Audienţa generală de miercuri

4. Numele lui Dumnezeu este Milostivul
13 ianuarie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi începem catehezele despre milostivire după perspectiva biblică, așa încât să învățăm milostivirea ascultând ceea ce Dumnezeu însuși ne învață cu Cuvântul său. Începem de laVechiul Testament, care ne pregătește și ne conduce la revelația deplină a lui Isus Cristos, în care în mod deplin se revelează milostivirea Tatălui.

În Sfânta Scriptură, Domnul este prezentat ca „Dumnezeu milostiv”. Acesta este numele său, prin care El ne revelează, ca să spunem așa, fața sa și inima sa. El însuși, așa cum relatează Cartea Exodului, revelându-se lui Moise se autodefinește astfel: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu milostiv și plin de îndurare, încet la mânie, plin de bunătate și de fidelitate” (34,6). Și în alte texte regăsim această formulă, cu unele variante, dar întotdeauna insistența este pusă pe milostivirea și pe iubirea lui Dumnezeu care nu încetează niciodată să ierte (cf. Gen 4,2; Il 2,3; Ps 86,15; 103,8; 145,8; Neh 9,17). Să vedem împreună, unul câte unul, aceste cuvinte din Sfânta Scriptură care ne vorbesc despre Dumnezeu.

Domnul este „milostiv”: acest cuvânt evocă o atitudine de duioșie ca aceea a unei mame față de copil. De fapt, termenul ebraic folosit de Biblie ne face să ne gândim la viscere sau și la sânul matern. De aceea, imaginea pe care o sugerează este aceea a unui Dumnezeu care se emoționează și se înduioșează față de noi ca o mamă atunci când ia în brațe copilul său, doritoare numai să iubească, să ocrotească, să ajute, gata să dăruiască totul, chiar pe ea însăși. Aceasta este imaginea pe care o sugerează acest termen. Așadar, o iubire care se poate defini în sens bun „viscerală”.

Apoi este scris că Domnul este „plin de îndurare”, în sensul că are milă, are compătimire și, în măreția sa, se apleacă asupra celui care este slab și sărac, mereu gata să primească, să înțeleagă, să ierte. Este ca tatăl din parabola prezentată de Evanghelia lui Luca (cf. Lc 15,11-32): un tată care nu se închide în resentimentul datorat abandonării fiului mai mic, ci dimpotrivă continuă să-l aștepte – l-a născut – și apoi aleargă în întâmpinarea lui și-l îmbrățișează, nu-l lasă nici măcar să termine mărturisirea sa – ca și cum i-ar acoperi gura -, atât de mare este iubirea sa și bucuria sa pentru că l-a regăsit; și apoi merge să-l cheme și pe fiul mai mare, care este mânios și nu vrea să facă sărbătoare, fiul care a rămas mereu acasă însă trăind mai mult ca un servitor decât ca un fiu, și totuși și asupra lui tatăl se apleacă, îl invită să intre, încearcă să-i deschidă inima la iubire, pentru ca nimeni să nu fie exclus de la sărbătoarea milostivirii. Milostivirea este o sărbătoare!

Despre acest Dumnezeu milostiv este spus și că este „încet la mânie”, literalmente, „lung cu respirația”, adică are respirația largă a îngăduinței și a capacității de a suporta. Dumnezeu știe să aștepte, timpii săi nu sunt cei nerăbdători ai oamenilor; El este ca agricultorul înțelept care știe să aștepte, lasă timp pentru sămânța bună ca să crească, în pofida neghinei (cf. Mt 13,24-30).

Și în sfârșit, Domnul se proclamă „plin de bunătate și de fidelitate”. Cât de frumoasă este această definiție a lui Dumnezeu! Aici este totul. Pentru că Dumnezeu este mare și puternic, dar această măreție și putere se arată iubindu-ne pe noi, așa de mici, așa de incapabili. Cuvântul „bunătate”, folosit aici, indică afectul, favoarea, iubirea. Nu este iubirea de telenovelă… Este iubirea care face primul pas, care nu depinde de meritele umane ci de o gratuitate imensă. Este grija divină pe care nimic n-o poate opri, nici măcar păcatul, pentru că știe să meargă dincolo de păcat, să învingă răul și să-l ierte.

Un „fidelitate” fără limite: iată ultimul cuvânt al revelării lui Dumnezeu făcută lui Moise. Fidelitatea lui Dumnezeu nu dispare niciodată, pentru că Domnul este păzitorul care, așa cum spune Psalmul, nu adoarme ci veghează încontinuu asupra noastră pentru a ne duce la viață:

Nu va lăsa să ți se clatine piciorul
și nu va ațipi cel care te păzește.
Iată, nu ațipește, nu doarme
cel care-l păzește pe Israel.
[…]
Domnul te va păzi de orice rău,
Domnul îți va apăra sufletul.
Domnul te va păzi la plecare și la venire,
de acum și până în veac (Ps 121,3-4.7-8).

Și acest Dumnezeu milostiv este fidel în milostivirea sa și sfântul Paul spune un lucru frumos: dacă tu nu-i ești fidel, El va rămâne fidel pentru că nu se poate renega pe sine însuși. Fidelitatea în milostivire este tocmai modul de a fi al lui Dumnezeu. Și pentru aceasta Dumnezeu este total și mereu credibil. O prezență solidă și stabilă. Aceasta este certitudinea credinței noastre. Așadar, în acest Jubileu al Milostivirii, să ne încredem total în El și să experimentăm bucuria că suntem iubiți de acest „Dumnezeu milostiv și plin de îndurare, încet la mânie, plin de bunătate și de fidelitate”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.01.2016
Publicarea pe acest sit: 13.01.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns