Audienţa generală de miercuri

Familia – 7. Bunicii (II)
miercuri, 11 martie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În cateheza de astăzi continuă reflecția despre bunici, luând în considerare valoarea și importanța rolului lor în familie. Fac aceasta întruchipându-mă în aceste persoane, pentru că și eu aparțin aceste categorii de vârstă. Când am fost în Filipine, poporul filipinez mă saluta spunând „Lolo Kiko” – adică bunicul Francisc – „Lolo Kiko” spuneau! Un prim lucru este important de subliniat: este adevărat că societatea tinde să ne arunce, dar Domnul cu siguranță nu. Domnul nu ne aruncă niciodată.

El ne cheamă să-l urmăm în orice vârstă a vieții, și chiar și bătrânețea conține un har și o misiune, o adevărată vocație de la Domnul. Bătrânețea este o vocație. Însă nu este momentul de „a trage vâslele în barcă”. Această perioadă a vieții este diferită de cele precedente, fără îndoială; trebuie să o și „inventăm” puțin, pentru că societățile noastre nu sunt gata, spiritual și moral, să îi dea acestui moment al vieții valoarea sa deplină. De fapt, odinioară nu era așa de normal să se aibă atât de mult timp liber; astăzi este mult mai normal. Și chiar spiritualitatea creștină a fost prinsă puțin nepregătită, și e vorba de a schița o spiritualitate a persoanelor vârstnice. Dar slavă Domnului că nu lipsesc mărturiile de sfinți și sfinte bătrâni!

Am fost foarte uimit de faptul că în Ziua pentru Bătrâni, pe care am celebrat-o aici, în Piața San Pietro anul trecut, piața era plină. Am ascultat istorii de bătrâni care se dedică pentru alții și chiar istorii de perechi de soți, care spuneau: „Împlinim 50 de ani de căsătorie, împlinim 60 de ani de căsătorie”. Este important să se arate aceasta tinerilor care obosesc repede; este importantă mărturia bătrânilor în fidelitate. Și în această piață erau atâția în acea zi. Este o reflecție care trebuie continuată, în cadrul atât ecleziastic cât și civil.

Evanghelia ne vine în întâmpinare cu o imagine foarte frumoasă, emoționantă și încurajatoare. Este imaginea lui Simeon și Ana, despre care ne vorbește Evanghelia copilăriei lui Isus compusă de Sfântul Luca. Erau cu siguranță bătrâni, „bătrânul” Simeon și „profetesa” Ana care avea 84 de ani. Nu ascundea vârsta această femeie. Evanghelia spune că așteptau venirea lui Dumnezeu în fiecare zi, cu mare fidelitate, de ani lungi. Voiau chiar să-l vadă în acea zi, să-i perceapă semnele, să-i intuiască începutul. Probabil erau și puțin resemnați, de acum, că vor muri înainte: însă acea așteptare lungă continua să ocupe toată viața lor, nu aveau activități mai importante decât aceasta: să-l aștepte pe Domnul și să se roage.

Ei bine, când Maria și Iosif au ajuns la Templu pentru a îndeplini dispozițiile Legii, Simeon și Ana s-au mișcat cu elan, însuflețiți de Duhul Sfânt (cf. Luca 2,27). Greutatea vârstei și a așteptării a dispărut într-un moment. Ei l-au recunoscut pe Prunc și au descoperit o nouă forță, pentru o nouă misiune: să aducă mulțumire și să dea mărturie pentru acest Semn al lui Dumnezeu. Simeon a improvizat un imn de jubilare foarte frumos (cf. Luca 2,29-32) – a fost un poet în acel moment – și Ana a devenit prima predicatoare a lui Isus: „vorbea despre copil tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului” (Luca 2,38).

Dragi bunici, dragi bătrâni, să mergem pe urmele acestor bătrâni extraordinari! Să devenim și noi puțin poeți ai rugăciunii: să prindem gustul la a căuta cuvintele noastre, să le luăm din nou pe cele pe care ni le învață Cuvântul lui Dumnezeu. Este un mare dar pentru Biserică rugăciunea bunicilor și a bătrânilor! Rugăciunea bătrânilor și a bunicilor este un dar pentru Biserică, este o bogăție! O mare injecție de înțelepciune și pentru întreaga societate umană: mai ales pentru cea care este prea ocupată, prea prinsă, prea distrasă. Cineva trebuie totuși să cânte, și pentru ei, să cânte semnele lui Dumnezeu, să proclame semnele lui Dumnezeu, să se roage pentru ei!

Să privim la Papa Benedict al XVI-lea, care a ales să petreacă în rugăciune și în ascultarea lui Dumnezeu ultima parte a vieții sale! Este frumos acest lucru! Un mare credincios din secolul trecut, din tradiția ortodoxă, Olivier Clément, spunea: „O civilizație în care nu se mai fac rugăciuni este o civilizație în care bătrânețea nu mai are sens. Și acest lucru este teribil, noi avem nevoie înainte de toate de bătrâni care se roagă, pentru că bătrânețea ne este dată pentru aceasta”. Avem nevoie de bătrâni care să se roage, pentru că bătrânețea ne este dată tocmai pentru aceasta. Este o rugăciune frumoasă rugăciunea bătrânilor.

Noi putem să îi mulțumim Domnului pentru binefacerile primite și să umplem golul nerecunoștinței care îl înconjoară. Putem să mijlocim pentru așteptările noilor generații și să dăm demnitate amintirii și jertfelor generațiilor trecute. Noi putem să le amintim tinerilor ambițioși că o viață fără iubire este o viață aridă. Putem să le spunem tinerilor fricoși că angoasa viitorului poate să fie învinsă. Putem să îi învățăm pe tinerii prea îndrăgostiți de ei înșiși că este mai multă bucurie în a da decât în a primi. Bunicii și bunicele formează „corala” permanentă dintr-un mare sanctuar spiritual, unde rugăciunea de implorare și cântarea de laudă susțin comunitatea care lucrează și luptă în câmpul vieții.

În sfârșit, rugăciunea purifică neîncetat inima. Lauda și implorarea aduse lui Dumnezeu previn împietrirea inimii în resentiment și egoism. Cât de urât este cinismul unui bătrân care a pierdut simțul mărturiei sale, îi disprețuiește pe tineri și nu comunică o înțelepciune de viață! În schimb, cât de frumoasă este încurajarea pe care bătrânul reușește să o transmită tânărului care caută sensul credinței și al vieții! Este într-adevăr misiunea bunicilor, vocația bătrânilor. Cuvintele bunicilor au ceva special pentru tineri. Și ei știu aceasta. Cuvintele pe care bunica mea mi le-a încredințat în scris în ziua hirotonirii mele sacerdotale încă le port cu mine, mereu, în breviar, și le citesc adesea și îmi face bine.

Cât aș vrea o Biserică ce sfidează cultura rebutului cu bucuria plină de o nouă îmbrățișare între tineri și bătrâni! Și aceasta este ceea ce îi cer astăzi Domnului, această îmbrățișare!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.03.2015
Publicarea pe acest sit: 12.03.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns