Audiența generală de miercuri

26. Milostivirea instrument de comuniune (cf. Mt 14,13-21)
miercuri, 17 august 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi vream să reflectăm asupra minunii înmulțirii pâinilor. La începutul relatării pe care o face Matei (cf. 14,13-21), Isus tocmai a primit vestea despre moartea lui Ioan Botezătorul și cu o barcă traversează lacul în căutarea unui „loc pustiu, deoparte” (v. 13). Însă oamenii înțeleg și merg înaintea lui pe jos așa încât „Coborând, a văzut o mare mulțime, i s-a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii” (v. 14). Așa era Isus: mereu cu mila, mereu gândindu-se la alții. Impresionează determinarea oamenilor, care se tem să fie lăsați singuri, ca părăsiți. După ce a murit Ioan Botezătorul, profet carismatic, se încredințează lui Isus, despre care însuși Ioan a spus: „Cel care vine după mine este mai puternic decât mine” (Mt 3,11). Astfel mulțimea îl urmează peste tot, pentru a-l asculta și pentru a aduce bolnavii la El. Și văzând Isus asta se înduioșează. Isus nu este rece, nu are o inimă rece. Isus este capabil să se înduioșeze. Pe de o parte, El se simte legat de această mulțime și nu vrea ca ea să plece; pe de altă parte, are nevoie de momente de singurătate, de rugăciune, cu Tatăl. De atâtea ori petrece noaptea rugându-se cu Tatăl său.

Așadar, și în acea zi Învățătorul s-a dedicat oamenilor. Mila sa nu este un sentiment vag; în schimb arată toată forța voinței sale de a fi aproape de noi și de a ne mântui. Ne iubește așa de mult Isus și vrea să fie aproape de noi.

La lăsarea serii, Isus se preocupă să dea de mâncare tuturor acelor persoane, obosite și înfometate și se îngrijește de cei care-l urmează. Și vrea să-i implice în asta și pe discipolii săi. De fapt le spune: „Dați-le voi să mănânce” (v. 16). Și le-a demonstrat că puținele pâini și pești pe care le aveau, cu forța credinței și a rugăciunii, puteau să fie împărtășite pentru toți acei oameni. Isus face o minune, dar este minunea credinței, a rugăciunii, provocată de milă și de iubire. Astfel Isus „a frânt pâinile și le-a dat discipolilor, iar discipolii mulțimilor” (v. 19(. Domnul vine în întâmpinarea necesităților oamenilor, dar vrea să ne facă pe fiecare dintre noi părtaș de mila sa.

Acum să ne oprim asupra gestului de binecuvântare al lui Isus: El „a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat privirea spre cer, a mulțumit, a frânt pâinile și le-a dat” (v. 19). Așa cum se vede, sunt aceleași semne pe care Isus le-a săvârșit la Ultima Cină; și sunt aceleași pe care fiecare preot le săvârșește atunci când celebrează Sfânta Euharistie. Comunitatea creștină se naște și se renaște încontinuu din această comuniune euharistică. De aceea a trăi comuniunea cu Cristos este cu totul altceva decât a rămâne pasivi și a ne înstrăina de viața zilnică, dimpotrivă, tot mai mult ne inserează în relația cu bărbații și femeile din timpul nostru, pentru a le oferi lor semnul concret al milostivirii și al atenției lui Cristos. În timp ce ne hrănește cu Cristos, Euharistia pe care o celebrăm ne transformă puțin câte puțin și pe noi în trup al lui Cristos și hrană spirituală pentru frați. Isus vrea să ajungă la toți, pentru a duce tuturor iubirea lui Dumnezeu. Pentru aceasta îl face pe fiecare credincios slujitor al milostivirii. Isus a văzut mulțimea, a simțit milă față de ea și a înmulțit pâinile; astfel face același lucru cu Euharistia. Și noi credincioșii care primim această pâine euharistică suntem determinați de Isus să ducem această slujire celorlalți, cu aceeași milă a sa. Acesta este parcursul.

Relatarea înmulțirii pâinilor și peștilor se încheie cu constatarea că toți s-au săturat și cu adunarea firimiturilor care au rămas (cf. v. 20). Când Isus cu mila sa și iubirea sa ne dă un har, ne iartă păcatele, ne îmbrățișează, ne iubește, nu face lucrurile pe jumătate, ci complet. Așa cum s-a întâmplat aici: toți s-au săturat. Isus umple inima noastră și viața noastră cu iubirea sa, cu iertarea sa, cu mila sa. Așadar Isus a permis discipolilor săi să execute porunca sa. În acest mod ei cunosc drumul care trebuie parcurs: a sătura poporul și a-l ține unit; adică a fi în slujba vieții și a comuniunii. Așadar să-l invocăm pe Domnul pentru ca să facă mereu Biserica sa capabilă de această sfântă slujire și pentru ca fiecare dintre noi să poată fi instrument de comuniune în propria familie, la locul de muncă, în parohie și în grupurile de apartenență, un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu vrea să lase pe nimeni în singurătate și în nevoie, pentru ca să coboare comuniunea și pacea printre oameni și comuniunea oamenilor cu Dumnezeu, pentru că această comuniune este viață pentru toți.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.08.2016
Publicarea pe acest sit: 17.08.2016
Etichete: , ,

Comments are closed