Audienţa generală de miercuri

Despre vizita apostolică în Spania
miercuri, 10 noiembrie 2010

Iubiți frați și surori!

Astăzi aș vrea să amintesc împreună cu voi de călătoria apostolică la Santiago de Compostela și Barcelona, pe care am avut bucuria să o fac sâmbăta și duminica trecută. Am mers acolo pentru a-i întări în credință pe frații mei (cf. Lc 22,32); am făcut aceasta ca martor al lui Cristos Înviat, ca semănător al speranței care nu dezamăgește și nu înșeală, pentru că își are originea în iubirea infinită a lui Dumnezeu față de toți oamenii.

Prima etapă a fost Santiago. Încă de la ceremonia de bun-venit, am putut experimenta iubirea pe care oamenii din Spania o nutresc față de Succesorul lui Petru. Am fost primit într-adevăr cu mare entuziasm și căldură. În acest An Sfânt Campostelan, am voit să devin pelerin împreună cu aceia, foarte numeroși, care au mers la acel celebru Sanctuar. Am putut să vizitez „Casa Apostolului Iacob cel Mare”, care continuă să repete, celui care ajunge acolo având nevoie de har, că, în Cristos, Dumnezeu a venit în lume pentru a o reconcilia cu sine, neimputând oamenilor păcatele lor.

În impunătoarea catedrală din Compostela, îmbrățișându-l cu emoție pe sfânt, mă gândeam că acest gest de primire și prietenie este și un mod de a exprima adeziunea la cuvântul său și participarea la misiunea sa. Un semn puternic al voinței de a ne conforma mesajului apostolic, care, pe de o parte, ne angajează să fim păzitori fideli al veștii bune pe care apostolii au transmis-o, fără a ceda tentației de a o altera, a o diminua sau a o supune altor interese, și, pe de altă parte, îl transformă pe fiecare dintre noi în vestitor neobosit al credinței în Cristos, cu cuvântul și mărturia vieții în toate domeniile societății.

Văzând numărul de pelerini prezenți la Sfânta Liturghie solemnă pe care am avut bucuria să o prezidez la Santiago, meditam despre ceea ce îi face pe atâția oameni să lase ocupațiile zilnice și să întreprindă drumul penitențial spre Compostela, un drum uneori lung și obositor: este dorința de a ajunge la lumina lui Cristos, la care tânjesc în adâncul inimii lor, chiar dacă adesea nu știu să exprime bine aceasta în cuvinte. În momentele de rătăcire, de căutare, de dificultăți, precum și în aspirația de a întări credința și de a trăi în mod mai coerent, pelerinii la Compostela întreprind un profund itinerar de convertire la Cristos, care a asumat în sine slăbiciunea, păcatul omenirii, suferințele lumii, ducându-le acolo unde răul nu mai are putere, unde lumina binelui iluminează orice lucru. Este vorba de un popor de drumeți tăcuți, din toate părțile lumii, care redescoperă străvechea tradiție medievală și creștină a pelerinajului, străbătând târguri și orașe impregnate de catolicism.

În acea solemnă celebrare euharistică, trăită de atâția credincioși prezenți cu intensă participare și devoțiune, am cerut cu fervoare ca aceia care merg în pelerinaj la Santiago să poată primi darul de a deveni adevărați martori ai lui Cristos, pe care l-au redescoperit la răscrucile drumurilor care duc spre Compostela. M-am rugat și pentru ca pelerinii, mergând pe urmele numeroșilor sfinți care în decursul secolelor au făcut „Drumul spre Santiago”, să continue să mențină vie semnificația sa religioasă, spirituală și penitențială autentică, fără a ceda în fața banalității, a distragerii, a modelor. Acel drum, împletitură de căi care străbat vaste terenuri formând o rețea prin Peninsula Iberică și Europa, a fost și continuă să fie loc de întâlnire a bărbaților și femeilor de cele mai diferite proveniențe, uniți în căutarea credinței și a adevărului despre ei înșiși, și trezește experiențe profunde de împărtășire, de fraternitate și de solidaritate.

Tocmai credința în Cristos dă sens Compostelei, un loc extraordinar de spiritual, care continuă să fie punct de referință pentru Europa de astăzi în noile sale configurări și perspective. Păstrarea și întărirea deschiderii spre transcendent, precum și un dialog rodnic între credință și rațiune, între politică și religie, între economie și etică, va permite construirea unei Europe care, fidelă față de rădăcinile sale creștine de care nu se poate face abstracție, să poată răspunde pe deplin la propria vocație și misiune în lume. De aceea, fiind sigur de posibilitățile imense ale continentului european și încrezător într-un viitor al său de speranță, am invitat Europa să se deschidă tot mai mult față de Dumnezeu, favorizând astfel perspectivele unei întâlniri autentice, respectuoase și solidare, cu populațiile și civilizațiile din celelalte continente.

Apoi, duminică, am avut bucuria într-adevăr mare de a prezida, la Barcelona, consacrarea bisericii Sagrada Familia, pe care am declarat-o Bazilică minoră. Contemplând grandiozitatea și frumusețea acelui edificiu, care invită să ne ridicăm privirea și sufletul spre Cel Preaînalt, spre Dumnezeu, îmi aminteam de marile construcții religioase, cum sunt catedralele din Evul Mediu, care au marcat profund istoria și fizionomia principalelor orașe din Europa. Acea operă splendidă – foarte bogată în simbolistică religioasă, prețioasă în împletirea de forme, fascinantă în jocul luminilor și culorilor – aproape o imensă sculptură în piatră, rod al credinței profunde, al sensibilității spirituale și al talentului artistic ale lui Antoni Gaudi, face trimitere la adevăratul sanctuar, locul cultului real, Cerul, unde Cristos a intrat pentru a sta în prezența lui Dumnezeu în favoarea noastră (cf. Ev 9,24). Genialul arhitect, în acel templu magnific, a știut să reprezinte în mod minunat misterul Bisericii, în care credincioșii sunt încorporați prin Botez ca pietre vii pentru construirea unui edificiu spiritual (cf. 1Pt 2,5).

Biserica Sfintei Familii a fost concepută și proiectată de Gaudi ca o mare cateheză despre Isus Cristos, ca un cântec de laudă adus Creatorului. În acel edificiu atât de impunător, el a pus propria genialitate în slujba frumosului. De fapt, extraordinara capacitate expresivă și simbolică a formelor și a motivelor artistice, precum și tehnicile arhitecturale și sculpturale inovatoare, evocă Izvorul suprem al oricărei frumuseți. Vestitul arhitect a considerat această lucrare ca o misiune în care era implicată toată persoana sa. Din momentul în care a acceptat funcția construirii acelei biserici, viața sa a fost marcată de o schimbare profundă. Astfel a întreprins o intensă practică de rugăciune, post și sărăcie, simțind necesitatea de a se pregăti din punct de vedere spiritual pentru a reuși să exprime în realitatea materială misterul insondabil al lui Dumnezeu. Se poate spune că, în timp ce Gaudi lucra la construirea templului, Dumnezeu construia în el edificiul spiritual (cf. Ef 2,22), întărindu-l în credință și apropiindu-l tot mai mult de intimitatea lui Cristos. Inspirându-se încontinuu din natură, operă a Creatorului, și dedicându-se cu pasiune să cunoască Sfânta Scriptură și liturgia, el a știut să realizeze în inima orașului un edificiu vrednic de Dumnezeu și, de aceea, vrednic de om.

La Barcelona, am vizitat și Opera „Nen Deu”, o inițiativă care are peste un secol, foarte legată de acea Arhidieceză, unde sunt îngrijiți, cu profesionalism și iubire, copii și tineri cu diferite dizabilități. Viețile lor sunt prețioase în ochii lui Dumnezeu și ne invită în mod constant să ieșim din egoismul nostru. În casa aceea, am fost părtaș la bucuria și caritatea profundă și necondiționată a Surorilor Franciscane ale Sfintelor Inimi, la munca generoasă a medicilor, educatorilor și a atâtor alți profesioniști și voluntari, care lucrează cu dăruire ireproșabilă în acea instituție. Am binecuvântat și piatra de temelie a unei noi reședințe care va fi parte din această operă, unde totul vorbește despre caritate, despre respect al persoanei și al demnității sale, despre bucurie profundă, pentru că ființa umană valorează prin ceea ce este și nu numai prin ceea ce face.

În timp ce eram la Barcelona, m-am rugat intens pentru familii, celule vitale și speranță a societății și a Bisericii. I-am amintit și pe cei care suferă, îndeosebi în aceste momente de dificultăți economice serioase. În același timp, m-am gândit și la tineri – care m-au însoțit în toată vizita la Santiago și la Barcelona cu entuziasmul și bucuria lor – pentru ca să descopere frumusețea, valoarea și angajamentul căsătoriei, în care un bărbat și o femeie formează o familie, care cu generozitate primește viața și o însoțește de la zămislirea sa până la sfârșitul său natural. Tot ceea ce se face pentru a susține căsătoria și familia, pentru a ajuta persoanele mai nevoiașe, tot ceea ce sporește măreția omului și demnitatea sa inviolabilă, contribuie la perfecționarea societății. Nici un efort nu este zadarnic în acest sens.

Dragi prieteni, îi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru zilele intense pe care le-am petrecut la Santiago de Compostela și la Barcelona. Reînnoiesc recunoștința mea față de regele și regina Spaniei, față de principii de Asturias și față de toate autoritățile. Îndrept încă o dată gândul meu recunoscător și afectuos spre iubiții frați Arhiepiscopi din cele două Biserici locale și spre colaboratorii lor, precum și către cei care s-au străduit cu generozitate pentru ca vizita mea în cele două minunate orașe să fie rodnică. Au fost zile de neuitat, care vor rămâne imprimate în inima mea! Îndeosebi cele două celebrări euharistice, pregătite cu grijă și trăite intens de toți credincioșii, și prin cântări, luate fie din marea tradiție muzicală a Bisericii, fie din genialitatea autorilor moderni, au fost momente de adevărată bucurie interioară. Dumnezeu să îi răsplătească pe toți, așa cum numai El știe să o facă; Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Apostol Iacob să continue să însoțească drumul lor cu ocrotirea lor. Anul viitor, dacă va voi Dumnezeu, voi merge din nou în Spania, la Madrid, pentru Ziua Mondială a Tineretului. Încredințez încă de acum rugăciunii voastre această inițiativă providențială, pentru ca să fie ocazie de creștere în credință pentru atâția tineri.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.11.2010
Publicarea pe acest sit: 11.11.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns