Audienţa generală de miercuri

Biserica: 10. Biserica mireasă își așteaptă mirele
miercuri, 15 octombrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În această perioadă am vorbit despre Biserică, despre sfânta noastră maică Biserică ierarhică, poporul lui Dumnezeu aflat în drum. Astăzi vrem să ne întrebăm: la sfârșit, ce va fi cu poporul lui Dumnezeu? Ce va fi cu fiecare dintre noi? La ce trebuie să ne așteptăm? Apostolul Paul îi încuraja pe creștinii din comunitatea din Tesalonic, care își puneau tot aceste întrebări, și după argumentarea sa spuneau aceste cuvinte care sunt dintre cele mai frumoase din Noul Testament: „Vom fi cu Domnul pentru totdeauna!” (1Tes 4,17). Sunt cuvinte simple, dar cu o densitate de speranță atât de mare! Este emblematic cum în cartea Apocalipsului Ioan, preluând intuiția profeților, descria dimensiunea ultimă, definitivă, în termenii de „Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei” (Ap 21,2). Iată ceea ce ne așteaptă! Și iată, deci, cine este Biserica: este poporul lui Dumnezeu care îl urmează pe Domnul Isus și care se pregătește zi după zi pentru întâlnirea cu El, ca o mireasă cu mirele ei. Și nu este numai un mod de a spune: va fi adevărată nuntă! Da, deoarece Cristos, făcându-se om ca și noi și făcând din noi toți una cu El, cu moartea Sa și învierea Sa, s-a căsătorit într-adevăr cu noi și a făcut din noi ca popor mireasa sa. Și aceasta nu este altceva decât împlinirea planului de comuniune și de iubire croit de Dumnezeu în cursul întregii istorii, istoria poporului lui Dumnezeu și istoria proprie a fiecăruia dintre noi. Domnul este cel care duce înainte aceasta.

Există însă un alt elemente care ne întărește ulterior și care ne deschide inima: Ioan ne spune că în Biserică, mireasa lui Cristos, se face vizibil „Ierusalimul cel nou”. Aceasta înseamnă că Biserica, în afară de a fi mireasă, este chemată să devină cetate, simbol prin excelență al conviețuirii și al relaționalității umane. Așadar ce frumos este să putem contempla deja, conform unei alte imagini deosebit de sugestive din Apocalips, toate neamurile și toate popoarele adunate împreună în această cetate, ca într-un cort, „cortul lui Dumnezeu” (cf. Ap 21,3)! Și în acest cadru glorios nu vor mai fi izolări, samavolnicii și distincții de niciun fel – de natură socială, etnică sau religioasă – ci vom fi toți una în Cristos.

În fața acestui scenariu nemaiauzit și minunat, inima noastră nu poate să nu se simtă întărită în mod puternic în speranță. Vedeți, speranța creștină nu este pur și simplu o dorință, un auspiciu, nu este optimism: pentru un creștin, speranța este așteptare, așteptare ferventă, pasionată de împlinirea ultimă și definitivă a unui mister, misterul iubirii lui Dumnezeu, în care suntem renăscuți și deja trăim. Și este așteptare a unuia care urmează să vină: este Cristos Domnul care se apropie tot mai mult de noi, zi după zi, și care vine să ne introducă în sfârșit în plinătatea comuniunii Sale și a păcii Sale. Așadar Biserica are misiunea de a menține aprinsă și foarte vizibilă făclia speranței, pentru ca să poată continua să strălucească drept semn sigur de mântuire și să poată lumina întregii omeniri cărarea care duce la întâlnirea cu fața milostivă a lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, iată așadar ce anume așteptăm: ca Isus să se întoarcă! Biserica mireasă îl așteaptă pe mirele ei! Însă trebuie să ne întrebăm, cu multă sinceritate: suntem cu adevărat martori luminoși și credibili ai acestei așteptări, ai acestei speranțe? Comunitățile noastre trăiesc încă sub semnul prezenței Domnului Isus și în așteptarea călduroasă a venirii sale, sau apar obosite, slăbite, sub povara oboselii și a resemnării? Riscăm și noi să epuizăm untdelemnul credinței și untdelemnul bucuriei? Să fim atenți!

Să o invocăm pe Fecioara Maria, mama speranței și regina cerului, pentru ca să ne mențină mereu într-o atitudine de ascultare și de așteptare, așa încât să putem fi deja acum pătrunși de iubirea lui Cristos și să avem parte într-o zi la bucuria fără sfârșit, în comuniunea deplină a lui Dumnezeu și să nu uitați, să nu uităm niciodată: „Vom fi cu Domnul pentru totdeauna!” (1Tes 4,17).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.10.2014
Publicarea pe acest sit: 15.10.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns