Audienţa generală de miercuri

10. Milostivirea și mângâierea
miercuri, 16 martie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În cartea profetului Ieremia, capitolele 30 și 31 sunt numite „cartea mângâierii”, pentru că în ele milostivirea lui Dumnezeu se prezintă cu toată capacitatea sa de a întări și de a deschide la speranță inima celor mâhniți. Astăzi vrem și noi să ascultăm acest mesaj de mângâiere.

Ieremia se adresează israeliților care au fost deportați în țară străină și prevestește întoarcerea în patrie. Această întoarcere este semn al iubirii infinite a lui Dumnezeu Tatăl care nu-i abandonează pe fiii săi, ci se îngrijește de ei și îi salvează. Exilul a fost o experiență devastatoare pentru Israel. Credința a șovăit pentru că în țară străină, fără templu, fără cult, după ce au văzut țara distrusă, era dificil să continue să creadă în bunătatea Domnului. Îmi vine gândul despre apropiata Albania și cum după atâta persecuție și distrugere a reușit să se ridice în demnitate și în credință. Așa au suferit israeliții în exil.

Și noi putem trăi uneori un soi de exil, când singurătatea, suferința, moartea ne fac să credem că am fost abandonați de Dumnezeu. De câte ori am auzit acest cuvânt: „Dumnezeu m-a uitat”: sunt persoane care suferă și se simt abandonate. Și, în schimb, câți frați ai noștri trăiesc în acest timp o reală și dramatică situație de exil, departe de patria lor, având în ochi molozul caselor lor, în inimă frica și adesea, din păcate, durerea pentru pierderea persoanelor dragi! În aceste cazuri unul se poate întreba: unde este Dumnezeu? Cum este posibil ca atâta suferință să se poată abate asupra bărbaților, femeilor și copiilor nevinovați? Și când încearcă să intre în vreo altă parte îi închid poarta. Și sunt acolo, la graniță pentru că atâtea porți și atâtea inimi sunt închise. Migranții de astăzi care suferă de frig, fără hrană și nu pot să intre, nu simt primirea. Mie îmi place mult să aud când văd națiunile, guvernanții care își deschid inima care își deschid porțile!

Profetul Ieremia ne dă un prim răspuns. Poporul exilat va putea să vadă din nou țara sa și să experimenteze milostivirea Domnului. Este marea veste de mângâiere: Dumnezeu nu este absent nici astăzi în aceste situații dramatice, Dumnezeu este aproape, și face lucrări mari de mântuire pentru cel care se încrede în El. Nu trebuie să cedăm disperării, ci să continuăm să fim siguri că binele învinge răul și că Domnul va șterge orice lacrimă și ne va elibera de orice frică. De aceea Ieremia încredințează glasul său cuvintelor de iubire ale lui Dumnezeu pentru poporul său:

„De departe mi s-a arătat Domnul:
te-am iubit cu o iubire veșnică;
de aceea te-am atras cu bunătate.
Te voi reclădi din nou și vei fi reclădită,
fecioară a lui Israel!
Te vei împodobi din nou cu tamburinele tale
și vei ieși la jocul celor care se bucură” (31,3-4).

Domnul este fidel, nu abandonează dezolării. Dumnezeu iubește cu o iubire fără sfârșit, pe care nici măcar păcatul n-o poate frâna, și grație Lui inima omului se umple de bucurie și de mângâiere.

Visul mângâietor al întoarcerii în patrie continuă în cuvintele profetului, care adresându-se celor care se vor întoarce în Ierusalim spune:

„Ei vor veni și vor cânta de bucurie pe înălțimile Sionului;

vor alerga spre bunătatea Domnului,

spre grâu și spre must,

spre untdelemn, spre miei și spre viței,

iar sufletul lor va fi ca o grădină udată

și ei nu se vor mai vlăgui” (31,12).

În bucurie și în recunoștință, cei exilați se vor întoarce în Sion, urcând pe muntele sfânt spre casa lui Dumnezeu și astfel vor putea să înalțe din nou imnuri și rugăciuni către Domnul care i-a eliberat. Această întoarcere la Ierusalim și la bunurile sale este descrisă cu un verb care literalmente înseamnă „a curge, a se scurge”. Poporul este văzut, într-o mișcare paradoxală, ca un fluviu umflat care curge spre înălțimea Sionului, urcând spre vârful muntelui. O imagine îndrăzneață pentru a spune cât de mare este milostivirea Domnului!

Pământul, pe care poporul a trebuit să-l părăsească, a devenit pradă a dușmanilor și dezolată. Acum, în schimb, reia viață și reînflorește. Și chiar cei exilați vor fi ca o grădină irigată, ca un pământ fertil. Israel, readus în patrie de Domnul său, asistă la victoria vieții asupra morții și a binecuvântării asupra blestemului.

Și astfel poporul este întărit și mângâiat de Dumnezeu. Acest cuvânt este important: mângâiat! Repatriații primesc viață dintr-un izvor care-i irigă gratuit.

În acest moment, profetul vestește plinătatea bucuriei și mereu în numele lui Dumnezeu proclamă:

„Voi schimba jalea lor în veselie,

îi voi mângâia și-i voi umple de bucurie în îndurerarea lor” (31,13).

Psalmul ne spune că atunci când s-au întors în patrie gura li s-a umplut de zâmbet; este o bucurie atât de mare! Este darul pe care Domnul vrea să-l ofere și fiecăruia dintre noi, cu iertarea sa care convertește și reconciliază.

Profetul Ieremia ne-a dat vestea, prezentând întoarcerea exilaților ca un mare simbol al mângâierii date inimii care se convertește. Domnul Isus, la rândul său, a dus la împlinire acest mesaj al profetului. Adevărata și radicala întoarcere din exil și lumina întăritoare după întunericul crizei de credință se realizează la Paști, în experiența deplină și definitivă a iubirii lui Dumnezeu, iubire milostivă care dăruiește bucurie, pace și viață veșnică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.03.2016
Publicarea pe acest sit: 16.03.2016
Etichete: , ,

Comments are closed