Audienţa generală de miercuri

Să sărutăm crucifixul
miercuri, 16 aprilie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi, la jumătatea Săptămânii Sfinte, liturgia ne prezintă un episod trist: relatarea trădării lui Iuda, care merge la conducătorii Sinedriului pentru a-l vinde și a-l încredința lor pe Învățătorul său. „Cât îmi dați ca să vi-l dau?” Isus în acel moment are un preț. Acest act dramatic marchează începutul Pătimirii lui Cristos, un parcurs dureros pe care El îl alege cu libertate absolută. Spune aceasta clar El însuși: „Eu îmi dau viața… Nimeni nu o ia de la Mine: Eu o dau de la Mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou” (In 10,17-18). Și astfel, cu această trădare, începe acea cale a umilirii, a despuierii lui Isus. Ca și cum am fi la piață: acesta costă treizeci de dinari… Odată întreprinsă calea umilii și a despuierii, Isus o parcurge până la capăt.

Isus ajunge la umilirea completă cu „moartea pe cruce”. Este vorba despre cea mai rea moarte, aceea care era rezervată sclavilor și delicvenților. Isus era considerat un profet, dar moare ca un delincvent. Privindu-l pe Isus în pătimirea Sa, noi vedem ca într-o oglindă suferințele omenirii și găsim răspunsul divin la misterul răului, al durerii, al morții. De atâtea ori simțim oroare pentru răul și durerea care ne înconjoară și ne întrebăm: „De ce permite Dumnezeu aceasta?” Este o profundă rană pentru noi să vedem suferința și moartea, în special cea a nevinovaților! Când vedem suferind copiii este o rană la inimă: este misterul răului. Și Isus ia tot acest rău, toată această suferință asupra Sa. În această săptămână ne va face bine nouă tuturor să privim crucifixul, să sărutăm rănile lui Isus, să le sărutăm în crucifix. El a luat asupra Sa toată suferința umană, s-a îmbrăcat cu această suferință.

Noi așteptăm ca Dumnezeu în atotputernicia Sa să învingă nedreptatea, răul, păcatul și suferința cu o victorie divină triumfătoare. În schimb Dumnezeu ne arată o victorie umilă care din punct de vedere uman pare un eșec. Putem spune că Dumnezeu învinge în eșec! De fapt, Fiul lui Dumnezeu apare pe cruce ca om înfrânt: pătimește, este trădat, este umilit și în sfârșit moare. Însă Isus permite ca răul să se năpustească asupra Lui și îl ia asupra Sa pentru a-l învinge. Pătimirea Sa nu este un accident; moartea Sa – acea moarte – era „scrisă”. Într-adevăr nu găsim atâtea explicații. Este vorba despre un mister descumpănitor, misterul marii umilințe a lui Dumnezeu: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul Său unicul născut” (In 3,16). În această săptămână să ne gândim mult la durerea lui Isus și să ne spunem nouă înșine: aceasta este pentru mine. Chiar dacă eu aș fi fost unica persoană din lume, El ar fi făcut-o. A făcut-o pentru mine. Să sărutăm crucifixul și să spunem: pentru mine, mulțumesc Isuse, pentru mine.

Când totul pare pierdut, când nu mai rămâne niciunul pentru că vor lovi „păstorul și se vor risipi oile turmei” (Mt 26,31), atunci intervine Dumnezeu cu puterea învierii. Învierea lui Isus nu este finalul fericit al unei frumoase povești, nu este happy end-ul unui film; ci este intervenția lui Dumnezeu Tatăl și acolo unde se termină speranța umană. În momentul în care totul pare pierdut, în momentul durerii, în care atâtea persoane simt nevoia de a coborî de pe cruce, este momentul cel mai apropiat de înviere. Noaptea devine mai întunecată tocmai înainte ca să înceapă dimineața, înainte ca să înceapă lumina. În momentul cel mai întunecat intervine Dumnezeu și învie.

Isus, care a ales să treacă prin această cale, ne cheamă să îl urmăm pe însuși drumul Său de umilire. Când în anumite momente ale vieții nu găsim nicio cale de ieșire din dificultățile noastre, când ne prăbușim în întunericul cel mai dens, este momentul umilii și despuierii noastre totale, ora în care experimentăm că suntem fragili și păcătoși. Tocmai atunci, în acel moment, nu trebuie să mascăm eșecul nostru, ci să ne deschidem încrezători la speranța în Dumnezeu, așa cum a făcut Isus. Iubiți frați și surori, în această săptămână ne va face bine să luăm crucifixul în mână și să îl sărutăm mult, mult și să spunem: mulțumesc, Isuse, mulțumesc, Doamne. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.04.2014
Publicarea pe acest sit: 16.04.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns