Audiența generală de miercuri

Sfânta Liturghie – 10.
Liturgia Cuvântului:
III. Crezul și rugăciunea universală
miercuri, 14 februarie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Bună ziua chiar dacă ziua este un pic urâtă. Dar dacă sufletul este în bucurie mereu este o zi bună. Astfel, bună ziua! Astăzi audiența se va face în două părți: un mic grup de bolnavi este în aulă, datorită vremii și noi suntem aici. Dar noi îi vedem pe ei și ei ne văd pe noi pe ecran. Îi salutăm cu aplauze.

Continuă cu cateheza despre Liturghie. Ascultarea lecturilor biblice, prelungită în omilie, răspunde la ce anume? Răspunde la un drept: dreptul spiritual al poporului lui Dumnezeu de a primi din belșug comoara Cuvântului lui Dumnezeu (cf. Introducere la Lecționar, 45). Fiecare dintre noi când merge la Liturghie are dreptul de a primi din belșug Cuvântul lui Dumnezeu bine citit, bine spus și apoi bine explicat în omilie. Este un drept! Și când Cuvântul lui Dumnezeu nu este bine citit, nu este predicat cu fervoare de diacon, de preot sau de episcop, nu este respectat un drept al credincioșilor. Noi avem dreptul de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul vorbește pentru toți, păstori și credincioși. El bate la ușa inimii celor care participă la Liturghie, fiecare în condiția sa de viață, vârstă, situație. Domnul mângâie, cheamă, ridică vlăstare de viață nouă și reconciliată. Și asta prin intermediul Cuvântului său. Cuvântul său bate la ușa inimii și schimbă inimile!

De aceea, după omilie, un timp de tăcere permite să se sedimenteze în suflet sămânța primită, pentru ca să se nască propuneri de adeziune la ceea ce Duhul a sugerat fiecăruia. Tăcerea după omilie. Un tăcere frumoasă trebuie să se facă acolo și fiecare trebuie să se gândească la ceea ce a ascultat.

După această tăcere, cum continuă Liturghia? Răspunsul personal de credință se inserează în mărturisirea credinței Bisericii, exprimată în „Crez”. Noi toți recităm „Crezul” la Liturghie. Recitat de toată adunarea, simbolul manifestă răspunsul comun la ceea ce s-a ascultat împreună din Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 185-197). Există o legătură vitală între ascultare și credință. Sunt unite. De fapt, aceasta – credința – nu se naște din fantezia minților umane ci, așa cum amintește sfântul Paul, „vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom 10,17). Așadar credința se alimentează cu ascultarea și conduce la sacrament. Astfel, recitarea „Crezului” face în așa fel încât adunarea liturgică „să mediteze din nou și să mărturisească marile mistere ale credinței, înainte de celebrarea lor în Euharistie” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 67).

Simbolul de credință leagă Euharistia de Botez, primit „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, și ne amintește că sacramentele sunt comprehensibile în lumina credinței Bisericii.

Răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu primit cu credință se exprimă apoi în implorarea comună, denumită rugăciune universală, deoarece cuprinde necesitățile Bisericii și ale lumii (cf. Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 69-71; Introducere la Lecționar, 30-31). Este numită și rugăciunea credincioșilor.

Părinții de la Conciliul al II-lea din Vatican au voit să restabilească această rugăciune după Evanghelie și omilie, în special duminica și sărbători, pentru ca „prin participarea poporului să se facă rugăciuni speciale pentru sfânta Biserică, pentru aceia care ne conduc, pentru cei care sunt copleșiți de diferite necazuri, pentru toți oamenii și pentru mântuirea lumii întregi” (Constituția Sacrosanctum Concilium, 53; cf. 1Tim 2,1-2). De aceea, sub conducerea preotului care introduce și încheie, „poporul, exercitând propria preoție baptismală, oferă lui Dumnezeu rugăciuni pentru mântuirea tuturor” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 69). Și după fiecare intenție, propusă de diacon sau de un lector, adunarea unește glasul său invocând: „Te rugăm ascultă-ne!”.

De fapt, ne amintim ceea ce ne-a spus Domnul Isus: „Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face” (In 15,7). „Dar noi nu credem asta pentru că avem puțină credință”. Dar dacă noi am avea o credință – spune Isus – ca grăuntele de muștar, am primi totul. „Orice voiți, cereți și vi se va face”. Și în acest moment al rugăciunii universale după Crez este momentul de a-i cere Domnului lucrurile cele puternice la Liturghie, lucrurile de care noi avem nevoie, ceea ce vrem. „Vi se va face”; într-un mod sau în altul dar „vi se va face”. „Totul este posibil pentru cel care crede”, a spus Domnul. Ce a răspuns acel om căruia Domnul i s-a adresat pentru a spune acest cuvânt – totul este posibil pentru cel care crede -? A spus: „Cred, Doamne. Ajută puțina mea credință”. Și noi putem spune: „Doamne, eu cred. Dar ajută puțina mea credință”. Și rugăciunea trebuie s-o facem cu acest spirit de credință: „Cred, Doamne. Ajută puțina mea credință”. În schimb, pretențiile de logici lumești nu decolează spre cer, așa cum rămân neascultate cererile autoreferențiale (cf. Iac 4,2-3). Intențiile pentru care este invitat poporul să se roage trebuie să dea glas nevoilor concrete ale comunității ecleziale și ale lumii, evitând să recurgă la formule convenționale și mioape. Rugăciunea „universală”, care încheie liturgia Cuvântului, ne îndeamnă să ne însușim privirea lui Dumnezeu, care se îngrijește de toții fiii săi.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 14.02.2018
Publicarea pe acest sit: 14.02.2018
Etichete: , ,

Comments are closed