Audienţa generală de miercuri

Despre Psalmul 110 (109)
miercuri, 16 noiembrie 2011

Iubiți frați și surori,

Aș vrea să termin astăzi catehezele mele despre rugăciunea din Psaltire meditând unul dintre cei mai vestiți „Psalmi regali”, un Psalm pe care însuși Isus l-a citat și pe care autorii Noului Testament l-au preluat și citit pe larg cu referință la Mesia, la Cristos. E vorba de Psalmul 110 conform tradiției ebraice, 109 conform celei greco-latine; un Psalm foarte iubit de Biserica antică și de credincioșii din orice timp. Această rugăciune era probabil inițial legată de întronarea unui rege davidic; totuși sensul său merge dincolo de contingența specifică a faptului istoric deschizându-se la dimensiuni mai largi și devenind astfel celebrarea a lui Mesia victorios, glorificat la dreapta lui Dumnezeu.

Psalmul începe cu o declarație solemnă:

Așa vorbește Domnul către Domnul meu: „Șezi la dreapta mea,
până voi pune pe dușmanii tăi așternut picioarelor tale”
(v. 1).

Însuși Dumnezeu îl întronează pe rege în glorie, făcându-l să șadă la dreapta sa, un semn de onoare foarte mare și de privilegiu absolut. Regele este admis în felul acesta să participe la domnia divină, al cărei mediator este la popor. Această domnie a regelui se concretizează și în victoria asupra adversarilor, care sunt așternuți la picioarele sale de însuși Dumnezeu; victoria asupra dușmanilor este a Domnului, însă regele este făcut părtaș de ea și triumful său devine mărturie și semn al puterii divine.

Glorificarea regală exprimată la acest început al Psalmului a fost asumată de Noul Testament ca profeție mesianică; de aceea versetul este dintre cele mai folosite de autorii neotestamentari, ori drept citat explicit ori ca aluzie. Însuși Isus a menționat acest verset cu privire la Mesia pentru a arăta că Mesia este mai mult decât David, este Domnul lui David (cf. Mt 22,41-45; Mc 12,35-37; Lc 20,41-44). Și Petru îl preia în discursul său la Rusalii, anunțând că în învierea lui Cristos se realizează această întronare a regelui și că de acum Cristos șade la dreapta Tatălui, participă la Domnia lui Dumnezeu asupra lumii (cf. Fap 2,29-35). De fapt, Cristos este Domnul întronat, Fiul Omului așezat la dreapta lui Dumnezeu care vine pe norii cerului, așa cum însuși Isus se definește în timpul procesului în fața Sinedriului (cf. Mt 26,63-64; Mc 14,61-62; cf. și Lc 22,66-69). El este adevăratul rege care cu învierea a intrat în glorie la dreapta Tatălui (cf. Rom 8,34; Ef 2,5; Col 3,1; Evr 8,1; 12,2), făcut mai mare decât îngerii, așezat în ceruri mai presus de orice putere și având orice adversar la picioarele sale, până când ultima dușmană, moartea, este definitiv învinsă de El (cf. 1Cor 15,24-26; Ef 1,20-23; Evr 1,3-4.13; 2,5-8; 10,12-12; 1Pt 3,22). Și se înțelege imediat că acest rege care este la dreapta lui Dumnezeu și este părtaș de Domnia sa, nu este unul din acești oameni succesori ai lui David, ci numai noul David, Fiul lui Dumnezeu care a învins moartea și participă realmente la gloria lui Dumnezeu. Este regele nostru care ne dă și viața veșnică.

Între regele celebrat de Psalmul nostru și Dumnezeu există deci o relație indisolubilă; cei doi guvernează împreună un guvern unic, până acolo încât Psalmistul poate să afirme că însuși Dumnezeu întinde sceptrul suveranului dându-i misiunea de a domina asupra adversarilor săi, așa cum recită versetul 2:

Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale:
„Domnește în mijlocul dușmanilor tăi!”
(v. 2).

Exercitarea puterii este o funcție pe care regele o primește direct de la Domnul, o responsabilitate pe care trebuie să o trăiască în dependență și în ascultare, devenind astfel, în cadrul poporului, semn al prezenței puternice și providențiale a lui Dumnezeu. Dominarea asupra dușmanilor, gloria și victoria sunt daruri primite care fac din suveran un mediator al triumfului divin asupra răului. El domină asupra dușmanilor transformându-i, îi învinge cu iubirea sa.

De aceea, în versetul următor se celebrează măreția regelui. În realitate, versetul 3 prezintă câteva dificultăți de interpretare. În textul original ebraic se face referință la convocarea armatei la care poporul răspunde cu generozitate strângându-se în jurul suveranului său în ziua încoronării sale. Traducerea greacă a Septuagintei, care provine din secolul III-II înainte de Cristos, face referință în schimb la filiația divină a regelui, la nașterea sau generarea sa din partea Domnului, și aceasta este alegerea interpretativă a întregii tradiții a Bisericii, motiv pentru care versetul sună în felul următor:

În ziua puterii tale, tu domnești strălucind de sfințenie;
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut
.

Acest oracol divin asupra regelui ar afirma așadar că o generare divină învăluită în strălucire și în mister, o origine secretă și de neînțeles, legată de frumusețea secretă a aurorei și de minunăția rouăi care în lumina dimineții strălucește pe ogoare și le face rodnice. Se schițează astfel, indisolubil legată de realitatea cerească, figura regelui care vine realmente de la Dumnezeu, a lui Mesia care aduce poporului viața divină și este mediator de sfințenie și de mântuire. Și aici vedem că toate acestea nu sunt realizate de figura unui rege davidic, ci de Domnul Isus Cristos, care realmente vine de la Dumnezeu; El este lumina care aduce lumii viața divină.

Cu această imagine sugestivă și enigmatică se termină prima strofă a Psalmului, după care urmează un alt oracol care deschide o nouă perspectivă, în linia unei dimensiuni sacerdotale legată cu regalitatea. Recită versetul 4:

Domnul s-a jurat și nu-i va părea rău:
„Tu ești preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec!”
.

Melchisedec era preotul rege din Salem care l-a binecuvântat pe Abraham și a oferit pâine și vin după campania militară victorioasă condusă de patriarh pentru a-l salva pe nepotul Lot din mâinile dușmanilor care îl capturaseră (cf. Gen 14). În figura lui Melchisedec, puterea regală și sacerdotală converg și acum sunt proclamate de Domnul într-o declarație care promite veșnicie: regele celebrat de Psalm va fi preot în veci, mediator al prezenței divine în mijlocul poporului său, prin intermediul binecuvântării care vine de la Dumnezeu și care în acțiunea liturgică se întâlnește cu răspunsul binecuvântător al omului.

Scrisoarea către Evrei face referință explicită la acest verset (cf. 5,5-6.10; 6,19-20) și asupra lui centrează întregul capitol 7, elaborând reflecția sa asupra preoției lui Cristos. Isus, așa ne spune Scrisoarea către Evrei în lumina psalmului 110 (109), Isus este adevăratul și definitivul preot care duce la împlinire trăsăturile preoției lui Melchisedec făcându-le perfecte.

Melchisedec, așa cum spune Scrisoarea către Evrei, era „fără tată, fără mamă, fără genealogie” (7,3a), așadar preot nu după regulile dinastice ale preoției levitice. De aceea el „rămâne preot pentru veșnicie” (7,3c), prefigurare a lui Cristos, mare preot desăvârșit care „a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupești, ci după puterea unei vieți nepieritoare” (7,16). În Domnul Isus înviat și înălțat la cer, unde șade la dreapta Tatălui, se realizează profeția din Psalmul nostru și preoția lui Melchisedec este dusă la împlinire, pentru că este făcută absolută și veșnică, devenită o realitate care nu cunoaște apus (cf. 7,24). Și ofranda de pâine și de vin, făcută de Melchisedec în timpurile lui Abraham, își are împlinirea sa în gestul euharistic al lui Isus, care în pâine și în vin se oferă pe sine însuși și, fiind învinsă moartea, îi duce la viață pe toți credincioșii. Preot veșnic, „sfânt, nevinovat, fără pată” (7,26), el, așa cum spune tot Scrisoarea către Evrei, „poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor” (7,25).

După acest oracol divin din versetul 4, cu jurământul său solemn, scena Psalmului se schimbă și poetul, adresându-se direct regelui, proclamă: „Domnul este la dreapta ta!” (v. 5a). Dacă în versetul 1 regele ședea la dreapta lui Dumnezeu ca semn de suprem prestigiu și de onoare, acum Domnul se așează la dreapta suveranului pentru a-l ocroti cu scutul în bătălie și a-l salva de orice pericol. Regele este în siguranță, Dumnezeu este apărătorul său și împreună luptă și înving orice rău.

Astfel se deschid versetele finale ale Psalmului cu viziunea suveranului triumfător care, sprijinit de Domnul, după ce a primit de la El putere și glorie (cf. v. 2), se opune dușmanilor punându-i pe fugă pe adversari și judecând națiunile. Scena este pictată cu nuanțe puternice pentru a semnifica dramatismul luptei și plinătatea victoriei regale. Suveranul, ocrotit de Domnul, dă la o parte orice obstacol și înaintează sigur spre victorie. Ne spune: da, în lume există atâta rău, există o bătălie permanentă între bine și rău și pare că răul este mai puternic. Nu, mai puternic este Domnul, adevăratul nostru rege și preot Cristos, pentru că luptă cu toată forța lui Dumnezeu și, în pofida tuturor lucrurilor care ne fac să ne îndoim cu privire la rezultatul pozitiv al istoriei, învinge Cristos și învinge binele, învinge iubirea și nu ura.

Aici se inserează imaginea sugestivă cu care se încheie Psalmul nostru, care este și un cuvânt enigmatic.

Va bea din pârâu pe cale
și de aceea își va înălța capul
.

În mijlocul descrierii bătăliei iese în relief figura regelui care, într-un moment de pauză și de odihnă, se adapă la un torent de apă, găsind în el răcorire și nouă vigoare, așa încât să poată relua drumul său triumfător, cu capul sus, în semn de victorie definitivă. Este clar că acest cuvânt foarte enigmatic era o provocare pentru Părinții Bisericii prin diferitele interpretări care se puteau da. Astfel, de exemplu, sfântul Augustin spune: acest pârâu este ființa umană, omenirea, și Cristos a băut din acest pârâu făcându-se om și astfel, intrând în omenitatea ființei umane, a înălțat capul său și acum este capul Trupului mistic, este capul nostru, este învingătorul definitiv (cf. Ennaratio in Psalmum CIX, 20: PL 36, 1462).

Dragi prieteni, urmând linia interpretativă a Noului Testament, tradiția Bisericii a ținut în mare considerație acest Psalm ca unul dintre cele mai semnificative texte mesianice. Și, în mod eminent, Părinții au făcut referință continuă la el în cheie cristologică: regele cântat de psalmist este, în definitiv, Cristos, Mesia care instaurează Împărăția lui Dumnezeu și învinge puterile lumii, este Cuvântul născut de Tatăl mai înainte de orice creatură, în sânul aurorei, Fiul întrupat mort și înviat și așezat în ceruri, preotul veșnic care, în misterul pâinii și al vinului, dăruiește iertarea păcatelor și reconcilierea cu Dumnezeu, regele care înalță capul triumfând asupra morții cu învierea sa. Ar fi suficient de amintit un text încă o dată din comentariul sfântului Augustin la acest Psalm unde scrie: „Era necesar să fie cunoscut unicul Fiu al lui Dumnezeu, care urma să vină printre oameni, pentru a-l asuma pe om și pentru a deveni om prin natura asumată: el a murit, a înviat și s-a înălțat la cer, s-a așezat la dreapta Tatălui și a îndeplinit printre oameni ceea ce a promis… Așadar, toate acestea trebuiau să fie profețite, trebuiau să fie prevestite, trebuiau să fie semnalate ca destinate să vină pentru că, venind pe neașteptate, să nu provoace spaimă, ci să fie prevestit, mai degrabă acceptat cu credință, bucurie și așteptat. În cadrul acestor promisiuni intră acest Psalm, care profețește, în termeni atât de siguri și expliciți, pe Domnul și Mântuitorul Isus Cristos încât noi nu putem deloc să ne îndoim că în el este realmente vestit Cristos” (cf. Ennaratio in Psalmum CIX, 3: PL 36, 1447).

Evenimentul pascal al lui Cristos devine astfel realitatea la care ne invită Psalmul să privim, să privim la Cristos pentru a înțelege sensul adevăratei regalități, care trebuie trăită în slujire și în dăruire de sine, într-un drum de ascultare și de iubire dus „până la sfârșit” (cf. In 13,1 și 19,30). Rugându-ne cu acest Psalm să cerem, așadar, Domnului să putem înainta și noi pe căile sale, în urmarea lui Cristos, regele Mesia, dispuși să urcăm cu El pe muntele crucii pentru a ajunge cu El în glorie și să-l contemplăm așezat la dreapta Tatălui, rege victorios și preot milostiv care dăruiește iertare și mântuire tuturor oamenilor. Și noi, făcuți prin harul lui Dumnezeu „neam ales, preoție regească, națiune sfântă” (cf. 1Pt 2,9), vom putea să luăm cu bucurie din izvoarele mântuirii (cf. Is 12,3) și să proclamăm întregii lumi minunățiile Celui care ne-a „chemat din întuneric la lumina sa minunată” (cf. 1Pt 2,9).

Dragi prieteni, în aceste ultime cateheze am voit să vă prezint câțiva Psalmi, rugăciuni prețioase pe care le găsim în Biblie și care reflectă diferitele situații ale vieții și diferitele stări sufletești pe care le putem avea față de Dumnezeu. Aș vrea deci să reînnoiesc pentru toți invitația de a ne ruga cu Psalmii, eventual obișnuindu-ne să folosim Liturgia Orelor Bisericii, Laudele dimineața, Vesperele seara, Completoriul înainte de culcare. Raportul nostru cu Dumnezeu nu va putea decât să fie îmbogățit în drumul zilnic spre El și realizat cu mai mare bucurie și încredere. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.11.2011
Publicarea pe acest sit: 17.11.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns