Audienţa generală de miercuri

Despre Maria
miercuri, 17 august 2011

Iubiți frați și surori,

Încă suntem în lumina Sărbătorii Mariei Ridicate la cer, care – așa cum am spus – este o Sărbătoare a speranței. Maria a ajuns în Paradis și aceasta este destinația noastră: noi toți putem ajunge în Paradis. Problema este: cum. Maria a ajuns acolo; Ea – spune Evanghelia – este „Cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (Lc 1,45). Deci Maria a crezut, s-a încredințat lui Dumnezeu, a intrat cu voința ei în voința Domnului și astfel era tocmai pe calea cea mai directă, pe drumul spre Paradis. A crede, a se încredința Domnului, a intra în voința sa: aceasta este adresa esențială.

Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre tot acest drum al credinței, ci numai despre un mic aspect al vieții de rugăciune care este viața contactului cu Dumnezeu, adică despre meditație. Și ce este meditația? Înseamnă „a comemora” ceea ce Dumnezeu a făcut și a nu uita multele sale binefaceri (cf. Ps 103,2b). Adesea vedem numai lucrurile negative; trebuie să ținem în memoria noastră și lucrurile pozitive, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, să fim atenți la semnele pozitive care vin de la Dumnezeu și să le comemorăm pe acestea. Deci vorbim despre un tip de rugăciune care în tradiția creștină este numită „rugăciune mentală”. Noi cunoaștem de obicei rugăciunea cu cuvinte, desigur și mintea și inima trebuie să fie prezente în această rugăciune, însă vorbim astăzi despre o meditație care nu este formată din cuvinte, ci este o contactare a minții noastre cu inima lui Dumnezeu. Și Maria este aici un model foarte real. Evanghelistul Luca repetă, de mai multe ori, că Maria „la rândul ei, păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (2,19; cf. 2,51b). Păstrătoare care nu uită, Ea este atentă la ceea ce Domnul i-a spus și a făcut și meditează, adică ia contact cu diferite lucruri, aprofundează în inima ei.

Deci, aceea care „a crezut” în vestirea Îngerului și a devenit instrument pentru că să se poată întrupa Cuvântul veșnic al Celui Preaînalt, a primit în inima ei și minunata minune a acelei nașteri umano-divine, a meditat-o, s-a oprit în reflecție asupra a ceea ce Dumnezeu realiza în Ea, pentru a primi voința divină în viața ei și a-i corespunde. Misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu și al maternității Mariei este așa de mare încât cere un proces de interiorizare, nu este numai ceva fizic ceea ce Dumnezeu realizează în Ea, ci este ceva care cere o interiorizare din partea Mariei, care încearcă să-i aprofundeze înțelegerea, să-i interpreteze sensul, să-i înțeleagă consecințele și implicațiile. Astfel, zi după zi, în tăcerea vieții obișnuite, Maria a continuat să păstreze în inima ei următoarele evenimente minunate la care a fost martori, până la încercarea extremă a Crucii și până la gloria Învierii. Maria a trăit pe deplin existența ei, îndatoririle sale zilnice, misiunea ei de mamă, dar a știut să mențină în ea un spațiu interior pentru a reflecta asupra cuvântului și asupra voinței lui Dumnezeu, asupra a ceea ce se întâmpla în Ea, asupra misterelor vieții Fiului ei.

În timpul nostru suntem absorbiți de multe activități și angajări, preocupări, probleme; adesea se tinde să se umple toate spațiile zilei, fără a avea un moment pentru a ne opri să reflectăm și să hrănim viața spirituală, contactul cu Dumnezeu. Maria ne învață cât este de necesar să găsim în zilele noastre, cu toate activitățile, momente pentru a ne reculege în tăcere și a medita despre ceea ce Domnul vrea să ne învețe, despre modul în care este prezent și acționează în lume și în viața noastră: să fim capabili să ne oprim un moment și să medităm. Sfântul Augustin aseamănă meditația despre misterele lui Dumnezeu cu asimilarea mâncării și folosește un verb care apare în toată tradiția creștină: „a rumega„; adică misterele lui Dumnezeu trebuie să răsune încontinuu în noi înșine pentru ca să ne devină familiare, să conducă viața noastră, să ne hrănească așa cum se întâmplă cu mâncarea necesară pentru a ne susține. Și sfântul Bonaventura, referindu-se la cuvintele din Sfânta Scriptură spune că „trebuie mereu rumegate pentru a le putea fixa cu aplicarea arzătoare a sufletului” (Coll. In Hex, ed. Quaracchi 1934, pag. 218). Deci a medita înseamnă a crea în noi o situație de reculegere, de tăcere interioară, pentru a reflecta, a asimila misterele credinței noastre și ceea ce Dumnezeu realizează în noi; și nu numai lucrurile care pleacă și vin. Putem face această „rumegare” în diferite moduri, luând, de exemplu, un scurt text din Sfânta Scriptură, mai ales Evangheliile, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolilor, sau o pagină dintr-un autor de spiritualitate care ne apropie și face mai prezente realitățile lui Dumnezeu în timpul nostru, eventual lăsându-ne sfătuiți de duhovnic sau de directorul spiritual, citind și reflectând la ceea ce am citit, oprindu-ne asupra lor, încercând să le înțelegem, să pricepem ceea ce îmi spune mie, ce anume spune astăzi, să deschidem sufletul nostru la ceea ce Domnul vrea să ne spună și să ne învețe. Și Sfântul Rozariu este o rugăciune de meditație: repetând Bucură-te Marie suntem invitați să ne gândim din nou și să reflectăm asupra Misterului pe care l-am proclamat. Însă putem să ne oprim și asupra vreunei experiențe spirituale intense, asupra cuvintelor care ne-au rămas imprimate participând la Euharistia duminicală. Deci, vedeți, există diferite moduri de a medita și astfel de a intra în contact cu Dumnezeu și de a ne apropia de Dumnezeu și, în felul acesta, să fim în drum spre Paradis.

Dragi prieteni, statornicia în a da timp lui Dumnezeu este un element fundamental pentru creșterea spirituală; însuși Domnul va fi cel care ne va da gustul misterelor sale, al cuvintelor sale, al prezenței și acțiunii sale, să simțim cât de frumos este atunci când Dumnezeu vorbește cu noi; ne va face să înțelegem în mod mai profund ce vrea de la mine, de la noi. Până la urmă tocmai acesta este scopul meditației: să ne încredințăm tot mai mult în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere și iubire, fiind siguri că numai făcând voința sa suntem la sfârșit fericiți cu adevărat.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.08.2011
Publicarea pe acest sit: 18.08.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns