Audienţa generală de miercuri

Despre Clara din Assisi
miercuri, 10 august 2011

Iubiți frați și surori,

În toate epocile bărbați și femei care și-au consacrat lui Dumnezeu viața în rugăciune – cum sunt călugării și călugărițele – și-au stabilit în comunitățile lor în locuri deosebit de frumoase, la sate, pe coline, în văile montane, pe malul lacurilor sau pe malul mării, sau chiar pe mici insule. Aceste locuri unesc două elemente foarte importante pentru viața contemplativă: frumusețea creației, care face trimitere la frumusețea Creatorului, și tăcerea, garantată de depărtare față de orașe și față de marile căi de comunicație. Tăcerea este condiția ambientală care favorizează mai bine reculegerea, ascultarea lui Dumnezeu, meditația. Deja însuși faptul de a gusta tăcerea, de a se lăsa, ca să spunem așa, „umpluți” de tăcere, ne predispune la rugăciune. Marele profet Ilie pe muntele Horeb – adică Sinai – a asistat la un vârtej de vânt, apoi la un cutremur și în sfârșit la fulgere de foc, dar nu a recunoscut în ele glasul lui Dumnezeu; în schimb l-a recunoscut într-o dulce adiere (cf. 1Re 19,11-13). Dumnezeu vorbește în tăcere, dar trebuie să știm să-l ascultăm. Pentru aceasta mănăstirile sunt oaze în care Dumnezeu vorbește omenirii; și în ele se află curtea interioară, loc simbolic, pentru că este un spațiu închis, dar deschis spre cer.

Mâine, dragi prieteni, o vom comemora pe sfânta Clara din Assisi. De aceea îmi place să amintesc una din aceste „oaze” ale spiritului deosebit de îndrăgite de familia franciscană și de toți creștinii: micul convent „Sfântul Damian”, situat la mică distanță de orașul Assisi, în mijlocul livezilor de măslini care dau spre „Sfânta Maria a Îngerilor”. În acea bisericuță, pe care Francisc a restaurat-o după convertirea sa, Clara și primele colege și-au stabilit comunitatea lor, trăind din rugăciune și din munci mici. Se numeau „Surorile Sărace” și „forma lor de viață” era aceeași ca a Fraților Minori: „Respectarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos” (Regula sfintei Clara, I, 2), păstrând unirea carității reciproce (cf. ivi, X, 7) și respectând îndeosebi sărăcia și umilința trăite de Isus și de preasfânta sa Mamă (cf. ivi, XII, 13).

Tăcerea și frumusețea locului în care trăiește comunitatea monastică – frumusețe simplă și austeră – constituie ca o reflexie a armoniei spirituale pe care comunitatea însăși încearcă să o realizeze. Lumea este presărată de aceste oaze ale spiritului, unele foarte vechi, îndeosebi în Europa, altele recente, altele restaurate de noi comunități. Privind lucrurile într-o optică spirituală, aceste locuri ale spiritului sunt o structură de bază a lumii! Și nu este o întâmplare că multe persoane, în special în perioadele de pauză, vizitează aceste locuri și se opresc acolo pentru câteva zile: și sufletul, slavă Domnului, are exigențele sale!

Așadar, ne amintim de sfânta Clara. Dar amintim și alte figuri de Sfinți care ne amintesc de importanța de a ne îndrepta privirea spre „lucrurile din cer”, ca sfânta Edith Stein, Tereza Benedicta a Crucii, carmelitană, co-patroană a Europei, celebrată ieri. Și astăzi, 10 august, nu putem să-l uităm pe sfântul Laurențiu, diacon și martir, cu o urare specială adresată romanilor, care din totdeauna îl venerează ca pe unul dintre patronii lor. Și la sfârșit să ne îndreptăm privirea noastră spre Fecioara Maria, pentru ca să ne învețe să iubim tăcerea și rugăciunea.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.08.2011
Publicarea pe acest sit: 14.08.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns