Audiența generală de miercuri

36. A suporta cu răbdare persoanele deranjante
miercuri, 16 noiembrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Dedicăm această cateheză de astăzi unei fapte de milostenie pe care toți o cunoaștem foarte bine, dar pe care probabil n-o punem în practică așa cum ar trebui: a suporta cu răbdare persoanele deranjante. Toți suntem foarte buni în identificarea unei prezențe care poate să deranjeze: se întâmplă atunci când întâlnim pe cineva pe stradă, sau când primim un telefon… Imediat ne gândim: „Cât timp va trebui să aud plângerile, bârfele, cererile sau laudele acestei persoane?”. Uneori se întâmplă și că persoanele deranjante sunt cele mai apropiate de noi: între rude există mereu cineva; la locul de muncă nu lipsesc; și nici în timpul liber nu suntem scutiți. Ce anume trebuie să facem cu persoanele deranjante? Dar și noi de atâtea ori suntem deranjanți pentru alții. De ce a fost inserată și asta printre faptele de milostenie? A suporta cu răbdare persoanele deranjante?

În Biblie vedem că Dumnezeu însuși trebuie să fie milostiv pentru a suporta plângerile poporului său. De exemplu în cartea Exodului poporul este cu adevărat insuportabil: mai întâi plânge pentru că este sclav în Egipt, și Dumnezeu îl eliberează; apoi, în deșert, se plânge pentru că nu este de mâncare (cf. 16,3), și Dumnezeu trimite prepelițele și mana (cf. 16,13-16), dar cu toate acestea plângerile nu încetează. Moise era mediator între Dumnezeu și popor, și chiar și el uneori a fost deranjant pentru Domnul. Însă Dumnezeu a avut răbdare și astfel l-a învățat pe Moise și poporul și această dimensiune esențială a credinței.

Vine deci în mod spontan o primă întrebare: facem vreodată cercetarea cugetului pentru a vedea dacă și noi, uneori, putem fi deranjanți pentru alții? Este ușor a arăta cu degetul împotriva defectelor și lipsurilor altuia, dar trebuie să învățăm să ne punem în locul altora.

Să privim mai ales la Isus: câtă răbdare a trebuit să aibă în cei trei ani ai vieții sale publice! Odată, în timp ce era pe drum cu discipolii, a fost oprit de mama lui Iacob și Ioan, care i-a spus: „Spune ca acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta ta și unul la stânga ta în împărăția ta” (Mt 20,21). Mama făcea lobby pentru fiii săi, dar era mama… Și din acea situație Isus se inspiră pentru a da o învățătură fundamentală: împărăția sa nu este o împărăție a puterii, nu este o împărăție a gloriei ca acelea pământești, ci a slujirii și dăruirii pentru alții. Isus învață să se meargă mereu la esențial și să se privească mai departe pentru a asuma cu responsabilitate propria misiune. Am putea vedea aici referința la alte două fapte de milostenie sufletească: aceea de a avertiza pe păcătoși și aceea de a învăța pe cei neștiutori. Să ne gândim la marea angajare care se poate face atunci când ajutăm persoanele să crească în credință și în viață. Mă gândesc, de exemplu, la cateheți – între care sunt atâtea mame și atâtea călugărițe – care dedică timp pentru a-i învăța pe copii elementele fundamentale ale credinței. Câtă trudă, mai ales când copiii ar prefera mai degrabă să se joace decât să asculte catehismul!

A însoți în căutarea esențialului este frumos și important, pentru că ne face să împărtășim bucuria de a gusta sensul vieții. Adesea ni se întâmplă să întâlnim persoane care se opresc asupra lucrurilor superficiale, efemere și banale; uneori pentru că n-au întâlnit pe cineva care să le stimuleze ca să caute altceva, ca să aprecieze adevăratele comori. A învăța să se privească la esențial este un ajutor determinant, în special într-un timp ca al nostru care pare că a pierdut orientarea și urmărește satisfacții de scurtă respirație. A învăța să se descopere ce anume vrea Domnul de la noi și cum putem să-i corespundem înseamnă a pune pe drum pentru a crește în propria vocație, drumul adevăratei bucurii. Astfel cuvintele lui Isus adresate mamei lui Iacob și Ioan, și apoi întregului grup al discipolilor, arată calea pentru a evita să se cadă în invidie, în ambiție, în adulație, tentații care sunt mereu la pândă și printre noi creștinii. Exigența de a sfătui, a avertiza și a învăța nu trebuie să ne facă să ne simțim superiori altora, ci ne obligă înainte de toate să intrăm din nou în noi înșine pentru a verifica dacă suntem coerenți cu ceea ce le cerem altora. Să nu uităm cuvintele lui Isus: „De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Lc 6,41). Duhul Sfânt să ne ajute să fim răbdători în a suporta și umiliși simpli în a sfătui.

* * *

APEL

Duminica viitoare, 20 noiembrie, se va celebra Ziua mondială a drepturilor copilăriei și adolescenței. Fac apel la conștiința tuturor, instituții și familii, așa încât copiii să fie mereu ocrotiți și bunăstarea lor să fie tutelată, pentru ca să nu cadă niciodată în forme de sclavie, recrutare în grupuri armate și maltratări. Doresc ca întreaga Comunitate internațională să poată veghea asupra vieții lor, garantând fiecărui copil și copile dreptul la școală și la educație, pentru ca să fie senină creșterea lor și cu încredere să privească la viitor.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.11.2016
Publicarea pe acest sit: 16.11.2016
Etichete: , ,

Comments are closed