâmbim și să plângem. Dar, noi înșine, trebuie să ne întrebăm: eu zâmbesc spontan, cu prospețime, cu iubire sau zâmbetul meu este artificial? Eu mai plâng sau am pierdut capacitatea de a plânge? Două întrebări foarte umane care ne învață copiii. Pentru toate aceste motive Isus îi invită pe discipolii săi să „devină asemenea copiilor”, pentru că „a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (cf. Mt 18,3; Mc 10,14).

Iubiți frați și surori, copiii aduc viață, veselie, speranță, și necazuri. Dar, așa este viața. Desigur aduc și preocupări și uneori atâtea probleme; dar este mai bună o societate cu aceste preocupări și cu aceste probleme, decât o societate tristă și cenușie pentru că a rămas fără copii! Și când vedem că nivelul de nașteri dintr-o societate ajunge abia la unu la sută, putem spune că această societate este tristă, este cenușie pentru că a rămas fără copii.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.03.2015
Publicarea pe acest sit: 18.03.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns