Audiența generală de miercuri

32. Faptele de milostenie trupească și sufletească
miercuri, 12 octombrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În catehezele precedente am intrat puțin câte puțin în marele mister al milostivirii lui Dumnezeu. Am meditat despre acțiunea Tatălui în Vechiul Testament și apoi, prin relatările evanghelice, am văzut cum Isus, în cuvintele sale și în gesturile sale, este întruparea Milostivirii. El, la rândul său, i-a învățat pe discipolii săi: „Fiți milostivi precum Tatăl” (Lc 6,36). Este o angajare care interpelează conștiința și acțiunea fiecărui creștin. De fapt, nu e suficient a trăi experiența milostivirii lui Dumnezeu în propria viață; este nevoie ca oricine o primește să devină și semn și instrument al ei față de alții. În afară de asta, milostivirea nu este rezervată numai unor momente deosebite, ci cuprinde toată existența noastră zilnică.

Așadar, cum putem fi martori ai milostivirii? Să nu credem că e vorba de a face mari eforturi sau gesturi supraumane. Nu, nu este așa. Domnul ne indică un drum mult mai simplu, făcut din mici gesturi care au însă în ochii săi o mare valoare, până acolo încât ne-a spus că despre acestea vom fi judecați. De fapt, o pagină dintre cele mai frumoase din Evanghelia lui Matei ne prezintă învățătura pe care am putea s-o considerăm într-un fel ca „testamentul lui Isus” din partea evanghelistului, care a experimentat direct asupra sa acțiunea Milostivirii. Isus spune că de fiecare dată când dăm de mâncare celui înfometat și de băut celui însetat, când îmbrăcăm o persoană goală și primim un străin, când vizităm un bolnav sau unul care este închis, o facem Lui (cf. Mt 25,31-46). Biserica a numit aceste gesturi „fapte de milostenie trupească”, pentru că ajută persoanele în necesitățile lor materiale.

Însă există și alte șapte fapte de milostenie numită „sufletească”, referitoare la alte exigențe la fel de importante, mai ales astăzi, pentru că ating interiorul persoanelor și adesea le fac să sufere mai mult. Cu siguranță toți ne amintim de una care a intrat în limbajul obișnuit: „A suporta cu răbdare persoanele deranjante”. Și există; există persoane deranjante! Ar putea să pară un lucru mai puțin important, care ne face să zâmbim, în schimb conține un sentiment de profundă caritate; și așa este și pentru celelalte șase, pe care e bine să le amintim: a sfătui pe cei în îndoială, a învăța pe cei neștiutori, a avertiza pe păcătoși, a mângâia pe cei mâhniți, a ierta ofensele, a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți. Sunt lucruri de toate zilele! „Dar eu sunt mâhnit…” – „Dar Dumnezeu te va ajuta, nu am timp…”. Nu! Mă opresc, îl ascult, pierd timpul și îl consolez pe el, acela este un gest de milostivire și acel gest este făcut nu numai lui, este făcut lui Isus!

În următoarele cateheze ne vom opri asupra acestor fapte, pe care Biserica ni le prezintă ca modul concret de a trăi milostivirea. În cursul secolelor, atâtea persoane simple le-au pus în practic, dând astfel mărturie genuină a credinței. De altfel Biserica, fidelă față de Domnul său, nutrește o iubire preferențială față de cei mai slabi. Adesea persoanele mai apropiate de noi sunt cele care au nevoie de ajutorul nostru. Nu trebuie să mergem ca să căutăm cine știe ce acțiuni de realizat. Este mai bine să începem de la cele mai simple, pe care Domnul ni le arată ca fiind cele mai urgente. Într-o lume din păcate lovită de virusul indiferenței, faptele de milostenie sunt cel mai bun antidot. De fapt, ne educă la atenția față de exigențele cele mai elementare ale „fraților mai mici” ai noștri (Mt 25,40), în care este prezent Isus. Isus este prezent mereu acolo. Unde este o nevoie, o persoană care are o nevoie, atât materială cât și spirituală, Isus este acolo. A recunoaște fața sa în aceea a celui care este în nevoie este o adevărată provocare împotriva indiferenței. Ne permite să fim mereu vigilenți, evitând ca Isus Cristos să treacă pe lângă noi fără ca să-l recunoaștem. Revine în minte fraza sfântului Augustin: „Timeo Iesum transeuntem” (Serm., 88, 14, 13), „Îmi este teamă ca Domnul să treacă” și să nu-l recunosc, ca Domnul să treacă prin fața mea într-una dintre aceste persoane mici, nevoiașe și eu să nu-mi dau seama că este Isus. Îmi este teamă ca Domnul să treacă și să nu-l recunosc! M-am întrebat de ce sfântul Augustin a spus că se teme de trecerea lui Isus. Din păcate, răspunsul este în comportamentele noastre: pentru că adesea suntem distrași, indiferenți, și când Domnul trece pe lângă noi pierdem ocazia întâlnirii cu El.

Faptele de milostenie trezesc în noi exigența și capacitatea de a face vie și activă credința cu caritatea. Sunt convins că prin aceste simple gesturi zilnice putem face o adevărată revoluție culturală, așa cum a fost în trecut. Dacă fiecare dintre noi, în fiecare zi, face una dintre acestea, aceasta va fi o revoluție în lume! Dar toți, fiecare dintre noi. Câți sfinți sunt și astăzi amintiți nu pentru marile opere pe care le-au realizat ci pentru caritatea pe care au știut s-o transmită! Să ne gândim la Maica Tereza, canonizată de puțin timp: n-o amintim pentru multele case pe care le-a deschis în lume, ci pentru că se apleca asupra fiecărei persoane pe care o găsea în mijlocul drumului pentru a-i reda demnitatea. Câți copii abandonați a strâns în brațele sale; câți muribunzi a însoțit pe pragul veșniciei ținându-i de mână! Aceste fapte de milostenie sunt trăsăturile Feței lui Isus Cristos care se îngrijește de frații săi mai mici pentru a duce fiecăruia duioșia și apropierea lui Dumnezeu. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute, ca Duhul Sfânt să aprindă în noi dorința de a trăi cu acest stil de viață: cel puțin să facem una în fiecare zi, cel puțin! Să învățăm din nou pe de rost faptele de milostenie trupească și sufletească și să-i cerem Domnului să ne ajute să le punem în practică în fiecare zi și în momentul în care îl vedem pe Isus într-o persoană care este în nevoie.

***

APELURI

Vrea să subliniez și să reafirm apropierea mea de toate victimele conflictului inuman din Siria. Cu un sentiment de urgență reînnoiesc apelul meu, implorând, cu toată forța mea, pe responsabili, pentru ca să se ajungă la o imediată încetare a focului, ca să fie impusă și respectată măcar pentru timpul necesar ca să permită evacuarea civililor, mai ales a copiilor, care sunt încă prinși sub bombardamentele sângeroase.

Mâine, 13 octombrie, este Ziua internațională pentru reducerea dezastrelor naturale, care propune anul acesta tem: „A reduce mortalitatea”. De fapt, dezastrele naturale ar putea să fie evitate sau măcar limitate, pentru că efectele lor sunt adesea datorate lipsei de îngrijire a mediului din partea omului. De aceea încurajez să se unească eforturile în mod clarvăzător în tutelarea casei noastre comune, promovând o cultură a prevenției, și cu ajutorul noilor cunoștințe, reducând riscurile pentru populațiile mai vulnerabile.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 12.10.2016
Publicarea pe acest sit: 12.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed