Audienţa generală de miercuri

Familia – 1. Nazaret
miercuri, 17 decembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Sinodul Episcopilor despre Familie, abia celebrat, a fost prima etapă a unui drum care se va încheia în octombrie anul viitor cu celebrarea unei alte Adunări despre tema „Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lume”. Rugăciunea și reflecția care trebuie să însoțească acest drum implică întregul popor al lui Dumnezeu. Aș vrea ca și aceste meditații obișnuite din audiențele de miercuri să se insereze în acest drum comun. De aceea am decis să reflectez cu voi, în acest an, chiar despre familie, despre acest mare dar pe care Domnul l-a oferit lumii încă de la început, când a conferit lui Adam și Eva misiunea de a se înmulți și de a umple pământul (cf. Gen 1,28). Acel dar pe care Isus l-a confirmat și l-a pecetluit în evanghelia Sa.

Apropierea Crăciunului aprinde asupra acestui mister o mare lumină. Întruparea Fiului lui Dumnezeu deschide un nou început în istoria universală a bărbatului și a femeii. Și acest nou început are loc în sânul unei familii, la Nazaret. Isus s-a născut într-o familie. El putea să vină în mod spectaculos, sau ca un războinic, un împărat… Nu, nu: vine ca un copil de familie, într-o familie. Acest lucru este important: a privi în iesle această scenă atât de frumoasă.

Dumnezeu a ales să se nască într-o familie umană, pe care a format-o El însuși. El a format-o într-un sat rătăcit din periferia Imperiului Roman. Nu la Roma, care era capitala Imperiului, nu într-o mare cetate, ci într-o periferie aproape invizibilă, mai mult, destul de răufamată. Amintesc asta și Evangheliile, aproape ca un mod de a spune: „Poate veni ceva bun din Nazaret?” (In 1,46). Probabil, în multe părți ale lumii, noi înșine mai vorbim așa, când auzim numele vreunui loc periferic al unui mare oraș. Ei bine, chiar de acolo, din acea periferie a marelui Imperiu, a început istoria cea mai sfântă și cea mai bună, aceea a lui Isus între oameni! Și acolo se afla această familie.

Isus a rămas în acea periferie timp de treizeci de ani. Evanghelistul Luca rezumă această perioadă astfel: Isus „era supus lor [adică lui Maria și lui Iosif]”. Și cineva ar putea spune: „Dar acest Dumnezeu care vine să ne mântuiască, a pierdut treizeci de ani acolo, în acea periferie răufamată?” A pierdut treizeci de ani! El a voit aceasta. Drumul lui Isus era în acea familie. „Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (2,51-52). Nu se vorbește despre minuni sau vindecări, despre predici – nu a făcut nici una în acel timp – despre mulțimi care aleargă la El; la Nazaret totul pare să se petreacă „normal”, conform obiceiurilor unei familii israelite evlavioase și harnice: se lucra, mama gătea, făcea toate treburile din casă, cămășile le călca… toate treburi de mamă. Tata, tâmplar, lucra, îl învăța pe fiu să lucreze. Treizeci de ani. „Dar ce risipă, părinte!” Căile lui Dumnezeu sunt misterioase. Dar ceea ce era important acolo era familia! Și ea nu era o risipă! Erau mari sfinți: Maria, femeia cea mai sfântă, neprihănită, și Iosif, omul cel mai drept… Familia.

Cu siguranță am fi înduioșați de relatarea despre modul în care Isus adolescent înfrunta întâlnirile comunității religioase și obligațiile vieții sociale; dacă am cunoaște cum, ca muncitor tânăr, lucra cu Iosif; și apoi modul său de a participa la ascultarea Scripturilor, la rugăciunea psalmilor și în atâtea alte obiceiuri din viața zilnică. Evangheliile, în sobrietatea lor, nu prezintă nimic cu privire la adolescența lui Isus și lasă această misiune meditației noastre afectuoase. Arta, literatura, muzica au parcurs această cale a imaginației. Cu siguranță, nu ne este greu să ne imaginăm cât ar putea să învețe mamele din grijile Mariei față de Fiul ei! Și cât ar putea să scoată tații din exemplul lui Iosif, bărbat drept, care și-a dedicat viața ca să susțină și să apere pruncul și soția – familia sa – în momentele dificile! Ca să nu spunem cât ar putea copiii să fie încurajați de Isus adolescent ca să înțeleagă necesitatea și frumusețea de a cultiva vocația lor cea mai profundă și de a visa la lucruri mărețe! Și Isus a cultivat în acei treizeci de ani vocația sa pentru care Tatăl l-a trimis. Și Isus niciodată, în acel timp, nu s-a descurajat, ci a crescut în curaj pentru a merge înainte cu misiunea Sa.

Fiecare familie creștină – așa cum au făcut Maria și Iosif – poate înainte de toate să îl primească pe Isus, să îl asculte, să vorbească cu El, să îl păzească, să îl ocrotească, să crească împreună cu El; și astfel să îmbunătățească lumea. Să facem spațiu Domnului în inima noastră și în zilele noastre. Așa au făcut și Maria și Iosif și nu a fost ușor: câte dificultăți au trebuit să depășească! Nu era o familie prefăcută, nu era o familie ireală. Familia din Nazaret ne angajează să redescoperim vocația și misiunea familiei, a fiecărei familii. Și, așa cum s-a întâmplat în acei treizeci de ani la Nazaret, tot așa se poate întâmpla și pentru noi: să facem să devină normală iubirea și nu ura, să facem să devină obișnuit ajutorul reciproc, nu indiferența sau dușmănia. Așadar nu este o întâmplare că „Nazaret” înseamnă „Cea care păstrează”, ca Maria, care – spune Evanghelia – „păstra toate acestea în inima ei” (cf. Lc 2,19.51). De atunci, de fiecare dată când există o familie care păstrează acest mister, fie ea și la periferia lumii, misterul Fiului lui Dumnezeu, misterul lui Isus care vine să ne mântuiască, este în acțiune. Și vine pentru a mântui lumea. Și aceasta este marea misiune a familiei: să îi facă loc lui Isus care vine, să îl primească pe Isus în familie, în persoana copiilor, a soțului, a soției, a bunicilor… Isus este acolo. A-l primi acolo, pentru ca să crească spiritual în acea familie. Fie ca Domnul să ne dea acest har în aceste ultime zile înainte de Crăciun. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.12.2014
Publicarea pe acest sit: 18.12.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns