Audiența generală de miercuri

Familia – 29. Promisiunile făcute copiilor
miercuri 14 octombrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua! Astăzi, de vreme ce previziunile vremii erau un pic nesigure și se prevedea ploaia, această audiență se face în același timp în două locuri: noi aici în piață și 700 de bolnavi în Aula Paul al VI-lea, care urmăresc audiența pe ecrane. Toți suntem uniți și să îi salutăm cu aplauze.

Cuvântul lui Isus este puternic astăzi: „Vai de lume pentru scandaluri”. Isus este realist și spune: „Este inevitabil să aibă loc scandaluri, dar vai de omul din cauza căruia are loc scandalul”. Eu aș vrea, înainte de a începe cateheza, în numele Bisericii, să vă cer iertare pentru scandalurile care în această ultimă vreme au avut loc atât la Roma cât și în Vatican – vă cer iertare.

Astăzi vom reflecta asupra unei teme foarte importante: promisiunile pe care le facem copiilor. Nu vorbesc atât despre promisiunile pe care le facem uneori, în timpul zilei, pentru a-i face mulțumiți sau pentru a face să fie cuminți (eventual și cu vreun truc nevinovat: îți dau o bomboană și promisiuni asemănătoare…), pentru a-i stimula să se străduiască la școală sau pentru a-i abate de la vreo obrăznicie. Vorbesc despre alte promisiuni, despre promisiunile mai importante, decisive pentru așteptările lor în privința vieții, pentru încrederea lor față de ființele umane, pentru capacitatea lor de a concepe numele lui Dumnezeu ca o binecuvântare. Sunt promisiuni pe care noi le facem lor.

Noi adulții suntem gata să vorbim despre copii ca despre o promisiune a vieții. Toți spunem: copiii sunt o promisiune a vieții. Și chiar ne înduioșăm ușor, spunând tinerilor că sunt viitorul nostru, este adevărat. Dar mă întreb, uneori, dacă suntem la fel de serioși cu viitorul lor, cu viitorul copiilor și cu viitorul tinerilor! O întrebare pe care ar trebui să ne-o punem adesea este aceasta: cât de mult suntem leali cu promisiunile pe care le facem copiilor, făcându-i să vină în lumea noastră? Noi îi facem să vină pe lume și aceasta este o promisiune, ce anume le promitem?

Primire și îngrijire, apropiere și atenție, încredere și speranță, sunt tot atâtea promisiuni de bază, care se pot rezuma într-una singură: iubire. Noi promitem iubire, adică iubire care se exprimă în primire, în îngrijire, în apropiere, în atenție, în încredere și în speranță, dar marea promisiune este iubirea. Acesta este modul cel mai corect de a primi o ființă umană care vine pe lume și noi toți îl învățăm, încă înainte de a fi conștienți de asta. Mie îmi place mult când văd tații și mamele, când trec printre voi, aducându-mi un copil, o copilă mici și întreb: „Cât timp are?” – „Trei săptămâni, patru săptămâni… cer binecuvântarea Domnului”. Și aceasta se numește iubire. Iubirea este promisiunea pe care bărbatul și femeia i-o fac fiecărui copil: încă de când este conceput în gândire. Copiii vin pe lume și se așteaptă să aibă confirmare a acestei promisiuni: îl așteaptă în mod total, încrezător, fără apărare. E suficient să îi privim: în toate etniile, în toate culturile, în toate condițiile de viață! Când se întâmplă contrarul, copiii sunt răniți de un „scandal”, de un scandal insuportabil, cu atât mai grav, deoarece nu au mijloacele pentru a-l descifra. Nu pot să înțeleagă ce se întâmplă. Dumnezeu veghează asupra acestei promisiuni, încă din prima clipă. Vă amintiți ce spune Isus? Îngerii copiilor oglindesc privirea lui Dumnezeu, și Dumnezeu niciodată nu îi pierde din vedere pe copii (cf. Mt 18,10). Vai de cei care trădează încrederea lor, vai! Abandonarea lor încrezătoare în promisiunea noastră, care ne angajează încă din prima clipă, ne judecă.

Și aș vrea să adaug un alt lucru, cu mult respect față de toți, dar și cu multă franchețe. Încrederea lor spontană în Dumnezeu nu ar trebui să fie rănită niciodată, mai ales atunci când asta are loc din cauza unei anumite prezumții (mai mult sau mai puțin inconștiente) de a lua locul Lui. Raportul tandru și misterios al lui Dumnezeu cu sufletul copiilor nu ar trebui să fie încălcat niciodată. Este un raport real, pe care Dumnezeu îl vrea și Dumnezeu îl păstrează. Copilul este gata încă de la naștere pentru a se simți iubit de Dumnezeu, este gata pentru aceasta. Imediat ce este în măsură să simtă că este iubit pentru el însuși, un copil simte și că există un Dumnezeu care îi iubește pe copii.

Copiii, abia născuți, încep să primească în dar, împreună cu hrana și îngrijirile, confirmarea calităților spirituale ale iubirii. Actele de iubire trec prin darul numelui personal, împărtășirea limbajului, intențiile privirilor, iluminările zâmbetelor. Învață astfel că frumusețea legăturii dintre ființele umane insistă la sufletul nostru, caută libertatea noastră, acceptă diversitatea celuilalt, îl recunoaște și îl respectă ca interlocutor. Un al doilea miracol, o a doua promisiune: noi – tată și mamă – ne dăruim ție, pentru a te dărui pe tine ție însuți! Și aceasta este iubire, care poartă o scânteie din aceea a lui Dumnezeu! Dar voi, tați și mame, aveți această scânteie a lui Dumnezeu pe care o dați copiilor, voi sunteți instrument al iubirii lui Dumnezeu și acest lucru este frumos, frumos, frumos!

Numai dacă îi privim pe copii cu ochii lui Isus, putem înțelege cu adevărat în ce sens, apărând familia, protejăm omenirea! Punctul de vedere al copiilor este punctul de vedere al Fiului lui Dumnezeu. Biserica însăși, în Botez, le face copiilor mari promisiuni, cu care îi angajează pe părinți și comunitatea creștină. Sfânta Mamă a lui Isus – prin intermediul căreia Fiul lui Dumnezeu a venit la noi, iubit și născut ca un copil – să facă Biserica aptă să urmeze calea maternității sale și a credinței sale. Și Sfântul Iosif – bărbat drept, care l-a primit și l-a ocrotit, onorând cu curaj binecuvântarea și promisiunea lui Dumnezeu – să ne facă pe toți capabili și vrednici să-l găzduim pe Isus în fiecare copil pe care Dumnezeu îl trimite pe pământ.

Apel

Sâmbăta viitoare, 17 octombrie, va fi Ziua Mondială de Refuzare a Mizeriei. Această zi își propune să mărească eforturile pentru a elimina sărăcia extremă și discriminarea și pentru a asigura ca fiecare să poată exercita pe deplin propriile drepturi fundamentale. Suntem invitați cu toții să ne însușim această intenție, pentru ca să ajungă la frații și surorile mai săraci și abandonați și să îi aline caritatea lui Cristos.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.10.2015
Publicarea pe acest sit: 14.10.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns