Audiența generală de miercuri

7. Jubileul în Biblie. Dreptate și împărtășire
miercuri, 10 februarie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua și drum bun în Postul Mare!

Este frumos și semnificativ să avem această audiență chiar în această Miercurea Cenușii. Începem drumul Postului Mare și astăzi ne oprim asupra vechii instituții a „jubileului”; este un lucru antic, atestat în Sfânta Scriptură. Îl găsim îndeosebi în Cartea Leviticului, care îl prezintă ca un moment culminant al vieții religioase și sociale a poporului lui Israel.

La fiecare 50 de ani, „în ziua ispășirii” (Lev 25,9), când milostivirea Domnului era invocată asupra întregului popor, sunetul cornului anunța un mare eveniment de eliberare. De fapt, citim în Cartea Leviticului: „Să consacrați anul al cincizecilea și să vestiți libertatea în țară pentru toți locuitorii ei: să fie pentru voi an jubiliare; fiecare din voi să-și primească înapoi proprietatea și fiecare să se întoarcă în familia lui […] În acest an jubiliar, fiecare să se întoarcă la proprietatea lui” (25,10.13). Conform acestor dispoziții, dacă cineva a fost constrâns să vândă pământul său sau casa sa, în jubileu putea să reintre în posesie; și dacă cineva a contractat datorii și, neputând să le plătească, a fost constrâns să intre în slujba creditorului, se putea întoarce liber la familia sa și să aibă din nou toate proprietățile.

Era un soi de „grațiere generală”, cu care se permitea tuturor să se întoarcă în situația originară, cu ștergerea oricărei datorii, restituirea pământului și posibilitatea de a se bucura din nou de libertatea proprie a membrilor poporului lui Dumnezeu. Un popor „sfânt”, în care prescrieri precum aceea a jubileului foloseau la combaterea sărăciei și a inegalității, garantând o viață demnă pentru toți și o distribuire egală a pământului pe care să locuiască și din care să scoată cele necesare pentru viață. Ideea centrală este că pământul aparține la origine lui Dumnezeu și a fost încredințat oamenilor (cf. Gen 1,28-29), și de aceea nimeni nu și-l poate aroga ca posesie exclusivă, creând situații de inegalitate. Acest lucru, astăzi, putem să-l gândim și să-l regândim; fiecare în inima sa să se gândească dacă are prea multe lucruri. Dar de ce să nu lăsăm celor care nu au nimic? Zece la sută, cincizeci la sută… Eu spun: Duhul Sfânt să inspire pe fiecare dintre voi.

Cu jubileul, cel care a devenit sărac avea din nou necesarul pentru a trăi și cine a devenit bogat îi restituia săracului ceea ce i-a luat. Scopul era o societate bazată pe egalitate și solidaritate, unde libertatea, pământul și banii să redevină un bun pentru toți și nu numai pentru unii, cum se întâmplă adesea, dacă nu greșesc… Mai mult sau mai puțin, cifrele nu sunt sigure, dar optzeci la sută din bogățiile omenirii sunt în mâinile a mai puțin de douăzeci la sută din populație. Este un jubileu – și asta o spun amintind istoria noastră de mântuire – pentru a ne converti, pentru ca inima noastră să devină mai mare, mai generoasă, mai fiu al lui Dumnezeu, cu mai multă iubire. Vă spun un lucru: dacă această dorință, dacă jubileul nu ajunge la buzunare, nu este un jubileu adevărat. Ați înțeles? Și asta este în Biblie! Nu-l inventează acest Papă: este în Biblie. Scopul – cum am spus – era o societate bazată pe egalitate și solidaritate, unde libertatea, pământul și banii să devină un bun pentru toți și nu pentru unii. De fapt, jubileul avea funcția de a ajuta poporul să trăiască o fraternitate concretă, formată din ajutor reciproc. Putem spune că jubileul biblic era un „jubileu de milostivire”, pentru că era trăit în căutarea sinceră a binelui fratelui nevoiaș.

În aceeași linie, și alte instituții și alte legi guvernau viața poporului lui Dumnezeu, pentru ca să se poată experimenta milostivirea Domnului prin aceea a oamenilor. În acele norme găsim indicații valabile și astăzi, care ne fac să reflectăm. De exemplu, legea biblică prescria vărsarea „zeciuielilor” care erau destinate leviților, responsabili ai cultului, care erau fără pământ, și săracilor, orfanilor, văduvelor (cf. Dt 14,22-29). Adică se prevedea ca a zecea parte din recoltă, sau din roadele altor activități, să fie dată celor care erau fără protecție și în stare de necesitate, așa încât să favorizeze condiții de relativă egalitate în cadrul unui popor în care toți trebuiau să se comporte ca frați.

Era și legea referitoare la „primele roade”. Ce este asta? Prima parte a recoltei, partea cea mai prețioasă, trebuia să fie împărtășită cu leviții și străinii (cf. Dt 18,4-5; 26,1-11), care nu aveau ogoare, așa încât și pentru ei pământul să fie sursă de hrană și de viață. „Țara este a mea, iar voi sunteți străini și oaspeți ai mei”, spune Domnul (Lev 25,23). Toți suntem oaspeți ai Domnului, în așteptarea patriei cerești (cf. Evr 11,13-16; 1Pt 2,11), chemați să facem locuibilă și umană lumea care ne primește. Și câte „prime roade” cel care este mai norocos ar putea să le dăruiască celui care este în dificultate! Câte prime roade! Prime roade nu numai din roadele ogoarelor, ci din orice alt produs al muncii, din salarii, din economii, din atâtea lucruri care se posedă și care uneori se irosesc. Asta se întâmplă și astăzi. În Elemosineria Apostolică ajung atâtea scrisori cu un pic de bani: „Aceasta este o parte a salarului meu pentru a-i ajuta pe alții”. Și acest lucru este frumos; a-i ajuta pe alții, instituțiile de binefacere, spitalele, casele de odihnă…; a da și străinilor, cei care sunt străini și sunt în trecere. Isus a fost în trecere în Egipt.

Și tocmai gândindu-se la asta, Sfânta Scriptură îndeamnă cu insistență să se răspundă cu generozitate la cererile de împrumuturi, fără a face calcule meschine și fără a pretinde dobânzi imposibile: „Dacă fratele tău devine sărac și-i slăbește mâna lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca oaspete, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă și nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, ca fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i dai banii tăi cu dobândă și să nu-i dai mâncarea ta cu camătă” (Lev 25,35-37). Această învățătură este mereu actuală. Câte familii sunt pe stradă, victime ale cămătăriei! Vă rog să ne rugăm, pentru ca în acest jubileu Domnul să elimine din inima noastră această voință de a avea mai mult, camăta. Să redevenim generoși, mari. Câte situații de camătă suntem constrânși să vedem și câtă suferință și angoasă aduc familiilor! Și de atâtea ori, în disperare, câți oameni ajung la sinucidere pentru că nu reușesc să mai suporte și nu au speranța, nu au mâna întinsă care să-i ajute; numai mâna care vine să-l facă să plătească dobânzile. Este un păcat grav camăta, este un păcat care strigă în fața lui Dumnezeu. În schimb Domnul a promis binecuvântarea sa celui care-și deschide mâna pentru a da cu generozitate (cf. Dt 15,10). El îți va da dublul, poate că nu în bani ci în alte lucruri, dar Domnul îți va da mereu dublul.

Iubiți frați și surori, mesajul biblic este foarte clar: a ne deschide cu curaj la împărtășire și aceasta este milostivire! Și dacă noi vrem milostivire de la Dumnezeu, să începem s-o facem noi. Asta este: să începem s-o facem noi între concetățeni, între familii, între popoare, între continente. A contribui la realizarea unui pământ fără săraci înseamnă a construi societăți fără discriminări, bazate pe solidaritatea care duce la împărtășirea a ceea ce se posedă, într-o împărțire a resurselor întemeiată pe fraternitate și pe dreptate. Mulțumesc.

* * *

APEL

Mâine, comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, este a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului, care va avea celebrarea sa culminantă la Nazaret. În mesajul din acest an am reflectat asupra rolului de neînlocuit al Mariei la nunta din Cana: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5). În grija Mariei se oglindește duioșia lui Dumnezeu și bunătatea imensă a lui Isus Milostiv. Invit să ne rugăm pentru bolnavi și să-i facem să simtă iubirea noastră. Aceeași duioșie a Mariei să fie prezentă în viața atâtor persoane care se află alături de bolnavi știind să perceapă nevoile lor, chiar și cele mai imperceptibile, pentru că sunt văzute cu ochi plini de iubire.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.02.2016
Publicarea pe acest sit: 10.02.2016
Etichete: , ,

Lasă un răspuns