Audienţa generală de miercuri

Petru pescarul
miercuri, 17 mai 2006

Dragi frați și surori,

Prin noua serie de cateheze am căutat înainte de toate să înțelegem mai bine ce anume este Biserica, care este intenția Domnului în ce privește această nouă familie a sa. Apoi am arătat că Biserica există în persoane. Și am văzut că Domnul a încredințat această nouă realitate, Biserica, celor doisprezece apostoli. Acum dorim să îi vedem pe rând, pentru a înțelege ce înseamnă a trăi în Biserică, ce înseamnă a-l urma pe Cristos. Să începem cu sfântul Petru.

După Isus, Petru este personajul cel mai cunoscut și citat în scrierile neo-testamentare: este menționat de 154 de ori cu supranumele de Petros, „piatră”, care este traducerea greacă a numelui aramaic conferit de Isus, Kefa, menționat de 9 ori, mai ales în scrisorile lui Paul; trebuie adăugat apoi numele frecvent de Simon (de 75 de ori), care este forma grecească a numelui său original ebraic de Simeon (de 2 ori: Fapte 15,14; 2Petru 1,1). Fiul lui Ioan (cf. Ioan 1,42) sau, în forma aramaică, bar-Jona, fiul lui Iona (cf. Matei 16,17), Simon era din Betsaida (cf. Ioan 1,44), o localitate aflată pe țărmul de est al Mării Galileei, din care mai proveneau și Filip, și evident Andrei, fratele lui Simon. Vorbirea sa trăda accentul galilean. Era pescar, ca și fratele său: cu familia lui Zebedeu, tatăl lui Iacob și Ioan, conducea o mica întreprindere de pescuit pe lacul Genezaret (cf. Luca 5,10). Se bucura de aceea, probabil, de o anumită bunăstare economică și era animat de un sincer interes religios, de dorința de Dumnezeu – el dorea ca Dumnezeu să intervină în lume – o dorință care l-a împins să se ducă cu fratele său până în Iudeea, pentru a urma predica lui Ioan Botezatorul (cf. Ioan 1,35-42).

Era un evreu credincios și practicant, încrezător în prezența activă a lui Dumnezeu în istoria poporului său, și îndurerat de a nu vedea o acțiune în forță în împrejurările în care se găsea ca martor. Era căsătorit, iar soacra, vindecată într-o zi de Isus, trăia în orașul Cafarnaum, în casa în care chiar Simon poposea când se afla în oraș (cf. Matei 8,14ss, Marcu 1,29ss, Luca 4,38ss). Recentele săpături arheologice au permis să se aducă la lumină, de sub pavimentul mozaical octogonal al unei mici biserici bizantine, urmele unei biserici mai vechi amenajata în acea casă, după cum atestau desene cu invocații către Petru. Evangheliile ne informează că Petru este unul dintre primii 4 discipoli ai Nazarineanului (cf. Luca 5,1-11) la care se adaugă un al cincilea, după obiceiul fiecărui rabin de a avea 5 discipoli (cf. Luca 5,27, chemarea lui Levi). Când Isus va trece de la 5 la 12 discipoli (Luca 9,1-6), va fi clară noutatea misiunii sale: El nu este unul dintre atâția rabini, ci a venit pentru a aduna Israelul escatologic, simbolizat de numărul 12, câte erau triburile lui Israel.

Simon apare în Evanghelii cu un caracter hotărât și impulsiv; vrea să-și impună cauza chiar cu forța (de amintit episodul din Grădina Măslinilor, cf. Ioan 18,10ss). În același este timp naiv și temător, dar cu toate acestea, onest până la părerea de rău cea mai sinceră (cf. Matei 26,75) Evangheliile concordă în a urma pas cu pas itinerarul său spiritual. Punctul de plecare este chemarea din partea lui Isus. Aceasta se întâmplă într-o zi oarecare în timp ce Petru e ocupat cu munca de pescar. Isus se afla aproape de lacul Genezaret, și mulțimea se afla în jurul său pentru a-l asculta. Numărul mare de ascultători crea o anumită lipsă de comunicare. Învățătorul vede 2 bărci acostate la mal. Pescarii sunt coborâți din ele să își coasă plasele. El le cere atunci acordul de a se urca în barcă, pe cea a lui Simon, și îl roagă să se îndepărteze de țărm. Așezat pe o catedra improvizată, începe să învețe mulțimile din barcă (cf. Luca 5,1-3). Și astfel, barca lui Petru devine catedra lui Isus. Când a terminat de vorbit, îi spune lui Simon: „Ieșiți în larg și aruncați plasele pentru pescuit”. Simon îi răspunde: „Învățătorule, am obosit toată noaptea și nu am prins aproape nimic, dar după cuvântul tău vom arunca plasele” (Luca 5,4-5).

Isus, care era tâmplar, nu era expert la pescuit: cu toate acestea Simon pescarul se încrede în acest Învățător care nu îi dă răspunsuri, ci îl invită să aibă încredere. Reacțiile sale în fața pescuirii minunate sunt cele de uluire și neliniște: „Doamne, îndepărtează-te de la mine, căci sunt un păcătos” (Luca 5,8). Isus îi răspunde invitându-l să aibă încredere și să se deschidă la un proiect care depășește orice perspectivă a sa: „Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni” (Luca 5,10). Petru nu putea încă să-și imagineze că într-o zi va sosi la Roma, și va fi aici pescar de oameni pentru Domnul. El acceptă aceasta invitație surprinzătoare de a se lăsa implicat în această mare aventură: e generos, se recunoaște limitat, dar crede în cel care îl cheamă. Spune da – un da curajos și generos -, și devine discipolul lui Cristos.

Un alt moment semnificativ în drumul său spiritual, Petru îl va trăi în Cezareea lui Filip, când Isus le pune discipolilor o întrebare precisă: „Cine spune lumea că sunt eu?” (Marcu 8,27). Lui Isus însă nu îi ajunge numai răspunsul lumii. De la cel care a acceptat să aibă o relație personală cu El, vrea o luare de poziție personală. De aceea Isus întreabă: „Dar voi cine spuneți că sunt eu?” (Marcu 8,29). Petru este acela care răspunde în numele tuturor: „Tu ești Cristos” (ibid.), adică Mesia. Acest răspuns al lui Petru, care nu vine „din carnea și din sângele” lui, ci i-a fost dat de Tatăl care este în cer (cf. Matei 16,17), poartă în sine viitoarea mărturisire de credință a Bisericii. Petru nu înțelesese încă conținutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, noul sens al acestui cuvânt: Mesia. O demonstrează puțin după aceea, lăsând să se înțeleagă că Mesia din visele sale e foarte diferit de adevăratul proiect al lui Dumnezeu. În fața vestirii patimii, se scandalizează și protestează, trezind reacția vie a lui Isus (cf. Marcu 9,32-33). Petru vrea un Mesia „om-divin”, care împlinește așteptările poporului, impunându-le tuturor puterea sa: și chiar dorința noastră ca Domnul să își impună puterea și să transforme imediat lumea. Isus se prezintă ca „Dumnezeu uman”, slujitorul lui Dumnezeu, care răstoarnă așteptările mulțimii, pretinzând un drum de umilință și de suferință. Este marea alternativă, pe care și noi trebuie să o învățăm din nou: acordăm întâietate propriilor așteptări, respingându-l pe Isus, sau îl primim pe Isus în adevărul misiunii sale și lăsăm deoparte așteptările prea umane. Petru – impulsiv cum este – nu ezită să îl ia deoparte pe Isus și să îl mustre. Răspunsul lui Isus face să clatine toate așteptările sale false, în timp ce îl recheamă la convertire și la a-l urma: „Pleacă din fața mea satană! Pentru că tu nu gândești așa cum gândește Dumnezeu, ci cum gândesc oamenii” (Marcu 8,33). Nu îmi indica tu calea, Eu merg pe calea mea și tu mergi din nou în spatele meu.

Petru învață astfel ce înseamnă într-adevăr a-l urma pe Isus. Este a doua chemare a sa, analogă cu aceea a lui Avraam din Geneză 22, după cea din Geneză 12: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze. Pentru că cel care va vrea să-și salveze viața, o va pierde; dar cel care-și dă viața pentru mine și pentru evanghelie, o va salva” (Marcu 8,34-35). Este legea exigentă a urmării lui Cristos: trebuie să știi să renunți, dacă e necesar, la lumea întreagă, pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezența lui Dumnezeu în lume (cf. Marcu 8,36-37). Chiar dacă cu greu, Petru primește invitația și își continuă drumul pe urmele Învățătorului.

Consider că toate aceste diferite convertiri ale sfântului Petru și întreaga sa figură sunt o mare mângâiere și o mare învățătură pentru noi. Și noi avem dorința de Dumnezeu, și noi dorim să fim generoși, dar și noi ne așteptăm ca Dumnezeu să fie puternic în lume și să transforme imediat lumea conform ideilor noastre, conform nevoilor pe care noi le vedem. Dumnezeu alege o altă cale. Dumnezeu alege calea transformării inimilor în suferință și în umilință. Și noi, ca și Petru, trebuie să ne convertim din nou. Trebuie să îl urmăm pe Isus și nu să mergem înaintea lui: El este acela care ne arată calea. Astfel, Petru ne spune: tu crezi că ai rețeta cu care trebuie să transformi creștinismul, dar Dumnezeu este cel care cunoaște calea. Domnul este cel care îmi spune mie, care îți spune ție: urmează-mă! Și trebuie să avem curajul și umilința de a-l urma pe Isus, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Andrei Dăscălașu și pr. Daniel Medveș
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 17.05.2006
Publicarea pe acest sit: 22.05.2006
Etichete: ,

Lasă un răspuns