Audiența generală de miercuri

25. Mângâierea față de o mamă (cf. Lc 7,11-17)
miercuri, 10 august 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Textul din Evanghelia lui Luca pe care l-am ascultat (7,11-17) ne prezintă o minune a lui Isus cu adevărat grandioasă: învierea unui tânăr. Și totuși, inima acestei relatări nu este minunea, ci duioșia lui Isus față de mama acestui tânăr. Milostivirea ia aici numele de mare compasiune față de o femeie care-și pierduse soțul și care acum însoțește la cimitir pe unicul său fiu. Această mare durere a unei mame îl înduioșează pe Isus și îl provoacă la minunea învierii.

Introducând acest episod, evanghelistul se oprește pe multe amănunte. La poarta orășelului Nain – un sat – se întâlnesc două grupuri numeroase care provin din direcții opuse și care nu au nimic în comun. Isus, urmat de discipoli și de o mare mulțime urmează să intre în sat, în timp ce din el iese un cortegiu trist care însoțește un răposat, cu mama văduvă și multă lume. La poartă cele două grupuri se întind numai mergând fiecare pe propriul drum, dar în acel moment sfântul Luca menționează sentimentul lui Isus: „Când a văzut-o [pe femeie], Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: «Nu plânge!». Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit” (v. 13-14). Mare compasiune conduce acțiunile lui Isus: El este cel care oprește cortegiul atingând sicriul și, mișcat de milostivire profundă față de această mamă, decidă să înfrunte moartea, ca să spunem așa, față în față. Și o va înfrunta definitiv, față în față, pe Cruce.

În timpul acestui Jubileu, ar fi un lucru bun ca, trecând prin Poarta Sfântă, Poarta Milostivirii, pelerinii să-și amintească de acest episod al Evangheliei, petrecut la poarta satului Nain. Când Isus a văzut această mamă în lacrimi, ea a intrat în inima sa! La Poarta Sfântă fiecare vine aducând propria viață, cu bucuriile sale și suferințele sale, proiectele și eșecurile, îndoielile și temerile, pentru a o prezenta milostivirii Domnului. Să fim siguri că, la Poarta Sfântă, Domnul se apropie pentru a întâlni pe fiecare dintre noi, pentru a aduce și a oferi puternicul său cuvânt mângâietor: „Nu plânge!” (v. 13). Aceasta este Poarta întâlnirii dintre durerea omenirii și compasiunea lui Dumnezeu. Trecând pragul noi facem pelerinajul nostru în milostivirea lui Dumnezeu care, ca tânărului mort, repetă tuturor: „Îți zic, scoală-te!” (v. 14). Fiecăruia dintre noi spune: „Scoală-te!”. Dumnezeu ne vrea în picioare. Ne-a creat pentru a fi în picioare: pentru aceasta, compasiunea lui Isus duce la acel gest al vindecării, la vindecarea noastră, al cărei cuvânt cheie este: „Scoală-te! Stai în picioare, așa cum te-a creat Dumnezeu!”. În picioare. „Dar, părinte, noi cădem de atâtea ori” – „Hai, scoală-te!”. Acesta este cuvântul lui Isus, mereu. Trecând prin Poarta Sfântă, să încercăm să simțim în inima noastră acest cuvânt: „Scoală-te!”. Cuvântul puternic al lui Isus ne poate face să ne ridicăm și să realizăm și în noi trecerea de la moarte la viață. Cuvântul său ne face să trăim din nou, dăruiește speranță, dă odihnă inimilor obosite, deschide la o viziune despre lume și despre viață care merge dincolo de suferință și de moarte. Pe Poarta Sfântă este înscrisă pentru fiecare comoara inepuizabilă a milostivirii lui Dumnezeu!

Ajuns de cuvântul lui Isus, „mortul s-a ridicat și a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale” (v. 15). Această frază este atât de frumoasă: indică duioșia lui Isus: „l-a dat mamei sale”. Mama îl regăsește pe fiul. Primindu-l din mâinile lui Isus ea devine mamă pentru a doua oară, dar fiul care acum îi este redat nu de la ea a primit viața. Mama și fiul primesc astfel identitatea respectivă grație cuvântului puternic al lui Isus și grație gestului său iubitor. Astfel, în special în Jubileu, Biserica mamă îi primește pe copiii săi recunoscând în ei viața dăruită de harul lui Dumnezeu. În virtutea acestui har, harul Botezului, Biserica devine mamă și fiecare dintre noi devine fiu al ei.

În fața tânărului întors la viață și redat mamei, „Pe toți i-a cuprins teama și-l preamăreau pe Dumnezeu, zicând: «Un mare profet s-a ridicat printre noi» și «Dumnezeu a vizitat poporul său»”. Așadar ceea ce a făcut Isus nu este numai o acțiune de mântuire destinată văduvei și fiului său, sau un gest de bunătate limitat la acel sat. În ajutorul milostiv al lui Isus, Dumnezeu vine în întâmpinarea poporului său, în El apare și va continua să apară omenirii tot harul lui Dumnezeu. Celebrând acest Jubileu, pe care am voit ca să fie trăit în toate Bisericile particulare, adică în toate bisericile din lume, și nu numai la Roma, este ca și cum toată Biserica răspândită în lume s-ar uni în singura cântare de laudă adusă Domnului. Și astăzi Biserica recunoaște că este vizitată de Dumnezeu. Pentru aceasta, îndreptându-ne spre Poarta Milostivirii, fiecare știe că se îndreaptă spre poarta inimii milostive a lui Isus: de fapt El este adevărata Poartă care conduce la mântuire și ne readuce la o viață nouă. Milostivirea, fie în Isus fie în noi, este un drum care pornește de la inimă pentru a ajunge la mâini. Ce înseamnă asta? Isus te privește, cu milostivirea sa te vindecă, îți spune: „Scoală-te!” și inima ta e nouă. Ce înseamnă a parcurge un drum de la inimă la mâini? Înseamnă că eu cu inima nouă, cu inima vindecată de Isus pot să fac faptele de milostenie prin intermediul mâinilor, încercând să ajut, să îngrijesc pe atâția care au nevoie. Milostivirea este un drum care pornește de la inimă și ajunge la mâini, adică la faptele de milostenie.

Am spus că milostivirea este un drum care merge de la inimă la mâini. În inimă noi primim milostivirea lui Isus, care ne dă iertarea de tot, pentru că Dumnezeu iartă tot și ne ridică, ne dă viața nouă și ne contagiază cu compasiunea sa. De la acea inimă iertată și cu compasiunea lui Isus începe drumul spre mâini, adică spre faptele de milostenie. Îmi spunea un episcop, zilele trecute, că în catedrala sa și în alte biserici a făcut porți de milostivire de intrare și de ieșire. Eu am întrebat: „De ce ai făcut asta?” – „Pentru că o poartă este pentru a intra, a cere iertarea și a avea milostivirea lui Isus; cealaltă este poarta milostivirii de ieșire, pentru a duce altora milostivirea, cu faptele noastre de milostenie”. Dar este inteligent acest episcop! Și noi să facem același lucru cu drumul care merge de la inimă la mâini: să intrăm în biserică prin poarta milostivirii, pentru a primi iertarea lui Isus, care ne spune „Scoală-te! Mergi, mergi!”; și cu acest „mergi!” – în picioare – să ieșim pe poarta de ieșire. Este Biserica în ieșire: drumul milostivirii care merge de la inimă la mâini. Parcurgeți aceste drumuri!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.08.2016
Publicarea pe acest sit: 10.08.2016
Etichete: , ,

Comments are closed