Audiența generală de miercuri

29. Învățați de la mine (cf. Mt 11,28-30)
miercuri, 14 septembrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În timpul acestui Jubileu am reflectat de mai multe ori asupra faptului că Isus se exprimă cu o duioșie unică, semn al prezenței și al bunătății lui Dumnezeu. Astăzi ne oprim asupra unui text emoționant din Evanghelie (cf. Mt 11,28-30), în care Isus spune: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. […] învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre” (v. 28-29). Invitația Domnului este surprinzătoare: cheamă să-l urmeze persoane simple și apăsate de o viață dificilă, cheamă să-l urmeze persoane care au atâtea nevoi și le promite că în El vor găsi odihnă și alinare. Invitația este adresată în formă imperativă: „veniți la mine”, „luați jugul meu”, „învățați de la mine”. O, de-ar putea spune asta toți liderii lumii! Să încercăm să percepem semnificația acestor expresii.

Primul imperativ este „veniți la mine„. Adresându-se celor care sunt osteniți și împovărați, Isus se prezintă ca Slujitorul Domnului descris în cartea profetului Isaia. Așa spune textul din Isaia: „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să știu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt” (50,4). La acești frânți ai vieții, Evanghelia îi alătură adesea și pe cei săraci (cf. Mt 11,5) și pe cei mici (cf. Mt 18,6). Este vorba despre cei care nu pot să se bazeze pe mijloace proprii, nici pe prietenii importante. Ei pot doar să se încreadă în Dumnezeu. Conștienți de propria condiție umilă și lipsită, știu că depind de milostivirea Domnului, așteptând de la El unicul ajutor posibil. În invitația lui Isus găsesc în sfârșit răspuns la așteptarea lor: devenind discipolii săi primesc promisiunea de a găsi alinare pentru toată viața. O promisiune care la sfârșitul Evangheliei este extinsă la toate neamurile: „Așadar, mergeți – spune Isus apostolilor – și faceți ucenici din toate națiunile” (Mt 28,19). Primind invitația de a celebra acest an de har al Jubileului, în toată lumea pelerinii trec prin Poarta Milostivirii deschisă în catedrale, în sanctuare, în atâtea biserici din lume, în spitale, în închisori. De ce trec prin această Poartă a Milostivirii? Pentru a-l găsi pe Isus, pentru a găsi prietenia lui Isus, pentru a găsi alinarea pe care numai Isus o dă. Acest drum exprimă convertirea fiecărui discipol care se pune în urmarea Domnului. Ea este infinită și inepuizabilă: este mare milostivirea Domnului! Deci, trecând prin Poarta Sfântă, mărturisim „că iubirea este prezentă în lume și că această iubire este mai puternică decât orice gen de rău, în care omul, omenirea, lumea sunt implicați” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 7).

Al doilea imperativ spune: „Luați jugul meu”. În contextul alianței, tradiția biblică folosește imaginea jugului pentru a indica legătura strânsă care leagă poporul cu Dumnezeu și, prin urmare, supunerea față de voința sa exprimată în Lege. În polemica sa cu cărturarii și învățătorii Legii, Isus pune asupra discipolilor săi jugul său, în care Legea își are împlinirea. Vrea să-i învețe că vor descoperi voința lui Dumnezeu prin persoana sa: prin Isus, nu prin legi și prescrieri reci pe care însuși Isus le condamnă. E suficient să citim capitolul 23 din Matei! El se află în centrul relației lor cu Dumnezeu, este în inima relațiilor dintre discipoli și se pune ca fundament al vieții fiecăruia. Primind „jugul lui Isus” fiecare discipol intră astfel în comuniune cu El și este făcut părtaș al misterului crucii sale și al destinului său de mântuire.

Rezultă din asta al treilea imperativ: „Învățați de la mine„. Isus le prospectează discipolilor săi un drum de cunoaștere și de imitare. Isus nu este un învățător care cu severitate le impune altora poveri pe care el nu le poartă: aceasta era acuza care se făcea învățătorilor legii. El se adresează celor umili, celor mici, celor săraci, celor nevoiași pentru că El însuși s-a făcut mic și umil. Îi înțelege pe săraci și pe suferinzi pentru că El însuși este sărac și încercat de dureri. Pentru a mântui omenirea, Isus n-a parcurs un drum ușor; dimpotrivă, drumul său a fost dureros și dificil. Așa cum amintește Scrisoarea către Filipeni: „S-a umilit făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce” (2,8). Jugul pe care săracii și împovărații îl poartă este același jug pe care El l-a purtat înaintea lor: pentru aceasta este un jug ușor. El a luat pe umeri durerile și păcatele întregii omeniri. Așadar, pentru discipol a primi jugul lui Isus înseamnă a primi revelația sa și a o accepta: în El milostivirea lui Dumnezeu a luat asupra sa sărăciile oamenilor, dăruind astfel tuturor posibilitatea mântuirii. Dar pentru ce Isus este capabil să spună aceste lucruri? Pentru că El s-a făcut totul pentru toți, aproape de toți, de cei mai săraci! Era un păstor printre oameni, printre cei săraci: muncea toată ziua cu ei. Isus nu era un principe. Este urât pentru Biserică atunci când păstorii devin principi, departe de oameni, departe de cei mai săraci: acela nu este spiritul lui Isus. Pe acești păstori Isus îi certa și spunea mulțimii despre ei: „faceți ceea ce vă spun, dar nu ceea ce fac”.

Iubiți frați și surori, și pentru noi există momente de oboseală și de dezamăgire. Atunci să ne amintim de aceste cuvinte ale Domnului, care ne dau atâta mângâiere și ne fac să înțelegem dacă punem forțele noastre în slujba binelui. De fapt, uneori oboseala noastră este cauzată de faptul că ne-am pus încrederea în lucruri care nu sunt esențialul, pentru că ne-am îndepărtat de ceea ce valorează realmente în viață. Domnul ne învață să nu ne fie frică să-l urmăm, pentru că speranța pe care ne-o punem în El nu va fi înșelată. Suntem chemați să învățăm de la El ce înseamnă a trăi din milostivire pentru a fi instrumente ale milostivirii. A trăi din milostivire pentru a fi instrumente ale milostivirii: a trăi din milostivire înseamnă a simți că avem nevoie de milostivirea lui Isus și atunci când noi simțim că avem nevoie de iertare, de mângâiere, învățăm să fim milostivi cu alții. A ține privirea îndreptată spre Fiul lui Dumnezeu ne face să înțelegem cât drum mai trebuie să parcurgem; dar în același timp ne insuflă bucuria de a ști că mergem cu El și nu suntem niciodată singuri. Curaj, așadar, curaj! Să nu lăsăm să ni se ia bucuria că suntem discipoli ai Domnului. „Dar, părinte, eu sunt un păcătos, cum pot să fac asta?” – „Lasă-te condus de Domnul, deschide inima ta, simte asupra ta privirea sa, milostivirea sa și inima ta va fi umplută de bucurie, de bucuria iertării, dacă tu te apropii ca să ceri iertarea”. Să nu lăsăm să ni se fure speranța de a trăi această viață împreună cu El și cu forța mângâierii sale. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.09.2016
Publicarea pe acest sit: 14.09.2016
Etichete: , ,

Comments are closed